Parohia cu numele Orșova Nord (Tufări) din municipiul Orșova este situată în cartierul de nord al acestuia și păstrează numele fostului sat Tufări, dispărut astăzi ca urmare a construirii Lacului de Acumulare, a șoselei și căii ferate începute în anul 1964 și terminate în 1972 pentru Sistemul Hidroenergetic și de Navigație de la Porțile de Fier. Înainte de 1968, parohia era compusă din satele Tufări și Coramnic aparținătoare comunei Jupalnic de lângă vechiul oraș Orșova. Parohia are în componența actuală și cartierul Coramnic, care și el a fost strămutat într-o locație nouă din fostul cătun Tufări, având un număr de 52 de case. Numărul caselor actualei parohii care are în componență și un număr de 6 blocuri este de 1250 familii, în parohie locuind un număr de aproximativ 200 familii sârbi, cehi, nemți și alte etnii. La recensământul din 2011, Orșova a avut 110.441 de locuitori (4.968 masculin și 5.473 feminin; 9.074 români, 53 maghiari, 114 romi, 3 ucraineni, 92 germani, 9 turci, 74 sârbi, 3 evrei, 133 cehi, 3 chinezi, 3 alte etnii; 8726 ortodocși, 510 romano-catolici, 14 reformați, 54 penticostali, 12 greco-catolici, 59 baptiști, 17 adventiști, 5 musulmani, 55 martorii lui Iehova, 15 creștini după Evanghelie, 17 ortodocși sârbi, 16 evangheliști romani, 3 mozaici, 21 alte religii, 4 fără religie, 11 atei, 900 fără informație disponibilă).

Hram Nașterea Maicii Domnului;

Preot paroh Alexandru Cătălin Zorilă   Tel.:0765/137.157; e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Satul Tufări era situat la nord-est de Orșova în apropierea vărsării râului Cerna în Dunăre. Istoria mai veche a acestui sat nu se ştie, dar în 1717 se cunoaşte că avea în jur de 100 de case. Monografia Eparhiei Caransebeşului scrisă de Nicolee Cornean, consilier eparhial, și tipărită în 1940 la Caransebeş, aminteşte că la acea vreme satul Tufări era locuit de 810 suflete de români ortodocşi, fiind păstorit de „tânărul dar plin de însufleţire pentru misiunea preoţească” pr. Alexandru Nicolici.

Biserica de atunci a fost zidită la începutul secolului al XIX-lea/anul 1815/ şi avea o frumoasă casă parohială. Iată ce spune tradiţia în legătură cu construcţia bisericii din Tufări: după pacea de la Belgrad din 1739, turcii stăpânitori ai insulei Ada-Kaleh, numită şi Rușava Nouă, treceau uneori şi jefuiau satele de pe malul stâng al Dunării, locuite şi stăpânite de creştini. Aşa au răpit odată o familie cu 4 copiii din Rudăria, care au ajuns robii lui Ismail Paşa din insulă. Cel mai mare dintre copii, fiind băiat deştept, a fost crescut în şcoli, ajungând ofiţer şi în cele din urmă s-a căsătorit cu Durduca, fiica paşei. Acest român turcizat, numit Regep, viteaz şi bogat, preţuindu-l însuşi sultanul, a ajuns mai târziu comandantul insulei.

De acolo venea des în părţile Tufăriului, prin ogaşul Târziului, regiune deosebit de frumoasă. În amintirea lui probabil se numeşte fântâna de aici fântâna paşei sau poate va fi fost zidită chiar de el. Cert este că după ce a găsit prilejul să se apropie în taină de cei pe care îi preţuia cu adevărat, pe românii săi, cu ajutorul lui Iovan Pleşa, a donat banii necesari pentru zidirea bisericii. După moartea lui Regep, epitropul bisericii - Pleşa, a pus să se picteze sub turla bisericii un turc cu fes, adică pe Regep, ctitorul bisericii. Urmaşii lui Pleşa, reparând biserica au şters pe „acel păgân cu fes”, pentru că ei nu ştiau de isprava turcului.

În anul 1964, au început lucrările de cadastrare şi măsurătoare în vederea strămutării locuitorilor din satul Tufări. În 1965 s-a mutat cimitirul din Tufări pe dealul din faţa satului într-o locaţie aparţinătoare locuitorilor de la Jupalnic. În 1967 a fost terminată actuala casa parohială de pe strada Viilor, nr. 77 din vecinătatea bisericii. Terenul pentru casa parohială și biserică a fost cumpărat de Parohia Tufări din fondul parohial de la fosta I.G.O. Orșova și s-au făcut două parcele într-un loc foarte nepotrivit pentru construirea unei biserici monumentale. A fost nevoie de construirea unor ziduri solide de sprijin cu terasamentele necesare pentru amplasarea bisericii și a casei parohiale.

Între 1968-1970 s-a zidit biserica actuală cu hramul Nașterea Maicii Domnului după un proiect executat de Trustul de Proiectări din Timişoara, piatra de temelie fiind pusă de către Mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului. Biserica are un model moldovenesc fiind copiat planul arhitectural al bisericii din satul lui Mihai Eminescu, realizat în 1940 din îndemnul Nicolae Iorga. Biserica a fost ridicată pe un pinten de deal, pe un loc la care autorităţile comuniste din acea vreme au crezut că nu se poate realiza. A fost cumpărat terenul, singurul care mai exista în acest cartier, la intersecţia străzilor Viilor cu Liniştii, pe o pantă de aproximativ 45⁰ înclinaţie. A fost necesară o muncă titanică de nivelare a terenului şi construire a unor impunătoare ziduri de sprijin, cu balbacani de scurgere pe care s-a construit mai apoi fundaţia. Biserica a fost terminată de zidit în anul 1970 fiind acoperită cu ţiglă solzi, procurată de la vechea geamie din insula Ada Kaleh, pardoseala de mozaic și granit din biserica provenind de la aceeaşi geamie.

Acestea s-au realizat graţie străduinţei Părintelui Nicolae Ciucur, care avea o relaţie foarte apropiată cu hogele(administratorul geamiei). A fost ridicată după 1970 şi o frumoasă clopotniţă de formă pătrată în care au fost puse vechile clopote de la biserica Tufări, executate în Ungaria. Până în 1979 s-au executat mobilierul, catapeteasma şi candelabrele de lemn, avându-l ca autor pe talentatul meşter populuar, specialist în pictură şi arta lemnului, Nicolae Drăgilă, care la vremea respectivă avea peste 92 de ani, cerând consiliului parohial ca să picteze şi biserica. Biserica s-a pictat însă de una dintre cele mai valoroase pictoriţe din acea vreme,

Elvira Dăscălescu din Bucureşti, ajutată de soţul său Andrei Dăscălescu, dar şi de ucenicii Florica şi Eugen Papici din Drobeta-Turnu Severin. Pictura bisericii s-a făcut între anii 1979-1981. Biserica a fost sfinţită în ziua de 2 octombrie 1983 de către I.P.S. Nestor Vornicescu, Mitropolitul de atunci al Olteniei. Odată cu apariția Legii nr.2/1968 privind organizarea administrativ-teritorială a României, oraşul Orşova a trecut în componența judeţului Mehedinţi, care la rândul său aparţinea Mitropoliei Olteniei, iar parohia Tufări, după desființarea Protopopiatului din Orșova, a trecut de Protopopiatul Drobeta-Turnu Severin.

Lucrările la casa parohială și la biserică au fost coordonate de Preotul Nicolae Ciucur împreună cu fiica sa, Natalia, care au făcut mari sacrificii şi întru amintirea preotesei Viorica, trecută la cele veșnice înainte de a vedea terminată pictura bisericii. După venirea sa în parohie, părintele Mihai Zorilă a adaugat bisericii un pridvor şi a construit două clădiri anexe pentru un viitor muzeu parohial şi o sală de şedinţă cu bibliotecă pentru întrunirea consiliului parohial și găzduirea unor evenimente sociale sau culturale din viaţa parohiei.