Protopopiatul Drobeta

16. Crivina - Sf. Ierarh Nicolae

biserica default

 

Parohie alcătuită din satele Crivina și Vrancea (în 1893); în aceeași alcătuire în 1941, când avea în total 668 familii și 2495 de suflete. În prezent, parohia este sub ascultarea canonică a Eparhiei Severinului și Strehaiei prin intermediul Protoieriei Drobeta-Turnu Severin. Anterior, s-a aflat în jurisdicția Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1949-1945), respectiv Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004), prin Protoieria Mehedinți. În 2011, Crivina avea 710 locuitori (328 masculin, 382 feminin; 667 români, 22 romi, restul cu informație nedisponibilă; 689 creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

 


Hram Sf. Ierarh Nicolae; biserica nu este monument istoric.


 

pr dumitru cocoroiu  

Preot paroh Dumitru Cocoroiu

  • hirotonit diacon la 13 iulie 1986 și preot la 16 iulie 1986,
  • studii teologice medii, gradul preoțesc II.

Tel.:0721/391.130;

 


 

Satul Crivina, arondat comunei Burila Mare, din mai 1968, este situat în sudul Depresiunii Severinului, la nord de satul Burila Mare, în apropierea Dunării, într-o zonă de nisipuri şi dune plantate cu salcâmi.

Prima biserică a satului atestată documentar a fost făcută ˮde toți lăcuitorii satului“ la 6 decembrie 1780 (după altă versiune în 1715) și prenoită, de asemenea, de toți locuitorii, în 1823 (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). A doua biserică a fost ridicată “pe la 1920ˮ.

Prima biserică a fost de lemn și a fost ridicată pe proprietatea Sf. Episcopii a Crasnei. Pentru secolul al XIX-lea, prof. Ioan Opriș vorbește despre o biserică de zid, ctitorită de Gr. Mihail Ceaușul. Tradiția spune că piatra de temelie a acestei biserici a fost pusă în anul 1864 de către preotul din acea perioadă, Gheorghe Crivineanu. Documentele Protoieriei Mehedinți arată însă că, în 1868, sătenii și vecinii lor au reparat biserica, ceea ce pare bizar, deoarece e greu de presupus că putea fi reparat un sfânt lăcaș la doar patru ani de la construcție.

Prin urmare, poate fi vorba mai degrabă de un interval de timp, 1864-1868, în care biserica fie a fost construită, fie a fost reparată mai amplu.

S-a revenit în anul 1899 cu alte lucrări de întreținere, urmare a recomandării din 1892 a protoiereul județului către primar de a-i mobiliza pe locuitori la strângerea fondurilor necesare reconstrucției bisericii, care ar fi trebuit să servească și locuitorilor din cătunul Securicea, contrar, cea existentă urmând să fie închisă, deoarece în starea în care era nu mai putea funcționa.

Noua biserică a fost zidită în jurul anului 1920 de către enoriașii parohiei. După altă opinie, lucrările la noua biserică au început în anul 1901 sub conducerea preotului ctitor Vasile Ulescu și s-au terminat în anul 1912, după cum rezultă și din pictură. În inițiativa sa, părintele Ulescu i-a avut ca sprijin și pe săteni, dar în mod special pe Dumitru Popescu, Luis Beri și pe Vasile Luca, ultimul - învățător în sat. Biserica s-a zidit după planul arhitectului Luis Beri, în formă de cruce, cu trei turle în față, două mici și una mare și încă o turlă mult mai mare deasupra Pantocratorului. Dimensiuni: 30,00 m lungime, 12,00 m lățime și 11,00 m înălțime.

Pictura a fost executată de către Nicolae Popa și Nicolae Vâlcu. În anul 1941 biserica era în bună stare și fusese asigurată contra sumei de 650.000 de lei, însă de-a lungul timpului, ea a suferit mai multe intemperii, lucrări ample de reparații având loc abia în perioada 2010-2014, pe timpul păstoririi preotului Aron Hogea, când s-a schimbat acoperișul punându-se tablă nouă și s-a restaurat pictura.

S-a recondiționat exteriorul și s-a vopsit în alb, iar interiorul a fost restaurat în proporție de circa 30%, apoi s-a procedat la restaurarea picturii de către pictorul Dumitru Cocoroiu.

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl youtube