Duminică, 15 Octombrie 2023 16:52

Hram2023: Peste 35.000 de suflete, alături de Sfânta Parascheva, de ziua ei

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Hramul cel mare al Iașilor a adunat în această perioadă, în Capitala Moldovei, sute de mii de credincioși din întreaga lume ortodoxă pentru a se închina la cinstitele moaște ale Sfintei Parascheva și Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Mii de oameni din toate colțurile țării s-au adunat în această dimineață și pe bulevardul Ștefan cel Mare din centrul orașului pentru a participa la Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andreas, Mitropolit de Arkalochori, Kastelli şi Viannos.

Alături de protos au mai slujit: Înaltpreasfințitul Părinte Daniil, Mitropolit de Aksum şi Exarh al Etiopiei; Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; Înaltpreasfințitul Părinte Ștefan, Mitropolit de Chkondidi, Tsageri și Lentekhi; Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului; Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei; Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum; Preasfințitul Părinte Porfirie, Episcop de Neapoleos; Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor; Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului; Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei; Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți; Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud; Preasfinţitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor; Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei; Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului; Preasfinţitul Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei; Preasfinţitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix; Preasfinţitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal; Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor; Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei; Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților; Preasfinţitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului; Preasfinţitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Răspunsurile liturgice au fost oferite în acest an de către Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iaşi, condus de către lect. univ. dr. Consuela Radu-Ţaga. Înainte de Sfânta Liturghie, ierarhii s-au închinat la cinstitele moaște ale celor doi sfinți.

După citirea Evangheliei, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a dat citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat Bucuria întâlnirii cu sfinţii lui Dumnezeu:

Marea evlavie a poporului dreptcredincios faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva se explică prin convingerea şi constatarea că ea este „mult folositoare”, după cum este numită în Acatistul ei; Sfânta Parascheva oferă ajutor, prin rugăciunile ei, tinerilor şi bătrânilor, fecioarelor şi mamelor, mănăstirilor şi familiilor, bolnavilor şi săracilor, adunând în rugăciune şi mărturisire comună cler şi popor, din România şi din alte ţări. Puterea ei vine din sfinţenia şi din bunătatea ei, adică din iubirea ei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.

În această zi de bucurie a sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi a tuturor pelerinilor prezenţi la Iaşi, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu ca, pentru mijlocirile Sfintei Cuvioasei Parascheva şi ale Sfântului Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei, să binecuvânteze pe toţi cei prezenţi la Iaşi, ierarhi, clerici, monahi şi credincioşi mireni, împreună cu autorităţile locale şi centrale, şi să răsplătească tuturor credinţa, evlavia şi osteneala, dăruindu-le sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

Tot în cadrul sfintei slujbe, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andreas le-a transmis pelerinilor un cuvânt de binecuvântare cu prilejul sărbătorii Moldovei:

Sfântul Andrei Criteanul și Sfânta Parascheva din Epivata au primit Harul Duhului Sfânt pentru că și-au petrecut viața în rugăciune și au devenit purtători ai rugăciunii neîncetate. Rugăciunea curată și neîncetată i-a făcut părtași la Tainele Sfinte ale slavei lui Dumnezeu. Ei au devenit Sfinții noștri, martori ai tainelor Bisericii și culturii Ortodoxe.

Cu mințile luminate și cu inima purificată de patimi, astăzi, la Iași, Sfinții Parascheva și Andrei au devenit și rămân primitori și emițători ai tainei Harului Duhului Sfânt, purtători de Dumnezeu și purtători de Hristos, rugându-se pentru pacea lumii care este încercată în prezent în Ucraina și Orientul Mijlociu, dar și pentru pace în bisericile ortodoxe.

Când am deschis lăcașul Sfântului Andrei Criteanul și am luat Sfintele sale moaște pentru a le aduce la Iași, Sfântul Andrei a izvorât, în prezența credincioșilor, un parfum ceresc și de nedescris. Credem că el își exprimă bucuria față de întâlnirea sa pământească cu trupul nestricat al Sfintei Preacuvioase Parascheva de la Iași.

Cu aceste gânduri și mulțumiri în suflet suntem alături de credincioșii și pelerinii veniți la Iași.

Spre finalul Liturghiei, Părintele Mitropolit Teofan a invitat şi a premiat pe scenă zece persoane, tineri care s-au remarcat prin rezultate deosebite la învăţătură, dar şi vârstnici cu o vieţuire deosebită. Aceștia au primit din partea chiriarhului cea mai mare distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, „Crucea Moldavă” pentru mireni. Pentru a afla mai multe detalii, te invităm să accesezi acest link: Cine sunt cele 10 persoane care au primit „Crucea Moldavă” pentru mireni din partea IPS Părinte Teofan

Un gând de recunoștință a fost rostit de IPS Teofan la sfârșit, pentru miile de pelerini care s-au rugat timp de câteva ore, și în special pentru cei care au așteptat la rând ore întregi, în frig și umezeală, pentru a se închina la Sfânta:

Se cuvine a mulțumi celor care au făcut posibilă această sfântă sărbătoare. Mulțumire aducem lui Dumnezeu care toate le ține în mâna Sa. El ne ține întru ființă, ne iartă, ne binecuvintează și, mai presus de toate, ne iubește. Aducem mulțumire Sfinților Parascheva și Andrei pentru rugăciunea pe care o înalță la Dumnezeu și darul rugăciunii lor coboară peste noi. Sfânta Parascheva ne învață că drumul rugăciunii este oglinda creștinului adevărat. Iar Sfântul Andrei Criteanul ne învață drumul pocăinței, care înseamnă întoarcerea minții noastre de la cele superficiale la cele de adâncime. Întoarcerea minții noastre la esență, adică la Dumnezeu, pentru că precum ne sunt gândurile, așa ne este și viața.

Sursă şi foto credit: mmb.ro

Citit 457 ori Ultima modificare Duminică, 15 Octombrie 2023 16:55

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Februarie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29      


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube