Parohie formată exclusiv din satul Dârvari/Dârvarii de Jos: 233 parohieni, (în 1887). În prezent, parohia este formată din satul Dârvari și din 2004 se află în raza Protoieriei Vânju Mare din Eparhia Severinului și Strehaiei.

Hram Sf. Arhangheli Mihail și Gavril;

. Tel.:

Dârvari este comună situată în partea de sud-est a judeţului şi a Câmpiei Blahniţei, cu relief de câmpie. Satul de reşedinţă al comunei se află în centrul acesteia, în sud-estul Câmpiei Blhniţei. Înainte de 1625 a fost aşezare şi moşie a ţăranilor dârvăreni liberi. La 1625, în vremea lui Alexandru Coconul vv., Dumitru postelnic din Filiaşi a cumpărat moşia Dârvariul cu 590 de galbeni, „cu tot hotarul şi cu toţi vecinii” şi, în acelaşi an, prin carte domnească, dârvărenii au fost aserviţi rumâni cumpărătorului. Neconsiderându-se vânduţi lui Dumitru postelnic, dârvărenii s-au judecat în Divanul Domnesc, arătând că ei vânduseră numai pământul, însă, în 17-22 aprilie 1658, Mihnea al III-lea Radu vv. a poruncit să fie şi ei şi moşia în stăpânirea lui Preda postelnic şi a lui Barbu spătar, fiii lui Dumitru stolnic din Filiaşi. La 1721/1722 era sat cu locuitorii fugiţi. A devenit sat boieresc şi aşa a fost catagrafiat şi în 1819: Dârvari, sat pe moşia clucerului Constantin Haralambie, cu 35 de familii plătitoare de bir. Harta rusă din 1835 a cartografiat două aşezări: Dârvarii de Jos cu 40 de familii şi Dârvarii de Sus cu 64 de familii. Populaţia: 2367 locuitori în 1945, 2084 locuitori în 1977, 1718 locuitori în 1992, 1692 locuitori în 2002 și 1395 locuitori în 2011.

Biserica satului a fost fondată în 1862, ctitor Mihai Vulcănescu, proprietar în comună. Apoi reconstruită în 1909-1913.

Prima biserică a fost de lemn, pentru care în 1887 s-a obținut canonică învoire și binecuvântare pentru reparații. Era construită pe proprietatea comunei, nu avea inscripții și era întreținută de comună. În 1887 dispunea de 300 lei. În 1897 s-a decis, iar Sf. Episcopie a binecuvântat, rezidirea bisericii, potrivit planului tip și devizului estimativ trimise. Rezidirea avut loc din cărămidă în perioada 1909-1913, cu cheltuiala lui Ștefan Vulcănescu și cu munca fizică a localnicilor Biserica este în stil bizantin, în formă de cruce, cu ziduri groase, solide, din cărămidă arsă, cu două turle mici în față și o turlă centrală amplasată pe naos. Dimensiuni: lungime – 22,00 m, lățime – 10,00 m, înălțime – 15,00 m. La interior, a fost pictată în tempera de către un autor necunoscut, iar în 2004 pictura a fost refăcută de către pictorul Gheorghe Vlaicu. La exterior, pictura a fost executată în anul 2015 de către Luminița Străjeru. După circa două decenii de la sfințirea oficiată la 14 octombrie 1913, în 1934, a fost reparată radical, dar după cutremurul din noiembrie 1940 avea nevoie de noi reparații. În acel moment era asigurată. Noi avarii a produs și cutremurul din martie 1977, după care s-au făcut alte reparații cuprinzând toată biserica, inclusiv acoperișul refăcut cu tablă nouă.

Preoți: Thoma Moreanu (1864-1892; în 1893 era dispensat pe motiv de vârstă, serviciul religios fiind prestat de preotul M. Strechescu de la Obârșia, 1895), Ioan (1915-1934), D-tru C. Beică (hirotonit în 1926, a slujit în perioada 1934-1972), Ioan Trușcă (1972-2015), Aristotel Zamfir (din 2015 până în prezent)); epitropi: Ion Ungureanu și Nicolae Marinescu (1887); cântăreți: Mateiu Cercelescu, Stancu D. Frusea (1895), C.G. Șt. Trușcă, D-tru C. Chilom (1941), Marin Sârbu.