Duminică, 10 Decembrie 2023 21:32

Corul Kinonia a concertat în biserica Parohiei Schela Nouă

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În preajma Sfintelor Sărbători de iarnă, corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei susţine în mai multe locaţii concertul de colinde intitulat „Hristos se naște, slăviţi-L!”.

Astfel, în data de 10 decembrie 2023, corul Kinonia a susținut al doilea concert de colinde din acest an în biserica Parohiei Schela Nouă. Concertul a făcut parte dintr-un amplu program duhovnicesc fiind precedat de Sfânta Liturghie oficiată de părintele paroh Zidaru Andrei.

Evenimentul a fost prezentat de doamna Drăghia Irina şi a debutat cu un scurt program de colinde cântate de grupul de colindători ai parohiei Carpe in Deum. A urmat concertul de colinde al Corului Kinonia, o reprezentație de excepție sub bagheta dirijorală a Părintelui Iulian Pruiu.

Corul a susținut un repertoriu format din mai multe colinde tradiționale scrise pe notație psaltică, colinde corale armonizate scrise în notație liniară, colinde tradiționale din nordul Județului Mehedinți și din Ardeal.

Credincioșii s-au bucurat nespus pentru că părintele lor paroh, Andrei Zidaru, care este și membru Corului Kinonia, le-a făcut această mare bucurie duhovnicească.

Citit 422 ori Ultima modificare Duminică, 10 Decembrie 2023 21:38

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube