Parohie împreună cu Degerați (în 1893); în 1894, parohul I. Băleanu o menționa ca biserică filială a parohiei Cotoroaiele; în 1941, parohie cu numele Ruptura dar cu biserica parohială la Cotoroaiele, formată din satele Ruptura: 72 de familii cu 280 de suflete; Voloicel: 43 de familii cu 169 de suflete; Țițirigi: 44 de familii cu 212 suflete; Cotoroaia de Jos: 41 de familii cu 169 de suflete; Cotoroaia de Sus: 132 de familii cu 511 suflete; Sperlești: 51 de familii cu 214 suflete. Total: 383 de familii cu 1555 de suflete. Parohia s-a aflat în subordinea Episcopiei  Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949) și Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004), iar din 2004 aparține Protoieriei Strehaia din Eparhia Severinului și Strehaiei. În 2011, satul avea 58 locuitori (30 masculin, 28 feminin; 51 români, creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sf. Ioan Botezătorul și Cuvioasa Paraschiva; cod MH-II-m-B-10394; în 1895 este atestat hramul Sf. Nicolae.

Preot paroh Vasile Arnăutu Tel.:0753/949.712

Satul Ruptura aparține comunei Voloiac, din mai 1968, fiind situat în partea central-sudică a acesteia. Atestat  documentar în: 1543 (Radu Paisie vv. dăruiește Ruptura cu tot hotarul și alte sate lui Detco mare armaș).

Biserica satului Ruptura a fost construită/sfințită la 7 ianuarie 1807 de d-lor Mihai Avrămescu, Ion Ruptureanu și Dumitrașcu Ruptureanu (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). A fost biserică de lemn, pe proprietate megieșească, probabil reparată sau reconstruită, tot din lemn, în 1881-1882 pe cheltuiala comunei și cu ajutorul altor câtorva sate vecine. Biserica era așezată pe temelie de zid, tencuită la interior și exterior, acoperită cu “blane de copaciˮ. A fost pictată de zugravul Iordache Coșoveanu, care și-a încheiat munca la 13 noiembrie 1882. A fost reparată în 1935, astfel că în 1941 se afla în stare bună. Era asigurată de primăria comunei.

Filii arondate:

Cotoroaia

Filie a parohiei Ruptura situată între satele Cotoroaia de Jos și Cotoroaia de Sus (în 1894), la fel în 1941, când cele două sate aparțineau aceleiași parohii, iar Cotoroaia de Jos avea 41 de familii cu 169 de suflete, iar Cotoroaia de Sus, 132 de familii cu 511 suflete. În 2011, satul avea 449 locuitori (213 masculin, 236 feminin; 429 români, restul cu informație nedisponibilă; 404 creștini ortodocși, 25 penticostali, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sf. Ierarh  Nicolae; cod MH-II-m-B-10305.

Cotoroaia este sat al comunei Voloiac, din mai 1968,  situat în sudul Piemontului Coşuştei. Atestări: 1514 (Neagoe Basarab vv. întăreşte lui Manea ş.a. satul Coturuia de la gura Valei Bune); sat de dedină al lui Manea şi altor moşneni);

Biserica atestată în aceste localități a fost ridicată în Cotoruia de Jos la 23 decembrie 1780, ctitori Matei Corculescu, Cosdi Pârvulescu, Pătru Bărboi, Sandu Bărboi și Gheorghe sin Cosdi Popescu (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840).

Inițial, a fost biserică de lemn, pe proprietate megieșească. Apoi s-a ridicat biserică de zid, în 1886-1887, între satele Cotoroaia de Jos și de Sus. A fost acoperită cu ˮblane de copaci“, zidăria și pictura, realizate de ˮpictor Simion Ionescu ot Severin“ și de Petru Presic, maistru zidar de națiune italian. Din cauza stării de degradare în care ajunsese, în anul 1924 a fost închisă. În această situație, inițial s-a intenționat să construiască o nouă biserică, însă analizându-se posibilitățile reale de a susține până la capăt un astfel de proiect, pe măsura apropierii crizei economice, s-a renunțat la această intenție.

Biserica a fost supusă expertizei lui Dante Cozani, arhitect italian, care a constatat că aceasta ˮnu era ruinată în totul“ și că se putea repara, fără să mai fie nevoie de reconstrucție.

Din planul și devizul întocmite de acest expert rezulta că biserica ar fi avut nevoie de o nouă fundație, astfel încât, corpul bisericii fiind de zid și așezat pe o temelie solidă, ar mai fi putut rezista în continuare câteva zeci de ani. Cât privește crăpăturile existente, acestea nu prezentau pericol dacă ar fi fost astupate cu zid legat în fier. Față de cele constatate, membrii consiliului parohial au decis să solicite Sfintei Episcopii să aprobe această hotărâre, sens în care au trmis, ca piese ajutătoare, planul de lucru și devizul aferent. Se apare că Episcopia a dat ascultare demersului plecat din centrul parohiei, comuna Ruptura, și într-adevăr sfântul lăcaș a fost reparat în anii 1934-1936, care ulterior a și fost asigurat de primăria comunei. Cutremurul din noiembrie 1940 l-a afectat însă destul de serios, astfel încât biserica a  avut nevoie din nou de alte reparații.