Tema acestei ediţii a fost "Discursul religios - Cateheza, predica şi ora de religie – mize şi provocări la începutul secolului XX", conferinţa fiind susţinută de domnul Conf. univ. dr. Vasile Timiș, Inspector General pentru disciplina Religie la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Evenimentul reprezintă un prilej de comuniune şi împreună-lucrare a preoţilor, monahilor, cântăreţilor bisericeşti şi profesorilor de religie din tot cuprinsul eparhiei, precum şi de întărire a conlucrării dintre Biserică şi Şcoală. Toţi cei de faţă s-au bucurat de prezenţa Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.
Timp de aproape două ore preoții și credincioșii au audiat conferința susținută de domnul Conf. univ. dr. Vasile Timiș, iar la finalul conferinței cei prezenți au adresat întrebări cu privire la tema conferinței.
În cadrul acesteia s-a discutat despre importanţa şi rolul unui discurs religios bine articulat, dar şi de împlinirea acestui tip de discurs printr-o stare harică, de binecuvântare şi care trebuie ancorat liturgic şi în permanentă legătura cu izvoarele patristice.