Duminică, 19 Aprilie 2020 21:57

Bucuria Învierii Domnului în Eparhia Severinului și Strehaiei

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin, programul liturgic închinat Slăvitului Praznic al Învierii Domnului a debutat sâmbătă, începând cu orele 23:00, când a fost săvârşit Canonul Sâmbetei celei Mari, apoi s-a oficiat Slujba Învierii, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Și anul acesta, ca o mângâiere, Sfânta Lumină de la Ierusalim, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și a Preasfințitului Părinte Nicodim, a ajuns și în Eparhia Severinului și Strehaiei la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin unde a fost primită de către Preasfințitul Părinte Nicodim. De aici Sfânta Lumină a fost împărțită preoților, care au dus-o în fiecare Parohie, dar spre deosebire față de anii trecuți, în contextul stării de urgență, anul acesta credincioșii au primit Sfânta Lumină precum și pâinea numită în popor „Paști” la casele lor prin grija și efortul fiecărui preot din eparhie însoțit de voluntari.

Sărbătoarea Învierii Domnului este, totodată, unul dintre hramurile Catedralei episcopale, alături de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, putătorul de biruință, ocrotitorul Severinului.

În cadrul slujbei de Înviere, s-a dat citire Pastoralei Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Pastorala a fost citită, potrivit rânduielii bisericeşti, în toate bisericile din Mehedinţi.

Anul acesta slujba de Înviere a fost oficiată de către slujitorii bisericești fără participarea activă a credincioșilor în sfintele biserici, din cauza pandemiei actuale, însă credincioșii au înălțat rugăciuni la casele lor având posibilitatea de a urmări Sfintele Slujbe pe postul de televiziune Trinitas al Patriarhiei Române precum și pe foarte multe pagini de facebook care au transmis în direct slujba din noaptea de Înviere

La Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin ceremonia de primire și împărțire a Sfintei Lumini precum și Slujba Învierii și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie au fost transmise în direct pe paginile de facebook Radio Lumina, Episcopia Severinului și Strehaiei și Catedrala „Învierea Domnului și Sf. Mare Mucenic Gheorghe”,  precum şi la postul de radio "Lumina", pe frecvența 90,4 FM.

Hristos a înviat!

Citit 2613 ori Ultima modificare Duminică, 19 Aprilie 2020 22:15

Cele mai citite articole

radiolumina logo

 
« Decembrie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

e religie ro

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube