Parohie: 124 parohieni, 1 concubinaj (în 1887); se preconiza ca din 1887 să devină biserică sucursală pendinte de parohia Corcova, însă în 1895 era încă parohie, satul având 120 de familii cu 480 de suflete. În 1895, parohul, M. Catihidis, solicita ca Imoasa, filie a parohiei, să formeze singură o parohie, fiind prea depărtată de centrul acesteia, iar parohiei Gârbovățu să i se alăture filia de la Ercea, pendinte până atunci de parohia Severinești. În 1941, era parohie formată, ca și până atunci, din satele Gârbovățu de Jos și Imoasa: 344 familii și 1525 de suflete. Astăzi parohia este formată din satele Gârbovățu de Jos, Imoasa, Luncșoara și Pârvulești și, din 2004, aparține Protoieriei Strehaia din Eparhia Severinului și Strehaiei. Anterior, parohia a fost în subordinea Episcopiei Râmnicului Noul Severin, respectiv Mitropoliei Olteniei, prin Protoieria Strehaia. În 2011, satul avea 495 locuitori (248 masculin, 247 feminin; 483 români, restul cu informație nedisponibilă; 481 creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Adormirea Maicii Domnului; biserica nu întrunește condițiile pentru a fi calificată monument istoric.

Preot paroh Mihai Călugăru din1 februarie 2005, studii teologice superioare, hirotonit la 24 februarie 1987. definitivat și gradul I. Absolvent și al Facultății de Științe Juridice și Administrative din cadrul Universității ˮConstantin Brâncuși“ din Tg. Jiu, promoția 1998-2002. Tel.:0745/640.016;

Satul Gârbovățu de Jos, arondat comunei Corcova, din 1951, este situat pe valea pârâului cu acelaşi nume, în partea de nord a comunei şi estul Piemontului Coşuştei. Atestat documentar în: 1605 (Radu Şerban vv. întăreşte Comisului şi fiilor lui părţi cu pădure, vii şi curături în Gârbovăţ ş.a. sate vecine).

Conform Catagrafiei mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, martie 1840, biserica a fost făcută de polcovnicul Dumitrașco Gârboviceanu, Nicolae Pârvulescu și Gheorghe Bresniceanu, la 25 august 1753. Construită a doua oară în anul 1909.

Prima biserică a fost de lemn, pe proprietate megieșească. A fost reparată în 1898, dar o Evanghelie din 1775 sugerează vechimea ei mai mare.

În 1909, biserica a fost reconstruită de zid, din cărămidă, prin strădania lui Petre Gârboviceanu, a lui Virgil și Sofiei Istudorescu și a parohienilor. De lucrări s-au ocupat Dumitru Istudorescu, Ion Popescu, Ioan Oprea, Nicolae Ghindoc, Barbu I. Popescu, Ion Popescu, M. Popescu și P. Popescu. Sfințirea a avut loc în prezența Î.P.S. Ghenadie Georgescu, episcopul eparhial, și a Î.P.S. Atanasie Mironescu și a profesorului Petre Gârboviceanu.

Sub aspect arhitectural, sfântul lăcaș ilustra planul în cruce, cu o lungime de 15 m și lățimea de 8 m., cu șase ferestre și turlă deasupra intrării. Pictura exterioară, destul de simplă, se reducea la chipul Sfântului Apostol Petru, pe peretele din dreapta, și al Sfântului Apostol Pavel, pe peretele din stânga. Pe peretele de la intrare, tot la exterior, erau practicate cruci din var.

Pictura interioară, mult mai frumoasă, propunea vederii credincioșilor portrete de sfinți, realizați în frescă, de către pictorul Ioan Gavrilescu din Păușești, județul Râmnic, până la 12 decembrie 1908. Cutremurul din noiembrie 1940 a avariat grav biserica a cărei reparare și renovare a avut loc, pe cheltuiala sătenilor, abia în anii 1971-1973.

Filii arondate:

Imoasa

Filie a parohiei Gârbovățu de Jos: 150 parohieni, 8 concubinaje (1887); filie în aceeași subordonare și în 1893; În 1895 avea 144 familii cu 620 de suflete; biserică filială a aceleiași parohii Gârbovățu în 1941 și astăzi. În 2011, satul avea 378 locuitori (200 masculin, 178 feminin; 374 români creștini ortodocși).

Hram Sf. Nicolae (de la 1738) și Sf. Gheorghe (1941); biserica nu întrunește condițiile pentru a fi considerată monument istoric.

Satul Imoasa, arondat comunei Corcova, din 1951, este situat în partea nordică a acesteia, în vecinătatea râului Motru şi a județului Gorj, în est-sud-estul Piemontului Coşuştei. Până pe la 1600, s-a numit Săliştiuţa şi se afla unde Valea lui Neagoe se vărsa în Motru, loc numit Săliştea până prin anul 1950. Documentar, satul este atestat sub numele de Imoasa la 1662 (Lăpădat căpitan din Imoasa vinde funia sa de moşie primită de la Preda spătar lui Semen clucer din Glogova).

Prima biserică a satului atestată documentar a fost făcută de postelnicul Matei Corlan și popa Răducan, la 3 septembrie 1738. Construită a doua oară în 1916.

Prima biserică a fost de lemn pe proprietate megieșească. A doua, a fost zidită de cărămidă în anul 1916 și sfințită abia în 1924. Are o lungime de 25 m și o lățime de 15 m, cu piatră de munte la temelie. Nu are pictură exterioară, excepție icoana de la intrare, sus, într-o firidă, unde sunt pictați Sf. Ierarh Nicolae și Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Sub icoană se află pisania bisericii. În interior, biserica este pictată simplu, cu puține icoane, dar cu spații colorate, fără iconografie. În pronaos, la intrarea în biserică, este pictat chipul P.S. Bartolomeu, Episcopul Râmnicului Noul Severin, în prezența căruia s-a sfințit biserica. De asemenea, în stânga, după ce s-a spălat vopseaua și fumul de pe zid, s-a descoperit chipul Regelui Ferdinand al României, în timpul căruia s-a zidit biserica. În Sfântul Altar, deasupra ușilor împărătești, în stânga și în dreapta, sunt nominalizați membrii comitetului care a stăruit în construcția bisericii. În partea stângă a Sfântului Altar este scris pomelnicul ctitorilor, 42 de nume pe 5 coloane, la construcția bisericii contribuind și locuitori din alte localități: Govodarva, Arad, Baia de Aramă, Căzănești, Aninoasa, Albulești, Valea Marcului, Craiova, București, Lupșa, Broșteni, Gârbovățu, Strehaia și Corcova. În anul 2007, biserica a fost renovată, vopsită în alb, cu vopsea lavabilă, s-a recondiționat turla și s-au asigurat cu grătare ferestrele. Lucrările au fost executate de Marius Nicolae Mărunțelu, Carmen Corina Mărăcineanu și Dumitru Sperlea din Șimian, sub supravegherea preotului Mihai Călugăru. În 2015, au fost înlocuite ușile de la intrare, cu uși noi, sculptate în lemn, donate de familia Petre și Nicolae Ioviță din Imoasa, pentru părinții lor, Petre și Elvira.

Pârvulești

Mahala a satului Gârbovățu de Jos (în 1847), cătun al parohiei Corcova, cu 20 parohieni (în 1887); 20 familii cu 100 de suflete (în 1895). Face parte din parohia Gârbovățu de Jos încă înainte de 1968. În 2011, avea 93 locuitori (46 masculin, 47 feminin; 93 români, 92 creștini ortodocși).

Hram Nașterea Sf. Fecioare; Sf. Ioan Valahul (după 2005); biserica nu întrunește condițiile pentru a fi considerată monument istoric.

Oficiază slujba la această biserică Pr. Mihai Călugăru, titularul parohiei Gârbovățu de Jos.

Sat al comunei Corcova, situat în valea inferioară a râului Coşuştea, în sud-vestul comunei, înspre comuna Căzăneşti. Formarea sa a început înainte de 1864, când avea 35 de case.

Tradiția spune că boierul Pârvulescu ar fi înființat satul Pârvulești pentru robii care lucrau pe moșia sa și drept răsplată pentru aceasta le-a ridicat în sat o biserică în centrul cimitirului.

Biserica satului a avut la început hramul Sf. Nicolae și a fost înregistrată în Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840 ca fiind făcută de ˮd-lor Dumitrașcu Pîrvulescu, Marin Pîrvulescu, Nicola Pîrvulescu, Ioan boiangiu, Ion Cîrjău“, la 8 septembrie 1798, în Gârbovățu, mahalaua Pârvulești. Tradiția datează biserica în anul 1706.

Prima biserică a fost de lemn, pe proprietatea lui Dumitrașcu sin Nicola Pîrvulescu. În succesiunea acestei biserici, în 1840 s-a adus de la Jirov o altă biserică de lemn, dăruită de acest sat clăcașilor din Pârvulești. Acest sfânt lăcaș a fost clasat ca monument istoric în 1904. La o dată ulterioară, Eva Corvin din București, originară din Pârvulești și întemeiată pe calitatea bisericii de monument istoric, a dorit să intervină întru salvarea acesteia.

Din biserica veche, foarte probabil cea adusă în 1840, s-a păstrat un pomelnic, păstrat în Sfântul Altar, pe care sunt înscrise numele preoților care au slujit în aceasta, precum și cele ale lui Elefterie M. Racoveanu, ca principal ctitor, împreună cu maistorii Nicolae T. Ghițulescu, Constantin Oprea, Mihai Paponiu, Haralambie Medragoniu și Ioan Lăcătușu, locuitori care au făcut probabil instalarea celui de-al doilea lăcaș, dar nu la 1706, an pe care tradiția îl reține ca moment fondator, ci la 1840. Pe temelia acestei biserici s-a ridicat biserica actuală, reparată la 24 iunie 1964. Sfântul lăcaș este din zid, în formă de corabie, tencuită cu var, având o lungime de 12,00 m și o lățime de 7,00 m. La intrare, are o turlă, construcția este acoperită cu tablă exclusiv în dreptul Sfântului Altar, în rest cu țiglă. La exterior nu prezintă pictură, dar la interior este pictată în frescă.