Un sobor de preoţi, delegaţi ai Centrului Eparhial al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, a oficiat slujba parastasului pentru sufletele tuturor mehedinţenilor mutaţi la Domnul, luptători anticomunişti şi cei care au trecut prin grele încercări în închisorile comuniste, dar şi a celor care au suferit în timpul deportărilor şi strămutărilor de amploare în Câmpia Bărăganului. La monumentul ridicat în parcul Dragalina din municipiu, numeroşi membri ai asociaţiei au înălţat, împreună cu preoţii, rugăciune în memoria celor apropiaţi ai lor care au pierit în timpul regimului comunist şi au depus jerbe de flori. La acest moment au fost prezenţi, ca la o adevărată lecţie de istorie, şi câţiva elevi de la unităţile de învăţământ liceal din municipiul severinean.
Cei prezenți au aprins o lumânare și și-au îndreptat gândul, preț de câteva minute, către cei apropiaţi care au pierit în timpul regimului comunist.
La eveniment a luat parte şi subprefectul Judeţului Mehedinţi, dna. Cosmina Stanomir, precum şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, dl. Ionică Negru, care au acordat diplome de recunoştinţă celor patru copii ai luptătorului anticomunist severinean, prof. Dumitru I. Totir.
Părintele vicar eparhial Mihai Zorilă le-a vorbit celor de față despre episodul trist care a schimbat destinul multor oameni: „Pomenim astăzi pe toți cei care în perioada comunistă au fost fie închiși în lagăre și în închisori, fie deportați, în special din zona noastră, din Mehedinți, dar și din Caraș-Severin și Timiș. Au fost luați de la casele lor și duși în locuri necunoscute, în special în Câmpia Bărăganului. Cei adunați astăzi aici duc mai departe mesajul și nădejdea ca ceea ce s-a întâmplat atunci, să nu se mai întâmple niciodată în istoria poporului român.”
Evenimentul a continuat la casa memorială Dumitru I. Totir din strada Aurelian, Nr. 83, unde a fost săvârşită o slujbă de pomenire şi apoi dezvelită şi binecuvântată o placă comemorativă în memoria conducătorului organizaţiei anticomuniste „Mişcarea Română de Rezistenţă”, prof. Dumitru I. Totir.
A urmat un cuvânt al fiicei celei mici a acestuia, dna. Aurora Ivaşcu-Totir care a vorbit despre câteva din directivele NKVD date împotriva Bisericii, educaţiei, intelectualităţii şi armatei în acea perioadă.
Apoi Andreea Cârstea, cercetător, istoric şi specialist în cadrul Direcţiei Comunicare, Relaţii Publice şi Marketing a Universităţii din Bucureşti, a vorbit de cei 16 ani dedicaţi cercetării activităţii organizaţiei anticomuniste „Mişcarea Română de Rezistenţă” şi a înmânat diplome de onoare din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Asociaţie Foştilor Deţinuţi Politici, Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi şi Palatului Culturii „Teodor Costescu” celor patru copii ai prof. Dumitru I. Totir.