Pelerinii care vor trece pragul sfântului aşezământ monahal vor avea ocazia să se reculeagă câteva ceasuri în rugăciune şi să se închine la racla moaştelor Sfântului Irodion, care a fost stareţ al Mănăstirii Lainici. Cei care vin din alte judeţe se arată încântaţi de frumuseţea mănăstirii şi a peisajului.
Mănăstirea Lainici, situată în orașul Bumbești-Jiu, este unul dintre cele mai importante obiective religioase și turistice din Gorj. Așezată la mijlocul mirificului defileu al Văii Jiului, la 25 km de Petroșani și la 32 km de Târgu-Jiu, mănăstirea aparține de Arhiepiscopia Craiovei, Mitropolia Olteniei. Loc de pelerinaj al românilor din toată țara, Mănăstirea Lainici este supranumită „mireasa din Defileul Jiului” datorită fațadei sale de un alb puternic. De Paște, aici vin mii de credincioși (plini de speranța că Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare” își va pogorî harul asupra lor), fiind primiți cu toată ospitalitatea.










