Stiri religioase

Stiri religioase (530)

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Nicodim, în bisericile și mănăstirile din Eparhia Severinului și Strehaiei s-au săvârșit rugăciuni atât la momentul trecerii dintre ani cât și în dimineața zilei de 01 ianuarie, când Biserica l-a prăznuit pe Sfântul Vasile cel Mare.

Ultimul concert de colinde din acest an al corului Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a avut loc în biserica cu hramul "Sfântul Nicoale" din parohia Orşova Sud, joi, 27 decembrie.

Miercuri, 26 decembrie 2018, când Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Soborul Maicii Domnului și pe Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Nicodim de la Tismana, Episcopia Severinului și Strehaiei a îmbrăcat straie de sărbătoare, serbându-și ocrotitorul spiritual.

Praznicul Naşterii Domnului a stat, la Catedrala din Drobeta Turnu Severin, sub semnul Cuvântului, Verbul lui Dumnezeu, Lumina Lumii aşa cum este mărturisit de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan la începutul Evangheliei Sale: "La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. (…) Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.(…) Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr." (Ioan 1:1 şi 1:14).

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Preasfinţitul părinte Nicodim va sluji după următorul program:

Miercuri, 19 decembrie 2018, la ora 10.00, a avut loc întâlnirea Preasfinţitului Părinte Nicodim cu reprezentanţii presei scrise şi audio-vizuale, la reşedinţa episcopală din Drobeta Turnu Severin.

Marți, 18 Decembrie 2018 15:17

Corul Kinonia a concertat la Malovăț

Luni 17 decembrie 2018 biserica din comuna mehedințeană Malovăț a găzduit un concert de colinde susținut de corul bărbătesc Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

La sfârșitul fiecărui an, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei se întâlneşte cu reprezentanții presei locale.

La Palatul Culturii "Teodor Costescu" din Drobeta Turnu Severin a avut loc duminică, 16 decembrie 2018, concertul tradiţional de colinde al Episcopiei Severinului şi Strehaiei susținut pentru publicul severinean și nu numai, intitulat "Ce vedere minunată!". Evenimentul, desfăşurat cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a adus în faţa publicului corul "Kinonia" instruit și condus de Pr. Iulian Pruiu.

Suita de concerte a corului "Kinonia" a debutat  în data de 12 decembrie la Vînju Mare, iar pe 14 decembrie, sute de mehedinţeni i-au întâmpinat pe Preasfinţitul Părinte Nicodim şi pe membrii corului la concertul susţinut în Strehaia.

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube