Parohie compusă exclusiv din satul Gogoșu, care în 1941 avea 405 familii și 1686 de suflete. În prezent, parohia are aceeași componență și se află în aria Protoieriei Vânju Mare din Episcopia Severinului și Strehaiei. În trecut, s-a aflat sub jurisdicția Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949), respectiv Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004).

Hram Sf. Mare Mucenic Dimitrie;

Preot paroh Ion Ionescu din anul 1985, studii teologice medii, gradul preoțesc II Tel.:0766 557 144

Comuna Gogoșu este situată în partea de sud a judeţului, în vestul Câmpiei Blahniţei, la Dunăre, într-o zonă de câmpie cu bălţi şi dune de nisip stabilizate. Satul de reședință al acesteia se află  așezat în vestul Câmpiei Blahniţei, la sud-est de Ostrovu Mare şi la nord-vest de Balta Verde, în apropierea Dunării. Sat de ţărani liberi, atestat în 1607 de hrisovul lui Radu Şerban vv., când este întărit, sub numele de Gogoşi, în stăpânirea lui Stanciu mare paharnic din Brâncoveni şi a soţiei sale Caplea. Prin moştenire a trecut în stăpânirea Elinei Cantacuzino jumătate din moşie.

Biserica satului este atestată ca fiind ridicată/sfințită la 26 decembrie 1792 de Iovan Delescu i Dumitru brat și prenoită de toți lăcuitorii în 1839 (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, martie 1840). Construită din nou în 1856-1859.

Prima biserică a fost de lemn și a fost înălțată pe proprietate megieșească. În 1856-1859 a fost reconstruită din piatră, prin osârdia credincioșilor. Meșter constructor a fost Matei Stancovici împreună cu o echipă de lucrători sârbi, care au clădit-o pe temelie de piatră, în formă de navă, cu un singur turn în care se află și clopotnița. De o parte și de alta a turlei principale, se află două turnulețe cu rol ornamental. În interior, naosul este despărțit de pronaos prin stâlpi de susținere din zid, care spre plafon iau formă de arcadă, formând trei intrări. Zidăria este făcută din piatră de rău și tencuială cu mortar de var. Acoperișul este din tablă zincată, în două ape. Biserica a fost și pictată. Prima zugrăveală a aparținut unor meșteri sârbi, zugravii Ignatie Terencovici și Marin Stănculescu. Din această pictură s-au mai păstrat câteva icoane și portretele celor doi preoți slujitori și ctitori importanți, părinții Ștefan Ionescu și Grigore Delescu, aflate în pronaosul bisericii, cei doi fiind cei care au meritul esențial, alături de credincioșii satului și urmașii moșnenilor, în ridicarea sfântului lăcaș. Potrivit pisaniei, biserica a fost sfințită în ianuarie 1859 de către P.S. Calinic al Râmnicului Noul Severin. Mai departe, în anul 1901, cu contribuția parohienilor, biserica a fost consolidată și i s-a construit pridvorul. Pictorul Gheorghe Baba din Craiova i-a restaurat pictura. A fost resfințită la 28 octombrie de către P.S. Atanasie, Episcopul Râmnicului Noul Severin, paroh fiind P.C. Dumitru Popescu. Biserica a funcționat în această situație până la cutremurul din noiembrie 1940, care a afectat-o serios, în anul următor prezentând crăpături în zidărie. Abia în anul 1961 s-au mai putut face lucrări de restaurare, când preotul Teodor Croitoru s-a concentrat asupra acoperișului, înlocuind învelitoare de tablă, și asupra picturii, care a fost refăcută de către pictorul D. Bîscu din București. La cheltuielile cerute de aceste lucrări, contribuției locuitorilor i s-a alăturat și aceea a Sf. Arhiepiscopii a Craiovei. Î.P.S. Firmilian, Mitropolitul Olteniei, a sfințit biserica la 3 noiembrie 1963. În ultimele decenii s-au făcut noi lucrări de întreținere. În 2007, preotul paroh Ion Ionescu a refăcut acoperișul și a înlocuit vechea învelitoare, a dispus refacerea radicală a tencuielii, pe scheletul vechii arhitecturi, păstrând și părți semnificative de la interior.

Preoți: popa Pârvan (pe la 1857), Ștefan Ionescu (1848-1868), Grigore N. Delescu (ante 1859-1864), D. Ionescu (1891, 1895 - supranumerar), Șt. Băsăcescu/Bîsîcescu (1891-1895 - paroh), D. Gogoșianu (1891-1893), Dumitru Popescu (în jur de 1901), Grigore Poroineanu (în jur de 1907), Constantin Firoiu (hirotonit în 1930 și venit în parohie în 1938, în funcție în 1941 și ulterior), Teodor Coitoru, Gheorghe Pace, Ion Ionescu (din 1985 până în prezent); epitropi: Ștefan Puican, Gheorghe Văcaru (1862), I. Ghiciulescu, Const. Theodorescu (1897); cântăreți: Ion Penteșescu, Alexandru Mihart (1897); Gh. Penteșescu, I. A. Mihart (1941).