Parohie formată din satul Eșelnița în urma strămutărilor determinate de Lacul de Acumulare al Hidrocentralei Porțile de Fier I, aflată sub ascultarea Eparhiei Severinuui și Strehaiei prin Protoieria Drobeta-Turnu Severin. De pe la 1850 zona a fost arondată Protopopiatului Mehadia din Episcopia ortodoxă a Caransebeșului. În prezent este sub ascultarea canonică a Episcopiei Severinului și Strehaiei (din 2004), prin Protoieria Drobeta-Turnu Severin. La recensământul din 2011, Eșelnița avea 2565 locuitori (1279 masculin, 1286 feminin; 1839 români, 10 maghiari, 572 romi, 3 sârbi, 48 cehi; 2316 creștini ortodocși, 100 romano-catolici, 34 penticostali, 10  adventiști).

Hram Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul; biserica nu este monument istoric.

Preot paroh Sever Negrescu numit în anul 1987, studii teologice superioare, gradul preoțesc Iconom stavrofor. Tel.:0252/365.001; 0756/500.776;

Comuna Eșelnița este situată pe malul Dunării, în estul Munţilor Almăjului, la 7 km în amonte de Orşova, pe actualul amplasament reconstruit în anii 1967-1970, vechea vatră a aşezării aflându-se sub apele lacului de acumulare de la Porţile de Fier I. În prezent, este alcătuită numai din satul Ieşelniţa.

Vechea biserică a satului Eșelnița, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost construită prin contribuția parohienilor în anul 1842. Era în formă de navă, cu o turlă cu acoperiș și învelitoare din cupru. A fost pictată în anul 1864 de către pictorul Mihail Popovici din Oravița. La strămutarea satului, în anii 1967-1970, ca urmare a construcției S.H.E.N. Porțile de Fier, biserica a fost demolată și ea. ˮBiserica noastră demulată în toamna anului 1970 … mare întristare. Luată în aparat de profesorul Pavarnă de la Institutul de Cercetări București.

Înaintea demulării s-au tras clopotele o oră neîntrerupt. Plângere și jale mare“ – spune o consemnare a epitropului Toma Marișescu. Cu materilul recuperat din biserica veche, demolată, s-a construit noua biserică, în anii 1972-1973, în stil baroc vienez, des întâlnit în Banat.

Este un edificiu sub formă de navă, din cărămidă și piatră, acoperit cu tablă, turnul fiind din aramă și provenind de la fosta biserică, din 1902. Pentru ca la noua biserică să se respecte pe cât posibil liniile celei vechi, la demolarea acesteia, conform Memoriului justificativ întocmit pentru această lucrare, urma să se procedeze astfel: ˮDe scheletul turlei se vor lega ancore, pe eșafodajul construit în interior se vor monta cricuri și cu ajutorul lor se va ridica acoperișul circa 10 cm procedând la demolarea zidăriei până la un nivel cât permite cursa cricurilor și se va coborî acoperișul pe zid repetând operația cât permite nivelul eșafodajului.

Se va proceda apoi la coborârea eșafodajului și se vor așeza din nou cricurile, etapa de demolare succesivă continuând. Aceste părți demontate de sus se vor coborî cu o macara și se vor transporta la noul amplasament. Montarea acoperișului se va face prin utilizarea unei platforme.

Catapeteasma va fi executată identic cu cea demolată în care scop se vor face măsurători. Pentru ca dimensiunile turlei și acoperișului să corespundă celor originale, înainte de demolare se vor face măsurători precise care se vor aplica la noua biserică“.

Valoarea totală a construcției s-a ridicat la suma de 322.000 de lei, acoperită cu greu și cu ajutor de la Patriarhie. În anii 1978-1979, biserica a fost pictată de pictorii V. Ioana Mageariu-Moga și Petre Velici, o parte din banii pentru această lucrare fiind dați de Mitropolia Olteniei, care la începerea construcției insistase cu succes și la respectarea locului inițial ce fusese ales pentru amplasarea sfântului lăcaș. Clopotele bisericii au fost cele turnate în anul 1920 din bronzul tunurilor armatei austro-ungare, din ordinul ministrului de Război de atunci, generalul Ioan Rășcanu, pentru a ˮsuna de-a pururi victoria neamului și a chema iarăși pe români la rugăciune și la unitateˮ 

La 31 august 1980, biserica a fost târnosită de către Î.P.S. Nestor Vornicescu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei.