Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Duis aute irure dolor in reprehenderit in voluptate velit esse cillum dolore eu fugiat nulla pariatur. Excepteur sint occaecat cupidatat non proident, sunt in culpa qui officia deserunt mollit anim id est laborum.

Hram Sf. Ierarh Ilie Tesviteanul; biserica nu este monument istoric.

Preot paroh Marian Turea hirotonit în 2004, studii teologice superioare cu masterat, grad preoțesc Definitivat. Tel.:0758 114 399

Comuna Livezile, denumită astfel din decembrie 1964 este situată în nord-vestul Piemontului Bălăciţei. Satul omonim s-a numit Broscari până în decembrie 1964 și este situat în sudul comunei, în nord-vestul Piemontului Bălăciţei. Atestat documentar în: 1585 (parte întărită de Mihnea Turcitu vv. lui Dumitru şi fiilor lui, ca fiind cumpărată de la Şerban din Broscari); 1595 (Mihai Viteazu îl întăreşte pe Nica visterul pe partea cumpărată de la Ştefan şi Stanciul din Brescăreni);

Prima biserică a satului atestată documentar a fost făcută la 9 martie 7330 (=1822) de Șandru haiducul și frații lui (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840).

Biserica a fost făcută pe proprietatea Sfintei Troițe a Craiovii și a fost un lăcaș de lemn. Lucrarea Vieața Bisericească în Oltenia, apărută în 1941, plasează construcția bisericii existente în acel moment în sat, în anul 1878. În realitate, cum și în 1878 era vorba tot despre o biserică de lemn, în acel an pare să fi fost vorba mai degrabă de o reparație a celei vechi, la care s-a intervenit din nou în anii 1900-1902, când pictorul Fr. Vaidingher din Turnu Severin a reparat pictura. Biserica era în formă de corabie, cu abside laterale din paiantă și lemn pe fundație de piatră. Materialul de bază din care a fost construită biserica, precum și faptul că de-a lungul vremii s-au făcut puține lucrări de reparații și consolidări au determinat ca sfântul lăcaș să suporte un permanent proces de degradare fizică, ajuns în ultimul timp aproape de ruină, cum era, de altfel și în anul 1941. Reparațiile izolate la învelitoarea din tablă și tencuielile exterioare n-au oprit procesul de tasare a fundației, neprotejată de infiltrațiile apelor din zonă, încât în ultima vreme se ajunsese în situația ca, în interior, tencuiala cupolelor să se desprinde în bucăți mari. La 30 ianuarie 2017, de sărbătoarea Sf. Trei Ierarhi, biserica a fost mistuită de flăcări, din cauza unui scurtcircuit electric, fiind distrusă în totalitate.

Ca atare, în prezent, o biserică nouă se află în construcție, începută, de altfel, încă din anul 1988, când s-au turnat fundațiile dar nu s-a mai continuat, motiv pentru care în 1996-1999 a trebuit actualizată întreaga documentație tehnică.

Preoți: Mihai (1857-1887), Nicolae (1868), D. Paleacu (1887-1900 și ulterior), Mihai Oborocea (1891-1895 - supranumerar), M. Paleacu (hirotonit în 1920, în funcție până după ultimul Război Mondial), Ion Cioclov, Iulie Costângioară, Marian Turea (din 2004 până în prezent); epitropi: Toma Șeitan, Costandin Ion popa Nicolae (1862), Gheorghe Costângioară; cântăreți: I. Șeitan, V. Șeitan (1895), Nicolae Popescu (1897), N. Lungu, Șt. Cismaru (1941), Constantin Lungu, Ion Cismaru.

Filii arondate:

Izvorălu de Jos / Cacoți

Parohie: 170 parohieni, 4 concubinaje (1887); din 1941, alcătuită din satele Cacoți și Manu: 301 familii, 1197 de suflete. Cât a funcționat s-a aflat sub ascultarea canonică a Episcopiei Râmnicului Noul Severin și Mitropoliei Olteniei.

Hram Sf. Ioan Botezătorul; biserica nu întrunește condițiile spre a fi calificată monument istoric.

Izvorălu de Jos este sat al comunei Livezile, din mai 1968, denumit astfel din decembrie 1964, până atunci purtând numele Cacoţi. Atestat documentar în: 1615 (Ianache mare ban al Craiovei întăreşte Mănăstirii Jătianul jumătate din satul Cacovţi, cealaltă jumătate aparţinând lui Preda Buzescu banul, iar de la 1619 fiicei sale, Maria, care i-a eliberat din rumânie pe ţărani);

Catagrafia mănăstirilor și bisericilor, 30 martie 1840 datează o primă biserică în Cacoți la 7 ianuarie 1830, lăcaș făcut postelnicu Ioniță Opran. A urmat biserica ridicată în 1922.

Prima biserică a fost de zid și a fost ridicată pe proprietatea Mănăstirii Bistrița și a răposatului Pau Urdăreanu. Înainte de 1894 a fost reparată cu banii strânși de la locuitori, iar în 1922 a fost reconstruită din cărămidă de către enoriași, foarte aproape de cea veche, care va fi demolată în 1938. Reparată în 1939, doi ani mai târziu noua biserică se găsea într-o stare bună.

Preoți: Gh. Alexandru (1848, 1864, 1891, 1893 – era bolnav de o boală incurabilă nemaiputând să-și facă serviciul, 1895 – supranumerar, m. în 1897), N. Popescu (1887, 1888, 1891, 1892, 1893, 1894, 1895, 1897), Ioan Gh. Pănoiu (venit în parohie în 1930 și în funcție în 1941); epitropi: Ion Popescu, Ion popa Ion (1862), Iosif Popescu (1894); cântăreți: D-tru Groza, N.I. Popescu (1895), Const. Papa, Dumitru N. Popescu (1941).