Protopopiatul Vânju Mare

59. Vlădaia - Sfântul Ierarh Nicolae

biserica vladaia

 

Parohie formată din satele Vlădaia: 500 de familii cu 1.635 de suflete și Ștircovița: 270 de familii cu 707 de suflete (în 1941). A fost în subordinea Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949) și Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004), iar în prezent aparține Protoieriei Vânju Mare din Eparhia Severinului și Strehaiei.

 


Hram Sf. Nicolae (1849-1850); cod MH-II-m-B-10440.


 

pr mihai baltateanu  

Preot paroh Mihai Bălțățeanu

 

Tel.:0755 656 876

 


 

Comuna Vlădaia este situată în sud-estul judeţului. Satul omonim este atestat documentar în: 1533 (Vlad Vintilă vv. întărește lui Barbu mare postelnic și nepotului său Detco postelnic mai multe siliști printre care și Vlădenii);

Biserica satului a fost fondată în 1730 de Barbu Vlădăianu și prenoită în 1834 de cocoana Uța Vlădăianca (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). A fost biserică de zid, care, foarte probabil, în 1859 (când lucrarea Vieața Bisericească în Oltenia…plasează construcția), a trecut printr-o reparație amplă. Peste câteva decenii, în 1891, a ajuns într-o stare de uzură avansată, motiv pentru care protoiereul județului propunea Sf. Episcopii suspendarea serviciului religios. În același an, s-a cerut canonică permisiune de reparații, lucrările fiind terminate în anul 1896, când s-a cerut și s-a obținut binecuvântarea pentru resfințire. Biserica s-a resfințit la 2 noiembrie 1896. În 1941, aceasta se afla în stare bună. 

Preoți: Vasile (1847, 1864), Dimitrie Prisăceanu (1888); în 1891 vine preotul Ion Danubianu de la Țigănași, la cererea acestuia și la solicitarea locuitorilor din Vlădaia rămași fără preot după decesul vechiului preot (1892, 1893, 1895), I. Tănasie (hirotonit în 1925, venit în parohie în 1926, în funcție în 1941); cântăreți: Dumitru P. Vasile, Barbu P. Vasile (1895), D. Anghelescu, N. Iovănescu (1941).

 


 

Filii arondate:

 

 

Ștircovița

 

biserica stircovita

 

Cătun pendinte de parohia Vlădaia (în 1887, 1893, 1941), fără biserică. În 1950, credincioșii strânseseră cărămida cu care intenționau să construiască biserica satului, dar organele administrative au ridicat această cărămidă, cu care au construit grajdurile comunale.

Satul este atestat documentar din anii când Mihai Viteazu era bănişor de Mehedinţi şi a cumpărat satul Vlădaia şi hotarele Ştircoviţa şi Saracovul de la Ioan Jarul şi Nicoară cu ceata lui, stăpânindu-le până la sfârşitul domniei. În 1533 era selişte întărită de Vlad Vintilă vv. în stăpânirea lui Barbu mare postelnic, împreună cu alte selişti şi sate. În 1568 era sat întărit lui Radu din Desa şi altora, de la care l-a cumpărat Mihai Viteazu vv. În 1615 este consemnat ca hotar, sub numele Ștercovița, răscumpărat de Lupu mare paharnic de la jupâniţa Dragolea şi de la Radu din Desa, fiul ei. În 1665 este atestat ca selişte în stăpânirea lui Preda paharnic, fiul lui Barbu paharnic Brădeaţi. În 1667 este menţionat numai ca moşie, ca şi în 1685/1686. În 1721/1722 era sat cu locuitorii fugiţi, după care până după 1864 nu mai este atestat ca sat, ci numai ca moşie a boierilor Vlădăieni, dreptul Mănăstirii Tismana asupra a jumătate din moşiile Vlădaia, Ştircoviţa şi Saracovul neputând fi respectat de fapt (1742). În 1892 apare oficial ca sat arondat comunei Vlădaia până în 1932. Populaţia: 239 locuitori în 2011. A fost comună formată doar din satul omonim (septembrie 1932-1950).

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl youtube