Parohie formată din satul Poroina Mare și cătunele Fântâna Mare și Șipotu: 132 contribuabili (1887); în 1941, parohie formată din satele Poroina Mare și Șipot, în total 312 familii cu 1266 de suflete. În prezent, este formată din satele Poroina Mare, Fântâna Mare și Șipot și se găsește în raza Protoieriei Vânju Mare din Episcopia Severinului și Strehaiei. În trecut s-a aflat aria canonică a Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949) și Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004).

Hram Sf. Ierarh Nicolae și Sf. Apostoli Petru și Pavel; biserica nu este monument istoric.

Preot paroh Sever Mihai Cîtu hirotonit în 2019, studii teologice superioare, master în teologie. Tel.:0743 345 445

Comuna Poroina Mare este aşezată în partea centrală a judeţului. Satul de centru, până în 1835, s-a numit numit Poroina, apoi Poroina Mare, spre a se deosebi de Poroina Mică (până în 1835 Gura Poroinii).  Satul este menționat într-un hrisov din 1578-1579.

Biserica satului atestată documentar a fost ctitorită la 6 decembrie 1821 de polcovnicul Vasîle Poroineanu și de boierii Cămnițăștii (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840.

Tradiția spune că înaintea bisericii din 1821, pare să mai fi fost o biserică în sat, ctitorită pe la 1700 de frații Ioan și Preda Cameniță, preot fiind Nicolae Cameniță, fiul lui Barbu din Camenița (Serbia). Biserica din 1821 a fost de la început o biserică de zid, fondată pe proprietate megieșească. În 1891 sfântul lăcaș era închis de mai multă vreme fiind complet ruinat și impropriu serviciului divin, încât locuitorii și-au manifestat dorința să se unească cu cei din Șipotu și cei din mahalaua Fântâna Mare pentru a construi o nouă biserică, în centul parohiei, acolo unde urma să dispună protoiereul județului. La rândul său, în 1894 urmașul ctitorilor ar fi dorit să redeschidă biserica cea veche, intenție la care Episcopia a răspuns că, dacă făcea acest lucru, trebuia ca în prealabil s-o repare, respectând astfel și pioasa amintire a părinților săi. Cum a rămas în viață propunerea locuitorilor, tot în 1894, după ce procuraseră materialele necesare, aceștia au trecut la demolarea celei vechi, deși nu le venise binecuvântare în acest sens și aprobare a planului noii biserici. În iunie 1894 Sf. Episcopie a trimis canonica învoire de reconstrucție a bisericii, iar locuitorii au putut face contract cu un maistru zidar italian și până în 1897, dispunând de 6000 de lei, au reușit să zidească sfântul lăcaș și să-l acopere. A fost construită la poalele Dealului, din cărămidă, cu ziduri groase, cu o clopotniță înaltă de 30 m, pardosită cu mozaic și destul de încăpătoare. În interior a fost împodobită cu două policandre mari, 26 de candele și cu strane și jețuri lucrate cu măiestrie. Biserica a fost pictată în stil neobizantin de către pictorul Gheorghe Baba din Craiova. Foarte frumos a fost lucrată și catapeteasma, de către un meșter craiovean iscusit, ceea ce da naștere unei atmosfere înălțătoare. În anul 1930, biserica a suferit prima reparație, la partea exterioară și la acoperiș. De asemenea, s-a intervenit la crăpăturile transversale apărute cu trecerea timpului. La interior, au fost refăcute bolțile turnându-se beton armat. Tot la bolți, în 1931 pictorul Gh. Preda din Izvoare a fost refăcută pictura la Sf. Treime În 1941, biserica se prezenta satisfăcător și era asigurată la suma de 1.500.000 de lei. În perioada postbelică au intervenit noi reparații, în anii 1961-1963, din nou la partea exterioară și la pictură, care a fost spălată din nou și refăcută de către pictorul Bîscu din București.

Preoți: popa Nicolae Cameniță (pe la 1700), popa Nițu Andrițoiu (pe la 1800), popa Alexandru (pe la 1847), Mihai Stănescu (1855-1881), Matei Pacioga (1848-1868, m. ante 1893), Mihai Ionescu (1864-1868), D. Stănescu (1868-1893 – chior, supranumerar în 1895, m. 1908), V. Poroineanu, (1891-1892), Ion Mărghescu (1883-1918), Constantin Pârșan (hirotonit în 1927, în funcție până în 1951, apoi în 1956-1977, m. 1993), Ștefan Nădrag (1988-2002), Cristian Biță (2003-2005), Marius Ignat (2005-2013), Cristian Popescu (din 2013 până în prezent); epitropi: Nicolae Mărgescu, Vasile Toma Mărgescu (1862); cântăreți: Ioan Popescu, V.T. Marghescu (1894, 1895), Gh. D. Cioclov (1941), Ștefan Nădrag.

Filii arondate:

Fântânele Negre

Cătună (în 1868), sat (în 1887): 252 contribuabili (în 1887); la 1893 era parohie separată de Poroina Mare, în 1895 cu paroh propriu; în 1941 era parohie formată din satele Fântânele Negre și Fântâna Mare: 428 familii, 1693 de suflete. În prezent este filie a parohiei Poroina Mare.

Hram Sf. Împărați Constantin și Elena; biserica nu este monument istoric.

Satul Fântânele Negre aparține comunei Poroina Mare, din 1951, fiind situat în partea sud-vestică a acesteia şi în vestul Piemontului Bălăciţei, pe unde trecea poşta de altădată spre Craiova. S-a format ca aşezare de clăcaşi după 1821, în 1864 având 77 de familii.

Potrivit lui N. Stoicescu, începuturile bisericii din Fântânele Negre pot fi datate ˮpe la 1800-1821“.

Această biserică pare să nu fi rezistat prea mult, căci în 1862 obștea satului a cumpărat o altă biserică, de lemn, de la parohia Slașoma. Transportată în Fântânele Negre, această biserică a fost refăcută/montată pe locul cele vechi. În anul 1895 a fost reparată (acoperită cu șindrilă, ferestre lărgite, pardosită, tencuită la interior și exterior, clopotniță refăcută). În 1941 ajunsese în ruină, dar cu toate acestea a continuat să fie folosită până în 1954, când a fost închisă cultului. Între timp, locuitorii procuraseră cărămida, varul și se strânseseră 100.000 de lei pentru o nouă biserică. Vitregiile timpului (războiul, regimul comunist, sărăcia locuitorilor) au făcut însă ca timp de câteva decenii această biserică să nu poată fi ridicată, credincioșii din Fântânele Negre fiind nevoiți să-și rezolve nevoile bisericești la biserica Sf. Mare Mucenic Dimitrie din Fântâna Mare. Abia în anul 1998 s-a pus temelia noii biserici din Fântânele Negre pe locul vechii biserici. În această perspectivă, la 2 martie 1997, s-a constituit un comitet de inițiată avându-i în frunte pe ing. Constantin Bădoiu și pe părintele Iorgu Pacioagă, lângă care au venit preotul Mihai Zorilă, preotul Nicodim Nicolaescu, viitorul Episcop al Episcopiei Severinului și Strehaiei, Sorin Cristian Pacioagă, Laurențiu Săvulescu, Gheorghe Bădoiu și alți fii ai satului. Cu acest prilej, bisericii proiectate i-a fost hărăzit hramul Sf. Împărați Constantin și Elena. Construită din bolțari, în formă de navă și acoperită cu țiglă, această biserică a fost pictată în august – noiembrie 2001 în tempera grasă de către pictorii Florica și Eugen Papici, terminată în anul 2002 și sfințită la 29 septembrie către Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Olteniei.

Preoți: popa Vasile Poroineanu, Gheorghe (1864-1868), Gh. N. Zorilă, cel din 1864-1968? (1885-1927), Ioan M. Băluț (hirotonit în 1928, în funcție până în 1951, 1955-1971, în 1951-1954 mutat forțat în parohia Postăvești - Dolj), Iorgu Pacioagă (1971-2013), Cristian Popescu (din 2013 până în prezent); epitropi: preot George Popeci, Pătru Gorun (1862); Ion Silcă (1887); cântăreți: G. Popescu, V. Popescu (1895), Ion N. Gurbină, Gheorghe I. Popescu (1941).

Fântâna Mare

Cătună a parohiei Poroina Mare (1887): 156 contribuabili (în 1887); apoi biserică filială a parohiei Fântânele Negre (1941). 

Hram Sf. Mare Mucenic Dumitru; biserica nu este monument istoric.

Fântâna Mare a fost sat al comunei Poroina Mare, din mai 1968, situat în vecinătatea sudică a satului de reşedinţă, într-un relief deluros. S-a format la sfârşitul secolului al XVIII-lea. În 1819 a fost catagrafiat cu 51 de familii plătitoare de bir, sub denumirea de Gura Poroinii, pe moşia cu acelaşi nume a Mitropoliei Ţării Româneşti. Harta rusă din 1835 l-a cartografiat sub denumirea de Gura Poroina Mică având 95 de familii. Satul şi-a pierdut această identitate şi, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a fost reînfiinţat, în 1892 fiind înscris sub numele de Fântâna Mare în nomenclatura oficială a localităţilor judeţului. S-a numit astfel până în 1970, când a fost redenumit Fântânile Mari (ţinându-se seama de sursele naturale de apă potabilă) şi inclus în satul Poroina Mare. A aparţinut comunei Poroina Mare începând cu anul 1892.

Biserica satului datează probabil de la începutul secolului al XIX-lea. A doua biserică, construită în 1926.

În 1891, locuitorii din Fântâna Mare declarau că, fiind puțini iar biserica din mahalaua lor profund ruinată, doreau să se unească cu cei din Poroina Mare și cu cei din Șipotu pentru a construi o nouă biserică, în centul parohiei, acolo unde urma să dispună protoiereul județului. Inspectată în 1892, biserica filială a cătunei a fost propusă pentru închidere din cauza stării grave în care se afla, fapt dus la îndeplinire doi ani mai târziu. Până la urmă, la inițiativa lui Iorgu Cameniță, în 1926 s-a construit o nouă biserică, de zid, care a fost exclusiv a satului, sfințită “pe la 1926ˮ. Cameniță a afiliat biserica la parohia Fântânele Negre, cu sprijinul guvernatorului Băncii Naționale, Dimitrie Burileanu, care îi era rudă.

Preoți: Matei sin Matei Pacioga (1840-m. 1888), Vasile Poroineanu (1887- 1895 – supranumerar pentru această filie); epitropi: Ion Simeon Popescu, Dinu Vasile Mărgescu (1862).