Parohie din 1893; până atunci făcuse parte dintr-o parohie împreună cu Cujmir și Aurora; în 1941, parohia Vânători era formată din satul omonim: 469 de familii cu 1783 de suflete. În prezent, este formată din satele Roșiori și Vânători, care formează împreună comuna Vânători. Parohia aparține Protoieriei Vânju Mare din Eparhia Severinului și Strehaiei. De la înființarea sa și până în 2004 s-a aflat sub ascultarea canonică a Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949) și Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004). În 2011, satul avea 1030 locuitori.

Hram Sf. Voievozi; cod MH-II-m-B-10436; Sf. Mare Mucenic Gheorghe (din 1895).

Preot paroh Lucian Mihai Manolea   Tel.:0740 243 970 e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Vânători este comună situată în sud-estul judeţului, în zonă de câmpie. Împroprietăriţii pe moşia Braniştea (fostă până în decembrie 1863 a Mănăstirii Cozia), din 1881 până în 1889, au întemeiat satul Vânători, denumirea amintind de unitatea militară de vânători care staţionase aici în timpul evenimentelor din 1877-1878, iar din 1892, în reşedinţa plăşii Câmpul, unde a avut cantonamentul până în 1908. Ţăranii împroprietăriţi proveneau din satele învecinate (vezi Braniştea) şi au primit câte 5,5 ha, din care 0,50 ha plaţ de casă, 0,50 ha izlaz şi 0,50 ha fâneţe.

Prima biserică a satului datează din anul 1884, a fost din lemn și a fost amplasată, inițial, în cimitir. Potrivit tradiției, a fost adusă în sat iarna, din satul Cearâng, de către preotul Matei Gheorghe, trasă de 8 perechi de boi și instalată în cimitir. Tot atunci a fost adus și un clopot, care a fost fixat în stejarul devenit între timp secular, aflat și astăzi în mijlocul cimitirului. În anul 1897, epitropia și-a manifestat intenția de a construi o nouă biserică în centrul satului, fapt în legătură cu care a fost înștiințat și protoiereul județului. Episcopia, la rândul său, a aprobat intenția epitropiei trimițând un plan tip și un deviz estimativ pentru începerea lucrărilor. Noua biserică s-a zidit prin osârdia credincioșilor pe la 1900. Este o biserică clădită din cărămidă arsă, în formă de cruce, cu o singură turlă, lungă de 14 m și lată de 8 m. Naosul are 8 m lungime, altarul – 2 m și pronaosul tot 2 m. În față este un pridvor lat de 2 m. A fost acoperită cu șindrilă peste care s-a pus tablă galvanizată. Podeaua este din ciment, pardosită cu parchet melaminat. Biserica este pictată, prezentând 6 medalioane cu sfinți, amplasate sub turlă. Pictura a fost realizată în tehnica tempera. Biserica a suferit două reparații și restaurări: în 1964, sub păstorirea preotului Ion Tobă, când pictura a fost refăcută de către pictorul Ion Călin și în 2015, pe vremea preotului Nicolae N. Prună, când pictura a fost împrospătată de către presbitera Elena Pretuleac din Basarabia. De fiecare dată biserica a fost resfințită, mai întâi la 24 octombrie 1965 de către Î.P.S. D.D. Firmilian, Mitropolitul Olteniei, și a doua oară la 31 octombrie 2015 de către P.S. Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Anterior primei restaurări, un raport al preotului paroh din anul 1941 constata că biserica se afla atunci în stare bună.

Preoți: Matei Gheorghe, Marin Scutașiu/Scutășescu (1891-1907), Gh.I. Popescu (hirotonit în 1907, preot ajutător în 1941), Petre I. Constantinescu (hirotonit în 1935, în funcție până în 1958), Ilie Ștefan (1958-1965), Ion Tobă (1965-1976), Nicolae N. Prună (1976-m. 2019); cântăreți: Stan Popescu, Dumitru Goliciu (1895), Constantin I. Țigănașu, Constantin C. Golici (1941).