Mahala a parohiei Pluta: 161 de parohieni, 3 concubinaje (în 1887) (ștampila este a Primăriei Țânțaru, cu anul 1869 în câmpul sigilar); din 1893 a fost pendinte de parohia Deleni. Începând cu anul 1941, a fost parohie de sine stătătoare, formată din satul Țânțaru: 162 de familii cu 580 de suflete. Și în prezent parohia este formată la fel, exclusiv din satul Țânțaru. S-a aflat sub ascultarea Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949) și Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004). Din 2004 este în subordinea Episcopiei Severinului și Strehaiei, prin Protoieria Strehaia. În 2011, satul avea 419 locuitori (214 masculin, 205 feminin; 303 români, 106 romi, restul cu informație nedisponibilă; 321 creștini ortodocși, 97 penticostali, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sf. Ierarh Nicolae; cod MH-II-m-B-10430.

Preot paroh Viorel Ciortan hirotonit preot la 1 iunie 1997, studii teologice medii, grad preoțesc – definitivat. Tel.:0763/945.672

Satul Țânțaru aparține comunei Butoieşti, din mai 1968, și este situat în sud-estul acesteia, la hotarul cu județul Dolj. Atestat documentar în: 1819 (catagrafiat sub numele Ţânţaru sau Colibaş, cu 81 de familii plătitoare de bir, aşezate pe moşia Mănăstirii Motru).

Biserica satului, atestată la 6 decembrie 1834, l-a avut ctitor Dumitru sin Stanciu Gamă (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). După altă versiune, a fost construită în 1784.

A fost de la început biserică de zid, clădită pe moșia Mănăstirii Gura Motrului, în centrul satului, ca lăcaș tip sală, cu pridvor la intrare și cu o singură turlă în partea din față. Acoperită cu tablă, are sfântul altar despărțit de restul bisericii printr-o catapeteasmă din lemn cu cinci rânduri de icoane pictate. Are pictură, dar nu se cunoaște cine a făcut-o.

În anul 1846 biserica a fost refăcută, apoi devastată în 1917 de către ocupanții țării, renovată în 1921, cu cheltuiala enoriașilor și cu ofrandele satelor vecine, și resfințită în luna octombrie a aceluiași an de către P.S.D.D. Vartolomeu, Episcopul Râmnicului Noul Severin. Cutremurul din 1940 a afectat-o grav, reparațiile postseismice, nerealizate, implicând un deviz în valoare de 410.000 lei în 1943, iar cele din 1946 suma de 6.500.000 de lei, conform devizului întocmit de V. Moisescu.