Parohie situată în partea de sud-est a municipiului Drobeta-Turnu Severin care cuprinde circa 2000 de case și o populație de 5920 de locuitori (2520 de bărbați și 3400 de femei). Este sub ascultarea canonică a Eparhiei Severinului și Strehaiei prin Protoieria Drobeta-Turnu Severin. Anterior anului 1968, s-a aflat sub jurisdicția Episcopiei Râmnicului Noul Severin (de la târnosire până în 1939 și în anii 1945-1949), apoi sub cea a Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1945 și 1949-2003) prin Protoieria județului Mehedinți/Turnu Severin.

Hram Adormirea Maicii Domnului; cod MH-II-m-B-10203.

		Preot paroh Ionuț-Claudiu Smenescu-Blidaru hirotonit preot la 28 iunie 1998, studii teologice superioare, doctor în teologie. Tel.:0747/057.703; e-mail:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
		Pr. Aurel Gheorgheosu (preot slujitor din 1986 până în prezent) Tel.:0760/661.307;
		Pr. Marius Ion Porumbel (preot slujitor, doctor în teologie, din 2015 până în prezent) Tel.:0770/719.312; 0740/590.312;

Așezămâmt religios ridicat în anii 1842-1846 din iniţiativa maiorului Ion Ciupagea, preşedintele Magistratului oraşului Cerneţi, şi a soţiei lui, Dumitrana, de unde numele de Biserica „Maioreasa” („Maioresii”). A fost cea dintâi biserică ortodoxă din Noul Oraş Severinul, construită cu banii celor doi, la care s-au adăugat 400 de galbeni obţinuţi din partea guvernului. Până în 1876 a fost singura biserică a oraşului, iar până în 1881 a fost biserică catedrală a acestuia. Este construită din cărămidă. Planul bisericii a fost inițial în formă de corabie cu trei turle: una mare în mijloc şi două laterale, acestea din urmă desfiinţate ulterior. Ulterior, planul s-a simplificat, fiind unul dreptunghiular, în formă de navă tip hală. Absida altarului este ușor decroșată, turla dreptunghiulară, supraînălțată, iar sistemul de boltire este tradițional, cu două semicupole sprijinite pe șase piloni puternici. Biserica are o lungime de 28,00 m, partea din față 120 m.p., partea sudică 210 m.p.; lățimea este de 10,00 m, partea din spate 60 m.p., iar înălțimea 12,00 m, partea nordică 210 mp.p. Pictura inițială și icoanele au fost realizate de zugravul Alexie din Câmpulung. În 1872, a fost reparată pentru prima oară cu bani din colectă publică strânşi de preotul Iorgu Stănescu, suferind modificări între care dărâmarea tâmplei de zid şi înlocuirea ei cu tâmplă de lemn, desfiinţarea zidului despărţitor între spaţiul femeilor şi cel al bărbaţilor (prevăzut iniţial după regula de construcţie a vechilor biserici), refacerea stranelor şi a picturii etc. La această reparație a contribuit și ctitorea “Dumitrana maior Ciupagea… bătrână și cu mijloace bănești împuținateˮ. Reparaţiile au costat 1054 de galbeni, iar pictura a fost făcută de Constantin Petrescu. Din cauza aşezării bisericii deasupra unei bogate pânze freatice, izvor al cişmelei publice a oraşului (ˮpe sub biserică se curg izvoarele de apă care alimentează cișmeaua publică a orașului“), în 1881 a devenit necesară o nouă reparaţie realizată cu fonduri date de primărie şi strânse de enoriaşi. Starea de degradare atinsese un asemenea nivel, încât unii răuvoitori au cerut chiar demolarea bisericii, peste locul rămas liber urmând să fie prelungită strada Decebal. În pofida acestor presiuni, biserica a fost reparată, tot acum fiind dărâmat și înlocuit zidul de cărămidă care împrejmuia biserica dinspre strada Smârdan, construindu-se un nou zid de piatră și un gard de fier. Prin 1886-1887, au fost refăcute și celelalte laturi împrejmuitoare, după același model, iar în 1895, urmare a unei propuneri făcute în anul precedent, preotul Gheorghe Stănescu, cu banii proprii, a ridicat o clădire pentru Cancelaria parohială, pentru paracliser și pentru o bătrână nevoiașă. În 1899-1902, cu un credit plătit de primărie în valoare de 1.320 de lei, s-au adăugat amvonul și cafasul corului, iar biserica a fost din nou reparată şi repictată de către pictorul Gh. Ioanid din Bucureşti. În anul 1906, a fost ridicat pronaosul de către antreprenorul Carol Nemşovici, pictura avându-l ca autor pe P.C. Petrescu din Craiova. Potrivit legii clerului mirean din 1 aprilie 1894, în cuprinsul parohiei deservite de biserică au intrat b-dul Carol, străzile Decebal, Aurelian, Traian, Cezar, Progresul, Furtunii, Renaşterii, Primăverii, Adrian, Calomfirescu, Brâncoveanu, Rahova, Numa Pompiliu, Smârdan, Bălcescu, Lazăr, Brezoianu, Filomeli şi pieţele Mircea şi Bibescu. În perioada 1872-1894, biserica a avut ca filie sfântul lăcaș cu hramul „Sf. Dimitrie”, capela cimitirului ortodox, până în 1894, când aceasta a fost alipită, ca filială, Bisericii „Sf. Mucenic Gheorghe” de la Banoviţa, cu care a format parohia cu numele celei din urmă. În 1941, este atestată din nou ca filie a bisericii parohiale Adormirea Maicii Domnului. După ultimul război mondial, din încredințarea Î.P.S. Firmilian, Mitropolitul Olteniei, pictura bisericii a fost restaurată în anul 1957 de către pictorul bisericesc Iosif Keber din Tg. Jiu. A urmat restuararea din 1974, când pictura a fost recondiționată de către zugravul Nicolae Glăvan din Novaci – Gorj. Ultima restaurare a picturii a avut loc în anul 1992 și a fost executată de familia pictorilor de biserici severineni Florica și Eugen Papici. În fine, în 2010 au fost inițiate și desfășurate ample lucrări de restaurare și recondiționare la acoperișul bisericii.