Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” își sărbătorește hramul principal în a doua Duminică după Paşti, Duminica Tomii.
După ce au mers în procesiune de la Centrul Eparhial până la Catedrala Episcopală, ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, PS Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, PS Galaction, Episcopul Alexandriei, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria, PS Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului și PS Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Sfânta Liturghie a fost împodobită prin răspunsurile liturgice date de Corul Catedralei Episcopale, dirijat de părintele profesor Petru Paica. La bucuria hramului au luat parte și autorități centrale, județene și locale, civile și militare.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul, care a subliniat identificarea fiecărui om cu starea de îndoială a Apostolului Toma. „Toma înseamnă celălalt eu, adică este vorba despre mine. Prin ceea ce trăiesc sunt aidoma Apostolului Toma. Eu sunt și necredincios, eu sunt și credincios. Sunt Toma pentru că el mă exprimă pe mine în această căutare sinceră a lui Dumnezeu. Toma ne arată ce este omul, este ceea ce se exprimă între „cred, Doamne, și nu prea”. Eu sunt Toma pentru că îmi doresc eu să Îl văd pe Hristos. Nu ne mulțumim în general doar cu ceea ce ne spun alții. Dictonul «crede și nu cerceta», nu este acceptat în biserica noastră, ci îndemnul Mântuitorului este «Vino și vezi». Toma este semnul acestei dorințe a omului de a avea el experiența sa personală cu Domnul”, a spus Preasfințitul Benedict.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Lucian a mulțumit celor 11 arhierei, precum și oficialităților, preoților și tuturor credincioșilor care au participat la acest important eveniment din Eparhia Banatului Montan.
„Este într-adevăr ziua de astăzi o zi specială pe care Domnul a făcut-o ca să ne bucurăm și să ne veselim întru ea. Astăzi suntem și noi fericiți căci L-am văzut cu ochii minții pe Mântuitorul sufletelor noastre, iar El ne spune și nouă, în cetatea Caransebeșului, cu același glas blând și duios «Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!»”, a afirmat Preasfințitul Lucian.
După Sfânta Liturghie în fața Catedralei a avut loc și un moment artistic de promovare a folclorului tradițional bănățean.
Sursa şi foto credit: episcopiacaransebesului.ro