Biserica - monument istoric

Parohie: 183 contribuabili, 8 concubinaje (în 1887); 424 de familii cu 1342 de suflete (în 1941). În prezent, în comună funcționează două parohii: Rogova I și Rogova II, pendinte canonic de Protoieria Vânju Mare din Episcopia Severinului și Strehaiei. În trecut s-a aflat sub ascultarea canonică a  Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949) și Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004).

Hram Sf. Nicolae; cod MH-II-m-B-10392; este atestat și Sf. Ioan Botezătorul (1895); hramul actual Înălțarea Domnului.

Preot suplinitor Ion Cioclov   Tel.:0742 087 688

Comuna Rogova se află la poalele estice şi sud-estice ale dealurilor Stârmina şi Ţiganului. Satul omonim este atestat la început de un document de la Radu Mihnea vv. din 1612-1613, care arată că a aparţinut boierilor Drăgoieşti până în timpul lui Mihai Viteazul, când Buzeştii l-au luat şi stăpânit „cu sila” apoi, după an de judecăţi, este redobândit de Cârstea spătarul şi soţia sa, Maria, moştenitorii Drăgoieştilor. În 1612-1613 Radu Mihnea Voievod le reconfirmă stăpânirea.

Biserica din sat a fost construită/sfințită în Mahalaua de Sus din Rogova, la 14 octombrie 1833, ctitori “d-ei cocoana Anica i polcovnicu Nicolae Ciupagea și Lăpădat Dragomirˮ (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840), sau la 23 iunie 1832 (conform pisaniei).

A fost de la început biserică de zid (una dintre cele cinci biserici de zid care se găseau atunci în plasa Blahnița), ridicată pe proprietatea Mănăstirii Tismana și a lui Take Filișanu. Ctitorii principali ai bisericii au fost Lăpădat Dragomir și Ioana Murgășanca (vezi pisania), ale căror portrete au fost zugrăvite la locurile cele mai de cinste, pe peretele dinspre apus, în dreapta ți în stânga ușii de la intrare. Biserica se afla în partea de nord-est a satului, era de plan dreptunghiular, de 16 m lungime și 6 m lățime, cu ziduri de 80 cm grosime, fără turle. Altarul avea absidă semicirculară, decroșată de naos. Pridvorul era deschis, cu arcade bilobate, sprijinite de patru coloane cilindrice în față și două coloane masive de zidărie la colțuri. Bolțile naosului și pronaosului dărâmându-se, au fost refăcute din șipci tencuite. Altarul avea boltă de cărămidă, la fel ca și pridvorul. Naosul și pronaosul erau despărțite printr-un zid străpuns de o deschidere centrală și de două ferestre laterale, toate arcuite. Tâmpla era de zid cu ornamente în stucatură. În exterior era prevăzută cu o cornișă din trei profiluri drepte deasupra unui rând de alveole executate din cărămidă. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, biserica avea deteriorări grave la ziduri. În 1891 se cerea și se obținea canonică binecuvântare pentru legătură de fier de jur împrejur, repararea crăpăturilor, mărirea ferestrelor, practicarea unei uși dinspre sud la sfântul altar și refacerea acoperișului. În 1892, când s-a solicitat redeschiderea bisericii, protopopul D. Goliciu a condiționat aceasta de ștergerea picturilor celor noi făcute, care frizau caricatura, și revenirea la pictura veche, care se impunea refăcută integral, fiind o pictură în frescă și nu lipsită de gust pentru vremea în care a fost făcută. A mai fost reparată în 1923, când acoperișul de șiță a fost înlocuit cu țiglă-solzi. În 1941, biserica se găsea într-o stare mediocră și neasigurată. Tot atunci, lucrarea Vieața Bisericească în Oltenia făcea referiri la unele însemnări de pe cărțile vechi de ritual, din care rezulta că biserica s-ar fi ridicat pe locul alteia mai vechi. Din cauza stării de ruină în care ajunsese biserica spre sfârșitul perioadei interbelice, în 1936 s-a trecut la ridicarea altui lăcaș de închinăciune. Este o biserică în formă de cruce, înaltă de 25 de metri, construită din cărămidă, cu trei turle și acoperită cu tablă. A fost pictată de pictorul D. Velici. Biserica a fost terminată în anul 1960, când a fost sfințită, la 16 octombrie, de către Î.P.S. Firmilian, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolit al Olteniei.

Preoți: popa Preda (1802), popa Ion sin Ștefan Peneși (1815-1846?), popa Matei/Mătei cel bătrân (1825-1848), popa Luca (1838-1865), Gavril (1849-1851), Ioan (1849-1868), Mihai (1857-1868), Petre Răduțu (pe la 1866 și ulterior), Iorgu Stănescu (1873-1874), Constantin Isvoranu (1880-1927), Ion Ștefănescu (supranumerar, 1895), Gh. Popescu (hirotonit în 1927, student la facultate, până în 1945), Mihail Cosma (1945-1975), Vasile Nuhaiu (1975-?), Ion Cioclov (în prezent); epitropi: Dumitru Aranaciu, pr. C. Isvoranu, B. B. Popa (1887), Barbu Popescu, Dumitru Aranaciu, Ion preot Luca, Barbu Barbu Popii (1891); cântăreți: Barbu al Popii, Mihai Ihuda (1895), T. Bălănescu, Șt. Broancă (1941).