Luni, 12 Mai 2025 07:39

În Duminica a IV-a după Paști, Preasfințitul Părinte Nicodim a oficiat Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În Duminica a IV-a după Învieriea Mântuitorului Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Nicodim, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Sfântul Dumitru din Drobeta Turnu Severin.

Ierarhul a fost primit de către un grup de credincioși, după tradiţie, cu pâine şi sare, dar și de un sobor de preoți și diaconi.

Din soborul slujitor au făcut parte P.C. Pr. Antonie Olarean, consilier administrativ al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, P.C. Pr. Vasile Ghițan, protoiereu al protoieriei Vânju Mare şi paroh al acestei comunităţi, P.C. Pr. Gheorghe Popescu, protoiereu al protoieriei Strehaiei, P.C. Pr. Ionuț Semenescu protoiereu al protoieriei Drobeta şi P.C. Pr. Grigorie Vulcănescu, protoiereu al protoieriei Craiovei, dar și părinți pensionari ai județului nostru precum, P.C. Pr. Mihail Zorilă, P.C. Pr. Stelian Zoican, P.C. Pr. Vasile Nohaiu.

Prezenţa ierarhului a fost prilejuită de împlinirea vârstei de pensionare a P.C. Pr. Grigorie Tița, preot slujitor al parohiei Sfântul Dumitru. Părintele are o bogată activitate pastorală, absolvenit al Facultății de Teologie din București.

Activitatea sa a început în parohia Stignița din județul Mehedinți unde a fost hirotonit de către Preasfințitul Părinte Damaschin Coravu, la aceea vreme Episcop vicar al Mitropoliei Craiovei. Mai apoi a urmat activitatea sa didactică ca și profesor de religie la şcoala de cântăreți bisericeşti din Drobeta Turnu Severin.

După înfiinţarea şi ridicare bisericii din cimitirul ortodox, ea a fost rânduită cu rolul de capelă a cimitirului. Slujitori la capelă au fost toți preoții orașului, care erau planificați prin rotație. Joiței Chintescu nu i-au fost recunoscute, din păcate, drepturile ctitoricești, în schimb i-a fost respectată dorința de a fi înmormântată, alături de fiul ei, în interiorul capelei, la moartea ei survenită la 14 octombrie 1880. După decesul ei, fiica sa, devenită Maria Grigore Miculescu, a solicitat în 1903 Primăriei Turnu Severin să repare biserica.

Articol scrid de Trăilescu Alexandru Cătălin

Citit 1036 ori Ultima modificare Luni, 12 Mai 2025 09:14

Cele mai citite articole

radiolumina logo

« Iunie 2026 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

e religie ro

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube