Parohie formată încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea din satele Ciochiuța și Hurducești. În 1941, era formată exclusiv din Ciochiuța. Anterior anului 1968 s-a aflat în subordinea Episcopiei Râmnicului Noul Severin, respectiv Mitropoliei Olteniei, prin Protoieria Strehaia, iar din 2004 este în subordinea Episcopiei Severinului și Strehaiei, tot prin mijlocirea Protoieriei Strehaia. La recensământul din 2011, satul Ciochiuța a avut 983 de locuitori (478 masculin, 505 feminin; 940 români, 7 romi, restul cu informație nedisponibilă; 936 ortodocși, 11 baptiști, restul cu informație nedisponibilă). 

Hram Sf. Ierarh Nicolae; biserica nu întrunește condițiile pentru a fi considerată monument istoric

Preot paroh Gabriel Vrapcea Tel.:0769/758.582; 0252/370.506 ; e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Ciochiuța, așezare suburbană, componentă a orașului Strehaia, este așezată în vestul acestuia, în stânga răului Hușnița, la calea aferată Timișoara-București și pe Drumul European 70. Este străjuită la nord de Culmea Ciochiuței (317 m) și Cioaca lui Nuică (305 m), la nord-vest de Dealul Viilor, iar la sud-vest de lunca râului Cervenița, ce se deschide în lunca mai largă a Hușniței. În vecinătatea nordică sunt câteva “ciochiuțiˮ, care se prezintă sub forma unor suprafețe plane, rezultate din vechi glacisuri de alunecare, formate la jumătatea versantului Ciocii lui Nuică și pe care au fost fixate primele gospodării ce au intrat în componența satului dându-i probabil și numele, menționat într-un document din 1732.

Satul ca atare s-a agregat pe moşia Mănăstirii Strehaia începând cu primii ani de după Regulamentul Organic. Format din două trupuri numite de localnici Ciochiuţii de Sus şi Ciochiuţii de Jos, el s-a extins de-a lungul şoselei naţionale Drobeta-Turnu Severin – Craiova pe parcursul secolului al XX-lea.

Conform Catagrafiei bisericilor și mănăstirilor din județul Mehedinți din 30 martie 1840, biserica satului atestată documentar în mahalaua Ciocîuțu (=Ciokiță) ˮdă Străhaia, prop. pă moșiia Strehăi(i)“ era o biserică de lemn, cu hramul Sf. Nicolae, făcută de “d. Gheorghe Izvoran, 1827 aprilie 6ˮ. Nu se știe cât va fi existat această biserică, după cum e posibil ca ea să fi fost chiar mai veche, căci o altă catagrafie a așezămintelor religioase din Eparhia Râmnicului, efectuată în 1845, amintește și ea ˮmahalaoa Ciochinețului de Strihaia, proprietatea Sf. Mănăstiri Strehaia“, cu o biserică de lemn, având același hram, Sf. Nicolae, unde la 19 decembrie 1804 slujea preotul Constantin sin Dumitru, iar la 1 decembrie 1841, preotul Ștefan sin Ștefan Cucu, ajutat de Ioan sin popa Dinul, ca paracliser.

Se prea poate ca această biserică de lemn să fie lăcașul de închinăciune despre care va pomeni în 1906 Episcopul Athanasie Mironescu, devenit apoi mitropolit primat al României, în Istoricul Eparhiei Râmnicului Noul Severin, când va arăta că parohia Ciochiuța avea o populație de 255 de familii, incluzând satele Ciochiuța și Hurducești, cu o biserică de lemn, construită, nota bene, în 1868.

Din Pisania actualei biserici rezultă că pe ruinele vechii biserici, care a ars, în anii 1911-1913 s-a zidit noul lăcaș, cel de astăzi, prin stăruința preotului paroh sachelar Roman Popescu și cu cheltuiala enoriașilor din sat și a unor locuitori din Strehaia. Meșteri zidari: Andrei B. Costovici și State Nicola. Biserica a fost târnosită la 20 octombrie 1913 de către Episcopul Sofronie Vulpescu al Râmnicului Noul Severin, al cărui chip este zugrăvit în pronaos în partea din dreapta, pe peretele vestic. Tot pe peretele vestic, la intrare, în stânga, este zugrăvit chipul ctitorului bisericii.

Este o biserică în formă de cruce, împodobită cu trei turle octogonale, turla mare fiind plasată deasupra pronaosului, iar celelalte două mai mici, deasupra pridvorului. Biserica are o lungime de 12 m (cu pridvorul ajungând la 19 m) și a fost pictată în ulei de către pictorul Gh. Baba din Craiova.

În 1932, biserica a fost acoperită cu tablă galvanizată, pentru ca în 1938 să fie propusă spre demolare, fiind considerată lipsită de interes istoric și arhitectural și, dată fiind starea de ruină în care ajunsese, în imposibilitate de a fi restaurată. Din fericire, funesta propunere nu a fost pusă în practică și, în 1941, a fost reparată la interior și exterior, mai ales că între timp se produseseră avariile cauzate de cutremurul din noiembrie 1940.

După ultimul război mondial, în anii 1973-1976, a fost împrejmuită cu gard din prefabricate din beton curtea bisericii și o parte din cimitir (aflat la nordul lăcașului). Cutremurul din 4 martie 1977 a produs bisericii noi avarii semnificative, îndeosebi la cele trei turle, fiind nevoie de reparații și consolidări, care s-au efectuat în anul 1979.

Cum din cauza timpului pictura a fost afectată de fum și de patina specifică, în martie 2013, prin stăruința parohului Gabriel Vrapcea și a consiliului parohial, au fost începute spălarea și restaurarea acesteia, precum și repictarea icoanei praznicale de la intrare, a celor două icoane ce străjuiesc intrarea în pridvor, cu Sf. Arhangheli Mihai și Gavril, și a celorlalte două icoane din pridvor, cu Sf. Petru și Pavel, ce străjuiesc intrarea în sfânta biserică. Începute în luna martie 2013 de către pictorii Pascu și Ovidiu Voicu din Teleorman, lucrările s-au încheiat în noiembrie același an. Anterior, în anul 2007, biserica fusese rezugrăvită, în nouă podoabă albă, păstrându-se și textul pisaniei, cu o singură modificare, respectiv adăugarea numelui preotului paroh Gabriel Vrapcea, sub a cărui păstorire se realizase lucrarea. În noiembrie 2014 s-a refăcut gardul de prefabricate din fața bisericii pe o lungime de 100 de metri și s-a înlocuit tâmplăria uzată.

Filii arondate:

Hurducești

Biserică filială a parohiei Ciochiuța, cu scurtă întrerupere după 2009, când a fost biserică parohială, reîntoarsă apoi la biserica mamă. La recensământul din 2011, satul Hurducești avea 273 locuitori (151 masculin, 122 feminin; 268 români, restul cu informație nedisponibilă; 264 creștini ortodocși, 4 baptiști, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Nașterea Maicii Domnului

Hurducești este localitate suburbană, componentă a orașului Strehaia, întemeiată ca sat clăcășesc în jurul anului 1800, pentru ca în harta austriacă de la 1857 să fie menționat sub numele de Pădureni. Până la 1912 a fost considerat mahala a comunei Strehaia, apoi sat component al acesteia, iar din 1921 localitate pendinte de noul oraș. Este situată în partea de sud-sud-vest a acestuia, la 4 km sud-vest de centru și la 1 km sud de Drumul European 70 București-Timișoara, în stânga râului Huşniţa, spre pârâul Slătinic, în nordul Piemontului Bălăciţei, purtând mai nou și numele de strada Libertății. Altitudine medie 160 m.

La vest de așezare este Lunca lui Epuranu, iar spre sud versanții abrupți ai mai multor dealuri acoperite cu păduri de stejar și tei. Populația: 209 locuitori (1912), 267 locuitori 1966, 261 locuitori (1977), 278 locuitori (1992), 283 locuitori (2002) și 273 locuitori în 2011. Suburbie fără nici un fel dotări, cu ulițe neasfaltate și adesea inundate ori înnoroite din cauza ploilor sau revărsării pârâului Hușnița.

Până în anii din urmă, localitatea n-a avut lăcaș de cult și nici cimitir, pentru serviciile religioase și înmormântări locuitorii apelând la biserica parohială din satul Ciochiuța, aflată la 5 km depărtare. Unele încercări de ridicare a bisericii și de înființare a cimitirului au avut loc înainte de 1989, dar fără succes.

Eforturile au fost reluate după 1990 de către preotul paroh Valeriu Bîrzoianu și de către locuitorul pensionar Mihai Vîrsog și în 1995 Consiliul local Strehaia a emis hotărârea cu nr. 33/30.06.1995, iar cu schița terenului nr. 2921/14.05.1995 s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 32/29.06.1995 și autorizația de construire nr. 43/30.11.1999, punându-se la dispoziție o suprafață de 0,37 ha în punctul Școala Hurducești. Cu sprijinul primăriei Strehaia (care dat 45 de milioane de lei vechi), preotul V. Bîrzoianu, ajutat de M. Vîrsog și alți locuitori (Nicolae Pena, Aurel Balaci, Mihai Băluț, Alexandru Pena și Ion Ducu) au început lucrările de împrejmuire a cimitirului și de ridicare a sfântului lăcaș. În 2001 s-a turnat fundația, apoi timp de doi ani nu s-a mai lucrat din lipsă de bani, după care în 2003 primăria Strehaia a mai dat 70 de milioane de lei.

După înființarea Episcopiei Severinului și Strehaiei, cu sprijinul acesteia s-au obținut 375 de milioane de lei vechi, cu care s-au putut continua lucrările până în stadiul în care, în anii 2006-2008 s-au putut face slujbe, deși biserica nu era pictată. Pictura a fost executată în tempera groasă, în anii 2007-2008, de către pictorul Voicu Pascu din Alexandria.

Biserica este făcută din bolțari de ciment, cu stâlpi de beton armat, bolți din lemn, peste care s-a aplicat plasă de fier beton și tencuială. Acoperișul este din tablă. Lăcașul are o alură zveltă, este așezată pe un platou, sub pădurea de pe dealul din partea de sud, fiind în formă de navă, lungimea totală (inclusiv pridvorul) de 13,40 m, lățimea de 4,90 m, cu o singură turlă așezată pe pronaos, unde se află și clopotul. Iconostasul este de zid, pentru care au fost lăsați doi stâlpi și o grindă de beton, cafasul este pe pronaos, ceea ce face ca acesta să aibă tavanul jos și drept, iar la intrare este un mic pridvor tencuit ca și exteriorul. Pictura exterioară include două icoane mari în pridvor cu Sf. Apostoli Petru și Pavel străjuind intrarea în sfântul locaș. Biserica a fost sfințită la 10 octombrie 2010 de către Chiriarhul locului, P.S. Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, împreună cu un sobor de preoți.