Parohie cu cătuna Colareț: 89 parohieni (în 1887); în 1893 forma o parohie cu comuna Rocșoreni; în 1941, parohie formată din nou din satele Plopi: 148 familii cu 477 de suflete; Colareț: 138 familii cu 459 de suflete. Total: 286 familii cu 966 de suflete. Astăzi, parohie formată din satele Plopi, Colareț, Izvorălu și Manu. Biserica parohială este în satul Colareț.

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt . 

Preot suplinitor Marinel Pacea Tel.:0766/058.141:

Plopi este sat al comunei Tâmna. Altitudine medie: 320 m. Situat în nordul Piemontului Bălăciței, într-o zonă brăzdată de dealuri și văi. Așezarea este anterioară anului 1787, când a fost construită biserica din sat, aflându-se pe o moșie boierească. Nu apare în harta rusă din 1835. În 1864 avea 66 de familii. Populația: 487 locuitori (1948), 384 locuitori (1977), 392 locuitori (1992), 426 locuitori (2002) și 437 locuitori (228 masculin, 209 feminin; 182 români, 233 romi, restul cu informație nedisponibilă; 409 creștini ortodocși, 6 baptiști, restul cu informație nedisponibilă) în 2011. Ca sat, în perioada 1951-1968 a aparținut de comuna Rocșoreni. A fost comună în perioada 1864-1950, formată exclusiv din satul omonim.

Filii arondate:

Izvorălu

Parohie cu cătunele Manu și Boceni: 173 parohieni, 3 concubinaje (în 1887); în 1941 era parohie formată doar din satul Izvorălu: 239 familii, 891 de suflete. Ulterior, parohiei i-a fost arondat și satul Cacoți/Izvorălu de Jos. În perioada 2005-2010, parohia Izvorălu a fost formată exclusiv din satul omonim, pentru ca din 2010 acesta să intre în componența parohiei Plopi. În 2011, satul avea 330 locuitori (166 masculin, 164 feminin; 317 români, creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sf. Ierarh Nicolae; biserica nu este monument istoric.

Satul Izvorălu aparține comunei Tâmna, din mai 1968, fiind situat în sudul acesteia şi în nordul Piemontului Bălăciţei. Altitudine medie 320 m. Atestat documentar în: 1819 (catagrafiat ca sat cu 57 de familii plătitoare de bir şi aşezat pe moşia Tâmnenilor, moşneni şi boiernaşi).

 Biserica satului este datată la 24 noiembrie 7288 (= 1779) și a fost făcută “de boieri Vasile Poroineanu i popa Vasile Săpun și ceilalțiˮ (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840).  “Anuarul Casei Bisericiiˮ o datează în anul 1806, zidită de locuitori, iar lucrarea Vieața Bisericească în Oltenia… în anul 1807. Intrată în reconstrucție în 1934.

Prima biserică a fost de lemn, pe proprietatea boierilor Tâmneni. A fost reparată în 1852 (conform datei înscrisă pe ea), iar în 1891 i s-a reparat acoperișul fără permisiune canonică. În 1896 pare-se că a existat o intenție de reparare, deși se recunoștea că la data respectivă nu existau fonduri.

Cum după Primul Război Mondial se afla într-o situație nesatisfăcătoare, protopopul a solicitat aprobare de demolare, împotriva căreia s-a ridicat N. Ghika-Budești: ˮNoi ducem o adevărată luptă în contra acestor procedee, care se întind, din nefericire, tot mai mult: de câte ori se face o biserică nouă se propune dărâmarea celei vechi ca fiind ruinată!... obicei barbar, care duce la pieirea unei bune părți din patrimoniul nostru artistic“. Salvată pentru moment, în 1938 biserica avea acoperișul ruinat, încât Biroul regional al C.M.I. era de părere că “nu prezintă nici un interes arhitectural sau istoric și este în imposibilitate de ase restauraˮ.

Cu toate acestea, la 11 februarie 1939, Șt. Balș aprecia că ˮdupă releveul trimis biserica pare să fie foarte interesantă“, iar Schitul “Cerdacˮ, al cărui proiect se lansase la Fântâna Domnească, și-a declarat interesul pentru ea. În 1941 era însă tot în ruină și fusese declarată monument istoric.

Între timp, în 1934 a început construcția unei noi biserici, de cărămidă, care a fost terminată în 1943, zidindu-se din temelii de către obștea locuitorilor, la care au mai contribuit (la construcție, pictură, catapeteasmă și împodobirea cu odoare bisericești) și Alexandrina N.D. Spineanu, Dumitru Jujescu – prefectul județului, primăria comunei și Constantin I. Popescu, directorul Federalei Timișoara, originar din satul Plopi. La finalizarea lucrărilor, biserica a fost sfințită de către Î.P.S. Nifon Criveanul, Mitropolitul Olteniei, preot paroh fiind la acea dată P.C. Nicolae Mănescu. Sub aspect arhitectural, biserica este de dimensiuni mijlocii, cu pronaos, naos și altar, acesta din urmă fiind separat de restul bisericii printr-o catapeteasmă de lemn cu icoane pictate. Intrarea în biserică are loc pe două uși, practicate, una în partea de apus, cealaltă pe peretele dinspre sud al pronaosului.

Acoperișul are o singură turlă pe pronaos și este din tablă galvanizată. Pentru înlăturarea deteriorărilor produse de timp, în ultimele decenii, preotul George Smeu, sprijinit de credincioși și de Primăria comunei Tâmna, a inițiat renovarea exteriorului bisericii și a acoperișului. S-a refăcut tencuiala și s-a bătut o tablă nouă, astfel că în anul 2007 a fost posibilă resfințierea bisericii de către P.S. Părintele Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.