Biserica veche	Biserica nouă

Înainte de 1968 a fost parohie pendinte de Episcopia Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949), respectiv Mitropolia Olteniei (în 1939-1944 și 1949-2004), prin Protoieria Strehaia. Până în 1941, parohia s-a compus din satele Butoiești, Ștefanu, Tabla, Popești, Răduțești și Jugastru. În anii 1941-1945, au funcționat două parohii; Butoiești I și II, cea de-a doua cuprinzând satele Răduțești (pendinte administrativ de Butoiești) și Fața Motrului (pendinte administrativ de Stângăceaua). Parohia Butoiești II a coincis cu prezența în această localitate a preotului Miron Codrea Nuțu, originar din Ardeal, avându-și oficiul parohial în biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel. La desființarea parohiei, după reîntoarcerea preotului Codrea Nuțu în locurile natale la sfârșitul războiului, cele două sate au revenit la parohiile mame, biserica Sf. Apostoli fiind întrebuințată periodic de hramul său, la 29 iunie. Actualmente, la Butoiești este parohie în jurisdicția Episcopiei Severinului și Strehaiei, prin Protoieria Strehaia, în afara satului de reședință deservind și satele Răduțești, Popești, Ștefan și Tabla. La recensământul din 2011, satul Butoiești a avut 481 de locuitori (251 masculin, 230 feminin; 460 români, 6 romi, restul cu informație nedisponibilă; 461 creștini ortodocși, 5 penticostali, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sf. Nicolae și Sf. Apostoli Petru și Pavel, ambele biserici neîntrunind condițiile de a fi declarate de patrimoniu.

Pr. Gheorghe Ducu hirotonit în anul 2014, încadrat la parohia Butoiești în anul 2017, studii teologice superioare gradul Definitiv. Tel.:0760/361.304;

Satul Butoiești, reședința comunei omonime, este situat în lunca Motrului, în estul județului Mehedinți, la 62 de km est de Drobeta-Turnu Severin, la Drumul European 70 și calea ferată București-Timișoara. La nord de sat este Dealul Butoiești, unde s-au așezat Butoieștii de Sus, Ștefana și Tabla, devenite ulterior trupuri ale satului actual. În luncă s-a format satul Butoieștii de Jos, la șoseaua națională. Dintre toate aceste așezări inițiale, Butoieștii de Sus, Butoieștii de Jos și Tabla (aceasta numai în anii 1945-1950) au constituit sate separate.  Atestare documentară în: 1777 (Constantin Butoi şi cetaşii lui, moşneni, se judecă cu Mănăstirea Gura Motrului pentru hotarele moşiei Butoieşti; menţionată casa căpitanului Ion Butoi şi biserica făcută de el).

Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, martie 1840 datează o primă biserică atestată documentar în “Butoieștii dă Josˮ la 6 iulie 1760, fiind ctitorită din lemn de pe proprietatea Mînăstirii Gura Motrului de către Cosdi Butoi, popa Stancu și diiaconu Ion. După tradiție, Biserica Sf. Nicolae a fost ridicată în anul 1821 la inițiativa lui Constantin Popescu, căpitan de panduri în oastea lui Tudor Vladimirescu, retras la Mănăstirea Gura Motrului și hirotonisit preot la Butoiești.

Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel a fost construită în anii 1940-1941, în timpul Î.P.S.S. Nifon, Primul Mitropolit al Craiovei. A fost începută și ridicată până la ferestre de către Nae și Sevastița Buziernescu, pe locul cedat de aceștia și cu ajutorul lui Constantin și Ionica Constantinescu, și a fost terminată de către preotul refugiat din Ardeal, din cauza Diktatului de la Viena, Miron Codrea Nuțu, cu mijloace adunate prin donații și cu sprijinul și concursul doamnei Marieta Sârbulescu. Potrivit tradiției, biserica a fost ridicată în memoria familiei Tache Ghițulescu, care la începutul secolului al XX-lea avusese un fiu, Codrat Ghițulescu, mort de tânăr și ale cărui oseminte fuseseră aduse de tatăl său într-un sicriu de sticlă și înmormântate pe moșia sa, cu angajamentul de a construi o capelă peste mormântul fiului.

Biserica Sf. Nicolae este așezată în partea de jos a satului, în cătunul Popești. Conform tradiției, a fost primul lăcaș religios al satului, construită din lemn, din bârne de stejar încheiate în coadă de rândunică și amplasată, pare-se, pe locul culei neamului Butoi, întemeietor al așezării. Pisania consemnează că biserica a fost tencuită și pictată la interior și exterior în anul 1889.

Lucrarea Vieața Bisericească în Oltenia, apărută în 1941, opinează chiar că, în 1889, biserica a fost reconstruită. În 1941, biserica era într-o stare mediocră. Un alt rând de pictură exterioară a fost executat în anul 1974 de către pictorul Anton Barbu din Panaghia (Dolj). Edificiul a fost ridicat pe o fundație înaltă de piatră, după plan specific, cu pridvor îngust, cu tindă și altar poligonal în cinci fețe.

La exterior, pereții au fost tencuiți cu mortar de var și văruiți. Acoperișul este din tablă fălțuită, iar peste pridvor este ridicat un turn scurt pentru clopot și o toacă de fier acoperită, la rându-i, cu tablă. La interior, spațiul prezintă o boltă semicirculară, unică, din scânduri tencuite și pictate. Împărțirea tradițională între femei și bărbați se face prin stâlpi verticali, prinși între două grinzi transversale. Stâlpii încadrează trei goluri de uși. Iconostasul are o structură asemănătoare și este prevăzut cu uși împărătești la mijloc și uși diaconești în lateral. Pereții interiori sunt în întregime acoperiți cu picturi murale, databile la sfârșitul secolului al XIX-lea, bine conservate.