Cătun pendinte de parohia Voloiac: 134 parohieni, 3 concubinaje (în 1887); în 1895, pendinte de parohia Valea Ursului; în anul 1935 s-a constituit parohia Lacul – Valea Ursului cu biserica parohială în satul Lacul. Satele componente aveau în 1941 următoarea populație: Lacul: 136 familii cu 544 de suflete; Olacul: 35 familii cu 140 de suflete; Valea Ursului: 134 familii, 547 de suflete. Total: 305 familii cu 1231 suflete. În prezent, parohia are aceeași alcătuire, din satele Lacu și Valea Ursului. În trecut, parohia s-a aflat sub ascultarea canonică a Episcopiei  Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949) și Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004), iar din 2004 aparține Protoieriei Strehaia din Eparhia Severinului și Strehaiei. La recensământul din 2011, satul avea 128 locuitori (60 masculin, 68 feminin; 121 români, creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sf. Mare Mucenic Gheorghe; biserica nu este monument istoric.

Preot paroh Cristian-Gabriel Stroe din anul 2012 până în prezent.

Satul Lacu (Lac) aparține comunei Voloiac, situat în partea de sud a acesteia, în sud-sud-estul Piemontului Coşuştei, pe valea Voloiacului, spre comuna Greci şi Tâmna. Atestat documentar în: 1596 (parte cu vad de moară şi vie întărită de Mihai Viteazu lui Lupu al doilea paharnic); Numele satului poate fi determinat de configurația locului, caracterizată de acumularea de ape ce se înregistra anual în vestul satului, unde se adunau apele răului Cervenița, în anotimpurile de tranziție.

Biserica satului este  atestată la 1827, ctitori Cosdi Pegulescu, Ion sin Dumitru, diiaconu Ion sin Fota și Mihai Pegulescu (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). A doua oară biserica a fost construită în anii 1926-1940.

Prima biserică a fost de lemn, pe proprietate megieșească. Așezată pe temelie de piatră și în formă de corabie, aceasta s-a ruinat din cauza acoperișului din scânduri de stejar, trebuind să fie demolată. Avea icoane portative. A doua biserică s-a zidit din cărămidă în perioada 1926-1940. A fost construită după un plan în formă de cruce, cu turlă în față, unde se găsește și clopotul.

Are tindă închisă, iar catapeteasma este de lemn cu icoane portative. La terminarea lucrărilor de zidire și a tencuielilor în anii 1930-1932, nu s-au putut face legături temeinicie din fier și beton, astfel că din cauza cutremurului din 9-10 noiembrie 1940 au apărut fisuri la bolți și la pereții altarului. Lucrările de reparație și restaurare a fisurilor s-au făcut abia în anul 1967, când s-au turnat din beton armat trei picioare, două pe partea din miazăzi și unul pe partea de răsărit, sub fereastra altarului.

Filii arondate:

Valea Ursului

Parohie, cel puțin din anul 1893, împreună cu Lacu; la fel în 1941, cu biserica parohială la Lacu. În 1941, Valea Ursului avea 134 familii cu 547 de suflete. Astăzi, aparține parohiei Lacul. În 2011 avea 882 locuitori (431 masculin, 451 feminin; 568 români, 194 romi, restul cu informație nedisponibilă; 761 creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

 Hram Sf. Mare Mucenic Gheorghe; cod MH-II-m-B-10435.

Satul Valea Ursului, pendinte de comuna Tâmna, din 1912, este situat la nord de satul de reşedinţă.

Prima biserică a fost construită în 1776 de Vasile Proorocu, Hristodor Ursacu și cu lăcuitorii satului (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). O altă biserică a fost începută în anul 1936.

Biserica cea veche, de lemn, a fost închisă pentru cult în anul 1925, iar în 1931 renovată și declarată monument istoric.

De altfel, după catagrafiile din 1835, 1840 și 1845, a fost ridicată și în anul 1802 reamplasată pe creasta dealului. Prin 1850 a fost reparată, menționându-se principalii ctitori, Vasile Proorocu și Hristofor Ursanu. În 1930, a fost acoperită cu țiglă, s-a intervenit la consolidarea soclului cu piatră și s-a ridicat turnul cu clopotnița deasupra pridvorului.

Radu Crețeanu a apucat să cerceteze și să remarce elementele arhitectonice ale planului originar: ˮstâlpii pridvorului scunzi (1,30 m) și curios lucrați, cu o stea mare la partea inferioară a fusului și un inel gros la partea lui superioară; cosoroabă – cea din față numai – bogat cioplită; pragurile ridicate și scobite rotund ș.a.“. De asemenea, ctitorii - “pictați în haine de boiernași pe registru superior al peretelui vestic din pronaosˮ. În 2001, Mitropolia Olteniei a decis să strămute această biserică monument istoric în municipiul Craiova, unde i s-a dat destinația de paraclis al Universității craiovene.

A doua biserică din sat a fost începută în anul 1936 și la sfârșitul perioadei interbelice era neterminată. Cel care s-a luptat întru ridicarea ei a fost preotul paroh Pompiliu Popescu, chemat la cele veșnice în ziua de 1 ianuarie 1940. L-a continuat finalizând lucrările preotul paroh Constantin Giurumescu, iar slujba sfințirii s-a oficiat de către Î.P.S. Firmilian, Mitropolitul Olteniei, la 2 octombrie 1960.