Parohie: 242 parohieni, 14 concubinaje (în 1887); mai târziu a devenit filie, iar din 1934 din nou parohie, formată din satele Șușița și Păsărani: 271 de familii cu 1094 de suflete (1941). În prezent, este parohie formată din satul Șușița sub ascultarea canonică a Eparhiei Severinului și Strehaiei, prin Protoieria Strehaia. În trecut, s-a aflat sub jurisdicția Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949), respectiv Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004). La recensământul din 2011, satul avea 291 locuitori (143 masculin, 148 feminin; 283 români, creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sf. Ierarh Nicolae; cod MH-II-m-B-10421.

Preot paroh Grigore Gh. Munteanu absolvent al Seminarului Teologic din Craiova, hirotonit întru diacon la 19 octombrie 1991, la data de 20 octombrie 1991 hirotonit întru preot la biserica din Prunișor, la 18 februarie 1996 transferat de la parohia Grozești la parohia Șușița de Motru. Tel.:0766/582.230; 0253/288.734

Satul Șușița, arondat comunei Grozeşti, din mai 1968, este situat pe valea pârâului cu acelaşi nume, care curge în paralel cu cursul inferior al Motrului, vărsându-se în Jiu, la 5 km. de gara Butoieşti. Atestat documentar în: 1519.

Biserica satului este atestată la 26 septembrie 1766, ctitori Dumitru Cojocaru, Niță Cosdi Bășică și Cosdi Butoi (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor in Mehedinți, 30 martie 1840). Într-o altă versiune, biserica a fost construită în 1704 pe terenul Mănăstirii Tismana.

Cu ocazia unei reparații efectuate în 1880-1883, s-a găsit o carte ce nu mai există astăzi, pe care era o însemnare din care rezulta că meșterii acestei biserici au fost Ioan Cojocaru, Gheorghe Posogean și Stegaru Butoi. A fost biserică de lemn, în formă de navă, cu tindă la intrare,  acoperită cu scânduri prinse în cuie de lemn, formând șiruri drepte, cuiele având pălării în capăt pentru a face ca apa să nu pătrundă pe lângă ele.

Până în 1883, biserica nu a avut boltă, tencuieli și pictură. Toate acestea s-au realizat la reparația din 1880-1883, când biserica a fost pictată în tempera, iar chipurile sfinților în ulei, de către Anastasie Nicolae și Marin Mușețescu, ajutați de preotul Ioan Popescu ca “ostenitorˮ. În această împrejurare a fost din nou acoperită cu scânduri/șindrilă prinse în cuie de fier. Lucrările au fost supravegheate de către preotul Ioan Popescu și epitropii Ioan Grădinaru, Pîrvu Mogoșanu și Sandu Rușinaru. În 1927, acoperișul a fost din nou refăcut, biserica acoperindu-se cu tablă. Urmare a acestei lucrări, în 1941 starea lăcașului de închinăciune era considerată ca fiind mulțumitoare.