In prezent este parohie formată din satul omonim și este dependentă de Protoieria Vânju Mare din Episcopia Severinului și Strehaiei.

Hram Înălțarea Domnului (pentru biserica veche) și Adormirea Maicii Domnului (pentru biserica nouă); bisericile nu sunt monumente istorice.

Preot paroh Gheorghe Popescu hirotonit la 30 ianuarie 2008, studii teologice superioare, gradul preoțesc II. Tel.:0720 462 586; 0727 363 608

Satul Dănceu aparține comunei Jiana, din mai 1968,  fiind aşezat în partea de sud-vest a acesteia, în centrul Câmpiei Bălăciţei. Atestat din 1790.

Biserica a fost ridicată în Dănciu la 20 mai 1836 de d-lui Meiță Izvoranu (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840).

Biserica din 1836 a fost înălțată pe proprietatea stolnicului Iancu Otitilișanu și a fost de zid, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Din tradiția orală rezultă că înaintea acestei biserici, primul lăcaș de închinăciune din raza satului e posibil să fi fost o biserică-bordei. Apoi s-a ridicat o primă bisericuță, un bordei mai răsărit, cu acoperiș din bârne și pământ, în locul numit Săliște, de către popa Pătru, care pare să fi fost făcut preot la Vidin, în Bulgaria. A urmat fiul popei Pătru, Dumitru, care a ridicat și el o bisericuță ceva mai arătoasă, din lemn. Popei Dumitru i-au succedat popa Florea și popa Suliman. În timpul acestuia din urmă, biserica a luat foc și a ars în parte. Cu lemnul recuperat din ea s-a construit un alt sfânt lăcaș, supranumit biserica “Pârlitaˮ, pentru că fusese făcută cu material din biserica arsă. La această biserică a slujit popa Ion, fiul lui popa Dumitru. Popa Ion n-a trăit însă prea mult, încât tot tatăl său, popa Dumitru (care ar fi trăit 120 de ani), va construi o nouă biserică, în locul ˮLa Crovane“, unde își va muta și satul vatra. Abia după acest moment a urmat biserica ctitorită de Mihăiță Izvoranu, care însă ar fi fost sfințită la 20 noiembrie 1812 și nu la 20 mai 1836, cum a consemnat Catagrafia din martie 1840. Alături de această biserică, în sat mai exista o biserică, cu hramul Înălțarea Domnului, din lemn, pe temelie de cărămidă și care în 1896 era pe punctul de a cădea din cauza acoperișului ruinat cu desăvârșire. Urmare a stării în care ajunsese, epitropia a decis la 10 decembrie 1896 să ceară binecuvântare pentru demolare și vânzarea materialului recuperat, iar cu banii obținuți să se repare biserica cea nouă, pentru care exista o asemenea intenție încă din 1887. Episcopia n-a aprobat însă vânzarea solicitată, considerând-o contrarie practicilor bisericești. În 1897, intenția de reparare a bisericii celei noi a prins contur, solicitându-se arhierească binecuvântare, prin protoiereul județului, pentru: refacerea acoperișului, repararea tencuielii și spoirea cu var la exterior, legarea clădirii cu bârne de fier și repararea pardoselii. Episcopia a dat aviz pozitiv. Biserica parohială a păstrat hramul Înălțarea Domnului și, potrivit lucrării Vieața Bisericească în Oltenia…, s-a ridicat din cărămidă în anii 1884-1887, când probabil fie s-a construit un nou lăcaș, fie a avut loc o reparație amplă a celei existente, din inițiativa preotului D. Pârvulescu, a preotului Ciungu și a altora, ajutați de principele Alexandru B. Știrbei, mare proprietar și de obștea satului. S-a lucrat din 23 aprilie 1884 până la 25 septembrie 1887, când biserica a fost sfințită de P.S. Ghenadie al Râmnicului Noul Severin, protoiereu fiind P.C. Ștefan Călărășanu. Biserica este în formă de cruce, cu temelie de piatră calcaroasă, ziduri de cărămidă arsă peste care s-a pus un strat de ciment de 2-3 cm. Are o singură turlă, în care se găsește și clopotul. Pictura a fost făcută de către pictorul Radonic. Astfel construită/reconstituită, biserica a fost reparată mai întâi după un cutremur din ianuarie 1914, fiind încinsă cu un brâu de fier gros. A fost apoi reparată în anii 1929-1931, de obștea satului, ajutată de Adina Știrbei, proprietara moșiei Dănceu, și de un alt mare proprietar, Moise Nicoară, încât la 18 octombrie 1931 a fost sfințită din nou de P.S. Vartolomeu, Episcopul Râmnicului Noul Severin, în prezența protoiereului județului, P.C. Iconom Ștefan Pârligras. În anul 1941 biserica era în stare bună. În perioada postbelică s-au făcut noi îmbunătățiri. Biserica a fost electrificată, curtea sa a fost împrejmuită cu gard de beton, iar în 1999-2001 a fost renovată la exterior, tencuindu-se cu stropi de ciment alb și s-au vopsit tâmplăria și acoperișul.

Preoți: popa Pătru, popa Dumitru, popa Florea, popa Suliman, popa Ion (1859), Dumitru sin Radu, Ioan Mazilu, popa Dumitrache, D. Pârvulescu (1848-1925), popa Ciungu (pe la 1879), Virgil Zăvădescu (hirotonit în 1924, în funcție până în 1951, apoi în 1956-1973), Marius Homeag (suplinitor, 1973-1976), Ștefan Purcariu (suplinitor 1976-1979), Virgil Rochian (1979-2005), Ștefan Purcariu (suplinitor (2005-2006), Antonie Toader (2006-2009), Gheorghe Popescu (din 2009 până în prezent); epitropi: Gheorghe popa Dumitru, Iovan popa Pătru (1862), I. Bucureanu (1887); cântăreți: Nicolae Grămescu, D.N. Popescu, N. Popescu (1895), Gheorghe Bușoiu, Florian Z. Cupeș (1941), Gelu Leonard Mușat; paracliseri: Dumitru Ciungu.