Joi, 11 Aprilie 2019 12:33

Membrii proiectului "Moștenire religioasă dincolo de graniță" s-au reunit la Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Membrii proiectului "Moștenire religioasă dincolo de graniță" s-au reunit la Turnu Severin .

Proiectul "Moștenirea religioasă dincolo de graniță" a avut prima întâlnire pe teritoriul românesc în data de 09 aprilie 2019, desfășurandu-se de această dată în Episcopia Severinului și Strehaiei, mai exact la Drobeta Turnu Severin. Proiectul acoperă județele Dolj, Olt și Mehedinți din România și raioanele Vidin, Montana, Vratsa, Pleven, Veliko Tarnovo și Ruse din Bulgaria. Aceste județe au o mulțime de mănăstiri și biserici extrem de valoroase, situate pe ambele părți ale Dunării, și un patrimoniu religios intangibil, având un potențial uriaș pentru dezvoltarea turismului. Cu toate acestea, turismul religios este subdezvoltat în zonă și distribuit în mod nejustificat între Marea Neagră și întreaga regiune.

Obiectivul general al proiectului "Moștenirea religioasă dincolo de graniță" este promovarea regiunii transfrontaliere, acoperită de proiect, ca destinație pentru turismul religios. Realizarea acestui obiectiv va marca turismul religios drept brand nou în marketingul turistic transfrontalier și, în plus, va crea condiții pentru creșterea numărului de turişti sau pelerini în ambele zone, după cum a subliniat, la evenimentul de ieri, părintele conf.univ.dr. Sergiu Grigore Popescu, de la Facultatea de Teologie a Universității din Craiova.

Obiectivele proiectului Erasmus "Moștenirea religioasă dincolo de graniță" sunt:

– creșterea numărului de vizite pe site-urile ce aparțin patrimoniului cultural și natural;

– un număr bine definit de produse / servicii turistice integrate create;

– elaborarea de strategii, politici sau planuri de gestiune comune pentru valorificarea (inclusiv creșterea gradului de conștientizare) a patrimoniului cultural și natural prin restaurarea și promovarea acestuia pentru utilizări economice durabile.

Parteneri în proiect sunt:

Lider – Fundaţia pentru dezvoltare regională, Vidin, Bulgaria.

Partener – Universitatea din Craiova, România.

La acest eveniment a luat parte și o delegație din cadrul Episcopiei Severinului și Strehaiei, care a participat la sfârșitul săptămânii trecute și la întâlnirea de pe teritoriul bulgar, la Veliko Târnovo.

Citit 4096 ori Ultima modificare Sâmbătă, 13 Aprilie 2019 22:35


mbl live


mbl youtube