Articole

Pastorală la Învierea Domnului - 2021

 

 

 

 †NICODIM
Din mila lui Dumnezeu,Episcopul Severinului și Strehaiei
Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credinciosului
popor din Episcopia Severinului și Strehaiei, har, pace,
sănătate și alese bucurii duhovnicești de la Dumnezeu iar de
la noi părintească îmbrățișare și arhierească binecuvântare!

 

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul
să ne bucurăm și să ne veselim întru ea” (Psalmi 117, 24).

 

 

 

ÎNVIEREA DOMNULUI

BUCURIE ȘI LINIȘTE SUFLETEASCĂ

            Iubiţi credincioşi,

            Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am parcurs perioada marelui post al Paștilor, străduindu-ne fiecare să sporim duhovnicește, să ne apropiem mai mult de El și să ne bucurăm și în acest an la marele praznic împărătesc al Învierii din morți a Domnului nostru Iisus Hristos. Bucuria pe care o simțim în aceste zile se datorează biruinței asupra morții prin Jertfa și Învierea Mântuitorului. Sfântul Ioan Botezătorul, văzându-L pe Domnul nostru Iisus Hristos la râul Iordanului, L-a prezentat lumii zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii‟ (Ioan 1, 29). Suferința, jertfa de pe Cruce pentru păcatele lumii, biruința asupra morții și, apoi, Învierea, ne oferă posibilitatea de a deveni fii și moștenitori ai Împărăției Cerurilor. Prin răstignirea pe Cruce, Iisus Hristos este „jertfă de ispășire pentru păcatele noastre și nu numai pentru ale noastre, ci și pentru ale lumii întregi‟ (I Ioan 2, 2). Sfântul Apostol Pavel scrie că „Hristos ne-a iubit pe noi și S-a dat pe Sine pentru noi prinos și jertfă lui Dumnezeu, întru miros de bună mireasmă‟ (Efeseni 5, 2). El, Hristos Domnul, a venit ca Arhiereu al Bunurilor viitoare, „cu însuși Sângele Său a dobândit o veșnică răscumpărare, (...) sângele lui Hristos, prin Duhul cel veșnic. S-a adus pe Sine jertfă lui Dumnezeu fără prihană‟ (Evrei 9, 11, 12, 14).

Mântuirea sau răscumpărarea adusă de Domnul nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morți, este prilej de mare bucurie pentru noi toți. Ne bucurăm în aceste momente fiindcă, prin jertfa Lui, vom învia fiecare dintre noi, vom avea parte de viața veșnică. Sfântul Pavel spune că „precum în Adam toți mor, așa și în Iisus Hristos toți vor învia‟ (I Corinteni 15, 22).

Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinilor, a fost prevestită ca o zi plină de bucurie duhovnicească. Psalmistul David spunea că „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim întru ea‟ (Psalmi 117, 24). Prorocul Isaia prevedea că Domnul nostru Iisus Hristos „va fi pentru multe popoare pricină de bucurie‟ (Isaia 52, 15). Cântările pe care le-am auzit și le vom auzi reliefează bucuria prilejuită de Învierea Domnului, garanție a învierii noastre. Dintre acestea amintim: „Saltă acum și te bucură, Sioane, că slava Domnului peste tine a strălucit, iar tu, Curată Născătoare de Dumnezeu, veselește-te întru Învierea Celui născut al tău‟[1] sau „Ziua Învierii, să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm, că, iată, a venit prin cruce bucurie la toată lumea‟[2].

Cu inimile pline de bucurie duhovnicească, cântăm la acest praznic al praznicelor: „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le‟[3]. De asemenea, zicem și noi împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur: „Unde îți este, moarte, boldul? Unde îți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos și se bucură îngerii‟[4].

Drepslăvitori creștini,

În această zi de mare sărbătoare, bucuria pascală este umbrită de molima ce s-a abătut asupra lumii întregi și asupra poporului nostru de peste un an de zile. În această perioadă, un număr mare de persoane a fost infectat, dintre care unii s-au vindecat, dar alții, însă, au decedat. Fiecare dintre noi am participat la slujbele de prohodire și am condus pe ultimul drum pe mulți dintre cei apropiați și dragi nouă, care nu au mai apucat această zi de praznic. Unii dintre noi ne-am despărțit de membri ai familiei, alții de rude, de colegi și toți am pierdut prieteni și cunoscuți apropiați. Parcă niciodată nu am pierdut așa de mulți apropiați ca în ultimul an de zile.

Pe cât de mare ne este durerea, pe atât de mare să ne fie nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu, pe Care să-L rugăm să îndepărteze de la noi această boală molipsitoare. Să-L rugăm să nu îngăduie să vină asupra lumii o altă criză materială sau spirituală. De asemenea, să-i mulțumim Preamilostivului Dumnezeu că a trimis în lume pe Însuși Fiul Său, pentru ca lumea viață să aibă.

Învățătura Bisericii noastre ne arată că viața este un dar al lui Dumnezeu, iar prin învierea din morți, Iisus Hristos ne-a arătat că moartea nu închide viața ci este o trecere de la viața de pe pământ la cea cerească. El a spus în acest sens: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața‟ (Ioan 15, 5). Viața noastră este o călătorie aici, pe pământ, un pelerinaj la capătul căruia trebuie să urmeze viața veșnică în Împărăția Cerurilor. Se cuvine ca acest pelerinaj să-l parcurgem cu credință, împlinind virtuțile, pentru a avea parte de mântuirea sufletului. Să avem mereu în minte cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine are viață veșnică‟ (Ioan 6, 47). Credința este și ea un dar de la Dumnezeu ce trebuie sporit, ca, împreună cu împlinirea celorlalte virtuți, să ne facă parte de Împărăția Cerurilor. Sfântul Marcu Ascetul precizează că moștenirea Împărăției Cerurilor „nu este numai plata faptelor, ci și harul Stăpânului, gătit slugilor credincioase‟[5].

Vrăjmașul diavol seamănă de multe ori frică și deznădejde în inimile noastre, în aceste momente de grea încercare. Credința în Dumnezeu și virtutea nădejdii ne dau puteri sporite pentru a scăpa de frică și a duce o viață normală, călătorind în acest pelerinaj împreună cu El. Se cuvine ca fiecare dintre noi „să alergăm cu toată inima la Hristos, Care ne cheamă, revărsându-ne spre El inimile, și să nu deznădăjduim de mântuirea noastră‟[6].

Iubiţi fraţi creştini,

Fiecare dintre noi nădăjduim în ajutorul lui Dumnezeu, unii mai mult, sporind rugăciunea, alții mai puțin, după tăria credinței pe care o avem. Uneori ne pierdem cu firea, nu avem parte de liniște sufletească. Cum putem, în contextul încercărilor actuale, să trăim ca altădată bucuria pascală. Iisus Hristos a spus, după înviere, femeilor mironosițe: „Bucurați-vă!‟ (Matei 28, 29). Oare cum ne vom putea bucura în aceste zile și nu numai? Cum vom putea trăi îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Bucurați-vă pururea întru Domnul!‟ (Filipeni 4, 4)? Oare, ce putem face? Răspunsul ni-l dă Domnul nostru Iisus Hristos prin cuvintele: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre‟ (Matei 11, 29).

Dobândim liniștea sufletească și ne vom bucura pururea dacă vom cultiva aceste flori rare: blândețea și omenia. Observăm că blândețea ce se naște din răbdare și eliminarea integrală a patimii mâniei este așezată înaintea smereniei. Sfântul Ioan Scărarul preciza că precum lumina zorilor premerge soarelui, așa și blândețea este înainte-mergătoarea smereniei. „Blândețea, scria părintele Dumitru Stăniloae, este o dispoziție neclintită a minții, care rămâne în fața onorurilor și a ocărilor aceeași. Ea înseamnă a rămâne neafectat de supărările ce ți le produce aproapele și a te ruga sincer pentru el. Ea este stânca ce se ridică deasupra mării mâniei‟[7].

Prin urmare, blândețea pe care ne-o recomandă Domnul Iisus Hristos ne va păstra permanent bucuria de a fi aproape de El și de a dobândi liniște sufletească, liniște ce sporește și imunitatea de care avem atâta nevoie. Sfântul Vasile cel Mare scrie că blândeții îi urmează precum ceva natural toleranța, pentru că blândețea este mama toleranței.[8] El mai spune că în cei cu adevărat blânzi există și multă bunătate. Acest mare părinte capadocian arată că „cei care sunt înfrânați în ceea ce privește moravurile și care sunt eliberați de orice patimă, ca unii care nu au nicio tulburare care să-și găsească culcușul în sufletele lor, unii ca aceștia sunt numiți blânzi‟[9].

Virtutea smereniei, opusul mândriei, ne aduce multă odihnă și liniște sufletească. După cum mândria cu fiica ei, slava deșartă, sunt izvorul tuturor patimilor și-l fac pe omul înrobit egoist în relațiile cu semenii, la fel și „smerenia este concentrarea tuturor virtuților‟[10]. Părintele Stăniloae spune că „dacă mândria sfâșie firea omenească în tot atâtea bucăți în câți inși subzistă, smerenia o readună. Dacă mândria deformează judecata și întunecă contemplarea dreaptă a realității, smerenia restabilește vederea justă a lucrurilor. Fiecare virtute echivalează cu un spor de voință. Dar acest spor de voință se întemeiază pe un spor de cunoaștere, pe un spor de vedere justă a lucrurilor, cum spun sfinții părinți. Căci ceea ce întunecă și strâmbă vederea realității sunt patimile. Omul pătimaș, dacă a făcut un lucru dintr-un interes personal, caută să justifice fapta lui printr-un interes general‟[11].

Marcu Ascetul spune că „cel blând pentru Dumnezeu este mai înțelept decât cei înțelepți și cel smerit cu inima este mai puternic decât cei puternici‟[12], iar Sfântul Ioan Scărarul ne învață că „smerită cugetare arată nu cel ce se defaimă pe sine; căci cum nu se va răbda pe sine? Ci cel ce ocărât fiind de altul, nu-și micșorează dragostea față de acesta‟[13].

Redăm în continuarea cuvântului pastoral o descriere a smeritei cugetări cu scopul ca, dobândind-o, fiecare să avem parte de odihnă și liniște sufletească: „Smerita cugetare este acoperământ dumnezeiesc, spre a nu fi văzute izbânzile noastre. Smerita cugetare este adâncul fără fund al puținătății noastre, care nu poate fi furat de niciun tâlhar. Smerita cugetare este «turn tare dinspre fața vrăjmașului» (Psalmi 60, 3). «Nu se va folosi vrăjmașul de el; și fiul lui, adică gândul nelegiuirii, nu va adăuga a-i face rău; și va tăia de la fața lui pe vrăjmașii lui și va pune pe fugă pe cei ce-l urăsc pe el» (Psalmi 38, 23)‟[14].

În Pateric se spune că smerenia se dobândește prin înfrânare, rugăciune și a se vedea omul pe el însuși dedesubtul a toată făptura.

Iubiții mei fii duhovnicești,

În lupta duhovnicească, creștinul se străduiește, biruind cu harul lui Dumnezeu toate ispitele vrăjmașului, ca să scape de orice patimă și să ajungă prin despătimire la nepătimire. Sfântul Maxim Mărturisitorul definește nepătimirea ca fiind o stare de pace a sufletului. Pacea sufletului este odihna la care se referă Domnul Hristos când recomandă cele două virtuți, blândețea și smerenia. Odihna sufletului, necesară nouă tuturor, este vizibilă pe fața celor sporiți duhovnicește. Să ne străduim mai mult fiecare dintre noi să ajungem la această stare înaltă, pentru a avea parte de bucurie duhovnicească permanentă în sufletele noastre.

V-am împărtășit aceste câteva învățături ca hrană sufletească acum, la praznicul Învierii Domnului, cu speranța că molima va trece și cu dorința sinceră ca dumneavoastră toți, locuitori ai frumoaselor plaiuri ale Mehedințiului, să vă bucurați de sănătate, pace, liniște sufletească și spor pe calea mântuirii.

Vă îmbrățișez pe toți cu dragoste părintească și vă întâmpin din toată inima cu salutul: Hristos a înviat!

 

[1] (...), Penticostar, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă (în continuare EdIBMO), București, 2012, p. 22.

[2] Ibidem, p. 24.

[3] Ibidem, p. 20.

[4] Ibidem, p. 25.

[5] Sf. Marcu Ascetul, Despre cei ce-și închipuie că se îndreptățesc din fapte, cap. 2, în col. Filocalia, vol. 1, trad. de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura de Arte Grafice Dacia Traiana S.A., Sibiu, 1947, p. 248.

[6] Sf. Simeon Metafrastul, Parafrază, cap. 72, în col. Filocalia, vol. 5, trad., introd. și note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, EdIBMO, București, 1976, p. 336.

[7] Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitatea Ortodoxă – Ascetica și Mistica, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (în continuare EdIBMBOR), București, 1992, pp. 145-146.

[8] Sf. Vasile cel Mare, Constituțiile ascetice, cap. XIII, în colecția Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 18,trad., introd., indici și note de pr. Iorgu D. Ivan, EdIBMBOR, București, 1989, pp. 497-498.

[9] Idem, Comentarii la Psalmi, Comentariu la Psalmul XXXIII, în colecția Izvoarele Ortodoxiei, Editura Librăriei Teologice, București, 1939, p. 172.

[10] Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 147.

[11] Ibidem.

[12] Sf. Marcu Ascetul, op. cit., cap. 107, p. 258.

[13] Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, cuv. 21, cap. 15, în col. Filocalia, vol. 9,trad., introd. și note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, EdIBMBOR, București, 1980, p. 271.

[14] Ibidem, cuv. 25, cap. 25, p. 305.

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Mai 2021 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube