Parohie cu numele Orșova Sud

Hram Sf. Ierarh Nicolae; cod MH-II-m-B-10370.

Preot paroh Iulian Nedelcu   Tel.:0788/258.906; 0252/362.723; e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Orșova este unul dintre frumoasele orașe-port de pe Dunărea românească, cunoscut din epoca daco-romană sub numele de Dierna, Tsierna, iar în evul mediu Urscia sau Ursula, Rușava sau Râşava. Este situat în partea de vest a judeţului, în zona „Porţile de Fier”, la confluenţa (vărsarea) Cernei cu (în) lacul de acumulare de la Porţile de Fier I, în cea mai reprezentativă depresiune din partea estică a defileului Dunării.

Vatra oraşului de până la strămutarea şi reconstrucţia lui pe actualul amplasament (1967-1971) era situată la 56 m altitudine absolută, 44º41’46’’ latitudine nordică şi 20º24’36’’ longitudine estică, pe terasele II şi III ale luncii Dunării, protejată de vânturi şi cu un climat şi floră submediteraneene. În această vatră s-au găsit resturi materiale ale locuirilor umane din epoca paleolitică până la cea medievală.

În primul război daco-roman (101-102) s-a construit castrul roman Dierna. În jurul lui a luat naştere şi s-a dezvoltat aşezarea urbană daco-romană cu acelaşi nume. În anul 157 aceasta este menţionată ca staţiune vamală cu numele de Tsierna. Sub împăratul Septimius Severus oraşul a fost înălţat la rangul de municipiu. S-a menţinut oraş roman, port fluvial şi nod rutier până în secolul al VI-lea d.Hr. În castrul roman a staţionat în secolul V Legiunea a XIII-a Gemina şi tot aici a fost sediul prefectului acestei legiuni. Gesta Hungarorum consemnează că la gura Cernei, în ţara lui Glad, se afla castrul Urscia sau Ursula, adică cetatea Orşova, înălţată de blachii lui Glad. După lupta de la Posada (1330), Orşova a fost organizată ca cetate regească a coroanei maghiare, condusă de un castelan.

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, 313 oameni trimişi de cnejii români din Banat au participat la lucrările de fortificare a cetăţii, continuate în 1408 de Pippo Spano, ban al Severinului. Preluată apoi de Iancu de Hunedoara şi de fratele său Ioan, cetatea a rezistat unor asalturi otomane succesive, până în 1524, când a fost cucerită de turcii otomani. Călătorul turc Evlya Celebi menţionează că în 1660 în cetate locuiau, în timp de război, trupele beiului, un kethonda de spahii, comandantul cetăţii cu 150 de ostaşi, un kethonda al oraşului ş.a.

Era aşezată pe un loc întărit, construită din piatră, cu orologiu lângă poartă, înconjurată cu zid lung de 800 de paşi şi prelungit până la Dunăre, unde se afla amenajat portul şi, în apropiere, locuinţa beiului. Incinta cetăţii avea două porţi: cea dinspre est se deschidea spre Dunăre, cealaltă, situată în vest, se deschidea spre oraş având în faţă o mică moschee. Un şanţ mare, adânc şi plin cu apă, apăra cetatea şi incinta sa. La vest de acest perimetru fortificat se afla orăşelul Orşova. Cetatea avea în posesie peste 70 de sate. La 1664 era sediul unui sandjac, pendinte de paşalâcul de la Timişoara.

După eliberarea Ungariei de sub stăpânirea otomană (1681), din porunca împăratului Leopold, generalul Veterani a cucerit cetatea şi la ordinul acestuia generalul Marcelli Heisller a fortificat-o împreună cu Insula Ada Kaleh. Recucerită în 1690 de vizirul Köprülü Mustafa în folosul Porţii Otomane, acesta a fortificat-o, la rândul său, după pacea de la Karlowitz (1699), punând-o sub comanda lui Ibrahim Paşa şi organizând aici o flotilă pe Dunăre. Până la pacea de la Şistov (1791), timp de două secole, Orşova a suferit ororile şi distrugerile războaielor turco-habsburgice. În perioada 1717-1739 a fost din nou în stăpânirea austriecilor. În perioada 1766-1773 Orşova şi zona Cazanelor au fost militarizate, urmare a constituirii Batalionului românesc de grăniceri din Banat şi a organizării, în 1769, a Companiei a şasea grăniceri, cu sediul la Orşova, pendinte de districtul Orşova, din cadrul Regimentului iliro-bănăţean nr. 13. Potrivit conscripţiei austriece din 1743, acest district cuprindea 37 de localităţi, la acea dată toate cu populaţie românească. Batalionul românesc de grăniceri avea sediul la Jupalnic (lângă Orşova) şi era format din patru companii însărcinate să asigure 50 de posturi de cordon la graniţa turcească spre teritoriul românesc.

În perioada premergătoare înfiinţării Regimentului confiniar iliro-bănăţean, această graniţă, ca şi trecătorile înalte de pe muntele Gozna şi de la Tufări, erau păzite de corpuri de plăieşi, atestaţi în anii 1738-1764 de documentele emise de comanda căpitanului Petru Vancea. La 1 noiembrie 1838 Regimentul confiniar româno-ilir s-a scindat şi a luat fiinţă Regimentul confiniar valaho-bănăţean care, la 29 noiembrie 1848, s-a transformat în Regimentul confiniar româno-bănăţean nr. 13 cu sediul la Caransebeş, format din 12 companii. Compania a 6-a a fost stabilită la Orşova şi cuprindea localităţile: Orşova, Coramnic, Dubova, Eibenthal, Jupalnic (Vechi şi Nou), Plavişeviţa, Topleţ şi Tufări. La 8 iunie 1871 împăratul Franz Josef a dispus desfiinţarea regimentului român de graniţă, act pus în aplicare anevoios şi încheiat în anul 1885. În toată această perioadă, oraşul s-a numit, potrivit documentelor, Râşava şi/sau Ruşava. Organizarea teritoriului fostului Regiment româno-bănăţean a fost trecută din 1873 sub administraţia civilă şi supusă legislaţiei maghiare în materie.

Orşova a devenit plasă administrativă în cadrul județului Severin cu reşedinţa la Caransebeş. Averea regimentului desfiinţat (construcţiile, grădinile personale ale ofiţerilor, comunioanele de casă ale satelor, pădurile şi alte bunuri) a fost reglementată de diferite acte normative. În aceste circumstanţe, generalul Traian Doda (pensionat la desfiinţarea regimentului) a propus împăratului ca averea fostului regiment să nu fie împărţită pe comune, ci să fie păstrată şi administrată centralizat de către instituţia Comunităţii de Avere. Proiectul a fost aprobat de guvernul de la Budapesta la 24 august 1879. Instituţia a funcţionat 81 de ani, până la 6 iunie 1960, când a fost desfiinţată.

Primul preşedinte al comitetului său de conducere a fost Traian Doda, iar ultimul tehnicianul Constantin Teodoru. Cu data de 6 iunie 1960, averea foştilor grăniceri a fost trecută în proprietatea statului. De la 1 decembrie 1918, Orşova a revenit statului român şi administraţiei sale bazată pe legi de unificare în toate sectoarele societăţii. Până în anul 1950 Orşova a fost oraş şi reşedinţă a plăşii administrative şi judecătoriei cu acelaşi nume în cadrul județului Severin. În anii 1951-1952 a fost oraş în cadrul raionului Almăj-Mehadia, pendinte de regiunea Severin, în anii 1952-1955 a aparţinut aceluiaşi raion, dar pendinte de regiunea Timişoara.

În anii 1956-1964 a fost oraş de reşedinţă al raionului Orşova, pendinte de regiunea Timişoara, apoi, până în  februarie 1968, reşedinţa aceluiaşi raion în cadrul regiunii Banat. Din februarie 1968, aparţine județului Mehedinţi. Până în anii 1918-1925 a fost oraş de negoţ, agricol şi port la Dunăre, cu activităţi portuare şi de navigaţie. Societatea austriacă de navigaţie D.D.S.G. a avut o agenţie la Orşova începând din 1829. În anii 1890-1896 s-au făcut lucrări de regularizare a navigaţiei pe Dunăre în zonă, s-a construit canalul de navigaţie Šip, a luat fiinţă Administraţia Fluvială a Porţilor de Fier şi Cataractelor, s-a dezvoltat industria morăritului pentru cerealele din vestul Olteniei şi s-au creat ateliere meşteşugăreşti şi mici magazine comerciale. În perioada interbelică, au luat fiinţă Ţesătoria anglo-română Jandera, o distilerie de petrol, activităţi economice legate de exploatarea, întreţinerea şi administrarea căii ferate şi a drumurilor, agenţii de navigaţie, exploatări forestiere, un sector al Casei Autonome a Pădurilor (C.A.P.S.), postăvăria „Danubiana”, o uzină electrică, o întreprindere comunală etc.

În perioada 1948-1989 a fost organizată şi dezvoltată industria de stat: textilă, forestieră, minieră, construcţii navale, industria locală etc. După 1990-1991, multe dintre unităţi economice aferente acestor ramuri industriale au fost transformate în societăţi comerciale cu capital de stat, trecându-se la privatizarea lor. Aşezat de-a lungul golfului, într-un cadru natural de un pitoresc deosebit, oraşul Orşova (devenit municipiu în 2002) este principalul centru turistic al Parcului Natural Porţile de Fier cu protecţie integrală.