Elevii claselor a III-a au pregătit teme referitoare la Botezul Domnului, Naşterea Domnului, Taina Spovedaniei şi Împărtăşaniei, Învierea şi Înălţarea Domnului, iar la clasa a IV-a despre Biblie şi Biserică, Mărturisirea şi trăirea credinţei de către şfinţi; Cu Hristos, în Săptămâna Patimilor; precum şi Duminica Învierii.
Acest concurs, organizat de profesorii de religie, a luat naştere din dorinţa de a-i conştientiza pe elevi încă din fragedă copilărie despre cunoaşterea şi iubirea de Dumnezeu ca fundamente al mântuirii şi desăvârşirii. Activităţile propuse în acest proiect dezvoltă interesul şi facilitează identificarea socială a copilului, trezind conştiinţa lui şi ajutându-l să se simtă parte integrantă a comunităţii creştine din care face parte, stimulându-l spre a-şi începe împlinirea, prin cunoaşterea învăţăturilor Sfintei Scripturi şi formarea virtuţilor creştine.