Parohie cu satul Valea Marcului (în 1894); în 1941, era formată exclusiv din satul Albulești, cu 532 familii, 1788 suflete. Din 2004, se supune Protoieriei Strehaia din Episcopia Severinului și Strehaiei. Anterior, s-a aflat sub ascultarea canonică a Episcopiei Râmnicului Noul Severin până în 1939 și în anii 1945-1949), respectiv Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004). În 2011, satul avea 574 locuitori (284 masculin, 290 feminin; 545 români, restul cu informație nedisponibilă; 546 creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sf. Ierarh Nicolae – cod MH-II-m-B-10244.

Preot suplinitor Ion Marinescu Tel.:0769/211.975;

Satul Albulești, pendinte de comuna Dumbrava, din mai 1968, este situat pe dealul omonim, la o altitudine de 300 m, pe malul stâng al pârâului din zona Bâcleş-Albuleşti-Piria-Valea lui Pătru, în nordul Piemontului Bălăciţei. Ca sat este atestat la 1623 (în stăpânirea jupânesei Marina păhărniceasa), apoi în 1642 (menționat Pătru din Albuleşti, martor), în 1659 (menționați Nedelco Roşu şi fratele său Dragotă ot Albuleşti).

Ţăranii liberi, descendenţi din moşul Albu, se aşezaseră demult în aceste locuri. Treptat şi-au pierdut libertatea, intrând în stăpânirea Mănăstirii Strehaia până la 1863.

În timpul războiului austro-turc din 1716-1718, locuitorii satului s-au bejenit. În 1725 în hotarul Albuleşti al Mănăstirii Strehaia se afla numai Florea Bâcleş, cârciumar. În 1831 aşezarea era mahala în apropierea satului Valea lui Marcu, pe moşia mănăstirii amintite, şi unită la condica de capitaţie cu satul Bălţaţii de Sus, situat la 15 minute depărtare de Albuleşti. A aparţinut comunei Valea Marcului (1951-1964). Populaţia: 742 locuitori în 2002 și 574 locuitori în 2011.

A fost comună, formată din satele: Albuleşti (1864-1931); Albuleşti şi Valea Marcului (1931-1938); Albuleşti, Malumnicu, Piria şi Valea Marcului (1938-1949), Albuleşti şi Malumnicu (1949-1950) şi Albuleşti şi Valea Marcului (1965-mai 1968).

Potrivit Catagrafiei mănăstirilor și bisericilor din 30 martie 1840, biserica satului a fost ridicată/sfințită în 1804 “dă Marin Miulescu și dă stegaru Dinu Cioacăˮ. În 1941 era avansată ca dată de construcție anul 1908, când mai degrabă a avut loc reconstrucția bisericii.

A fost o biserică de lemn, reparată în 1932. În 1941 era asigurată de primăria comunei la suma de 1,5 milioane de lei.

Preoți: Ioan Dosanu (1853), Anghel Ion (1867), Ioan Papiu (1888, 1891, 1893, 1895), C. Căpitănescu (1895 – supranumerar), N. Vasiloiu (1941, hirotonit în 1927); cântăreți: I. Popa, M. Tinca (1895); I.C. Marinescu și C. Bărbulescu (1941);

VII. În anul 1894, Ion I. Posea cu soția, Constantina, și Ilinca N. Trușcă au dăruit bisericii un rând de straie preoțești.

Avea pogoanele legiuite (8,5 ha), cimitir și capelă construită din 1834 (monument istoric), bibliotecă parohială, deschisă în 1927, cu 396 volume. La repararea bisericii, parohienii au donat 80.000 de lei, un rând de veșminte etc.

VIII. Cruce de piatră de la 1750.