Parohie formată (în 1941) din satele Prejna: 200 de familii cu 785 de suflete; Costești: 202 de familii cu 800 de suflete și Gornovița: 183 de familii cu 767 de suflete. Total: 585 de familii cu 2352 de suflete. În prezent, este formată din aceleași sate. La recensământul din 2011, satul Prejna avea 287 locuitori (125 masculin, 162 feminin; 283 români, restul cu informație nedisponibilă; 283 creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Adormirea Maicii Domnului; cod MH-II-m-B-10383.

Preot paroh Marius Stoian hirotonit la 17 august 2017, studii superioare cu masterat. Tel.:0751 170 719 e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Satul Prejna, arondat comunei Balta, din mai 1968, este situat în vestul Podişului mehedinţean, la poalele munţilor Cerna, între satele Costeşti şi Gornoviţa. Altitudine medie: 540 m. Atestat documentar în: 1486 (menționat Radu din Precina, martor, în vremea lui Vlad Călugărul vv.).

Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți (martie 1840) datează biserica din sat la 15 august 1808, ctitori Tudor Vladimirescu biv vel sluger, care a ridicat-o în memoria tatălui său, Nicolae Ursu, împreună cu Gheorghe Duncea, după cum este însemnat pe icoana Maicii Domnului.

Anterior bisericii ctitorite de Tudor Vladimirescu și Gh. Duncea, la Prejna e probabil să fi existat o sihăstrie (în secolul al XV-lea) și un schit (în secolul următor). Biserica din 1808 era de lemn și a fost ridicată pe proprietate megieșească. Tradiția spune că Tudor a construit biserica drept recunoștință întrucât scăpase, la o cumpănă a vieții, când fusese acuzat de înșelătorie de către boierul Ion Glogoveanu și fusese pedepsit să fie legat de un copac în pădure, dezbrăcat în pielea goală. Scăpat nevătămat, Tudor a trecut în 1806 la zidirea bisericii. Sfântul lăcaș a fost ridicat după un plan în formă de navă, cu o singură turlă.

Catapeteasma este de lemn și a fost placată cu icoane din timpul conducătorului revoluției. Se spune că Tudor Vladimirescu ar fi îngropat la temelia bisericii sabia sa, iar Gh. Duncea, cel care a procurat piatra și varul pentru construcție, verigheta de la mână. Biserica a fost sfințită la 15 august 1808 în prezența a 3000 de panduri. Tudor a înzestrat-o cu odoarele necesare și cu un clopot pe care l-a adus de la Viena și o Sf. Evanghelie adusă de la Brașov. Pe un Triod, tipărit la Blaj în 1806, Tudor a scris cu mâna sa: ˮacest Triod s-au cumpărat dă mine la leat 1808, martie 9, pentru sfânta biserică ot Preșna, hramul Sintei Adormiri al Precistei, care s-au făcut iarăși cu cheltuiala mea și am iscălit Theodor biv vel sluger și Comandir“. Pe ușa de la intrarea în biserică a fost pictat Tudor, însoțit de Gh. Duncea și soția acestuia, jupâneasa Stanca, sau de Maria Gâdioanii, cea care a dăruit bisericii o livadă.

De asemenea, în 1819 el i-a dăruit două moșii, una de la Radu Muică, iar alta de la Gheorghe Chelcia din Prejna. Cea de-a doua moșie a avut 30 de stânjeni și Tudor mărturisea că “i-am dat danie la sfânta beserică ot Prejna, hramul Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care s-au făcut de mine, să fie pentru chivernisirea sfintei biserici și pomenirea sufletului meu și a părinților, și a tot neamul meu; pentru ca să fie știut că acești stânjeni i-am luat numai pentru această treabă de i-am dat de danie la sfânta biserică…ˮ. În afară de aceste danii, Tudor a mai lăsat, prin testament, și 300 de lei, bani care n-au mai ajuns niciodată în posesia bisericii, averea slugerului fiind scoasă la mezat de Marea Voinicie pentru stingerea datoriilor făcute de comandir înainte de revoluție.  În anul 1859, biserica a fost “prefăcutăˮ de zid, cu catapeteasmă și tâmplă de lemn.

A suferit mai multe reparații, cum au fost cea începută în 1893 și terminată în 1895, când se solicita binecuvântarea pentru redeschiderea ei. Tot în 1895 s-a refăcut și pictura, îndeosebi în naos și pronaos, de către N. Rotăreanu, profesor la Liceul ˮTraian“ și pictor autorizat. Tablourile poartă și numele donatorilor: Paloș, Stoican, Prejneanu. Pe fața bisericii este pictată scena hramului, flancată de Sfinții Mihail și Gavril. Clopotnița este zidită din piatră de către familia Ducu din Prejna. Alte reparații la biserică s-au efectuat în anul 1955. Totodată, în anul 2018 clopotul spart al acesteia  a fost înlocuit cu un clopot nou donat de familia Teodor și Elena Pitica. 

Preoți: Pătru (1794), Nică Macu din Costești, Nițu Păunescu Prejneanu (1857-1872), Gheorghe Inășescu/Enășescu (1891-1895 și ulterior), Al. Popescu Mochie din Ponoarele, G. Gogâltan (hirotonit în 1928, în funcție în 1941 și ulterior), Ion Grasu din Dâlma, V. Stoican din Costești (1984-2017), Marius Stoian din Drgăghești (din 2018 până în prezent); epitropi: Trăilă Iancu Prejneanu, Pătru Păunescu (1862), Gr. Prejneanu, M. Paloș, Aurică Cucu, Gore Paloș, Gheorghe Micu; cântăreți: G. Popescu, Dinu Basarabă (1895), Ioan Gh. Enășescu, Teodor N. Popescu (1897), Const. Sitaru, Ion Pavel, refugiat (1941), N. Ganțu, M. Basarabescu, V. Basarabă.

Filii arondate:

Costești

Biserică parohială, incluzând și satul Balta (în 1894); în 1894 protoiereul județului, preotul N. Goliciu, comunica Sfintei Episcopii că opta pentru biserica din Costești ca biserică parohială pe considerentul stării ei mult mai bune decât a celei din Balta. În 1941, biserica era filie a parohiei Prejna. La această dată, satul Costești avea 202 familii cu 800 de suflete. În prezent, este filie a aceleiași parohii. În 2011, în Costești au fost recenzați 185 locuitori (82 masculin, 103 feminin; 179 români, restul cu informație nedisponibilă; 179 creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sf. Nicolae; cod MH-II-m-A-10303.

Satul Costești, pendinte de comuna Balta, din mai 1968,  este situat în partea central-nord-vestică a Podişului Mehedinţi, între dealuri din toate părţile (Stârmina, Bănia, Cuca, Inălăţul, Sârga, Bolovanul, Ponorălul, Ciolanul ş.a.), udate de văi şi pârâul Costeşti, care izvorăşte de la poalele dealului Bănia, ca afluent al Topolniţei. Altitudine medie 580 m. Atestări: probabil la 1374 (găleţi de grâu dăruite de „satul lui Costea pe Topolniţa” Mănăstirilor Vodiţa şi Tismana, în vremea lui Vladislav Vlaicu vv.); 1478-1482 (Basarab cel Tânăr vv. întăreşte cu imunităţi Mănăstirii Tismana sate printre care şi Gostieşti).

Conform Catagrafiilor mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți (1840 și 1845), biserica a fost ridicată/sfințită la 5 decembrie 7294 (= 1785), ctitori căminar Hagi Opran și mulți Izvorani, sau în 1832-1835. Alte date propuse ca moment al ctitoririi sunt anii 1788 (“Anuarul Bisericilorˮ pe anul 1900), sau 1841.

Biserica a fost la început din lemn, fiind ridicată în punctul Gogoevo, pe dealul cu același nume, unde era și vatra satului la acea vreme. Se pare că Tudor Vladimirescu a intenționat să zidească și el o biserică în Costești, însă în urma unei pricini cu sătenii în privința locului de amplasare, a renunțat. Era o biserică mică, de 9/6 m, fără turlă și fără zugrăveală, doar cu tindă în față, acoperită la un moment dat cu tablă. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea era descrisă ca având pridvor și tâmple din lemn. Se pare că în anul 1805 ar fi fost arsă în timpul unui conflict armat ruso-turc, desfășurat în contextul revoltei sârbilor împotriva Porții Otomane, fiind refăcută în 1835. Așadar, acest an nu este momentul construcției sfântului lăcaș, ci mai degrabă data refacerii lui. În 1894 protoiereul județului preciza că biserica era de zid, iar în 1938 era considerată ca neavând “nici un interes arhitectural sau istoricˮ și, fiind în ˮimposibilitate de a se restaura“, era propusă pentru demolare. Se pare că nu s-a întâmplat acest lucru și, după mai multe reparații, funcționează și astăzi. Din vechea biserică se mai păstrează icoanele de pe catapeteasmă, datate la anul 1835, dacă nu cumva sunt cele anterioare momentului arderii bisericii în 1805. Tot de atunci se păstrează și vechea ușă, făcută din scândură groasă de 10 cm, care are în mijlocul ei o gaură. Tradiția spune că prin aceasta, în lupta dintre ruși, turci și sârbi, aceștia din urmă s-ar fi ascuns în biserică, fapt pentru care turcii au dat foc bisericii, rămânând doar ușa, conservată până azi. Un ultim eveniment semnificativ în viața bisericii s-a consumat în anul 1987, când clopotnița de lemn a acesteia a fost înlocuită cu una metalică, unde a fost montat clopotul cel vechi.

Preoți: Nică Macu (pe la 1821), Gheorghe (1848), Gh. Inășescu (poate cel din 1848, 1857-1895 și ulterior), C-tin Bălteanu din Podeni, Alexandru Popescu-Mochie din Ponoarele, Nicolae Tudor din Seliștea, C-tin Gogâltan (până în 1964), Ioan Grasu (1964-1984), V. Stoican (1984-2017), Marius Stoian (din 2017 până azi); epitropi: Dinu Basarabă, Șandru Tănăsescu (1862), Gheorghe Brândușoiu, Vasile Enășescu, Al. Dugalia, Ion Băzăvan, Aurel Băzăvan; cântăreți: Petre Ganțu, C-tin Sitaru, N. Basarabescu, V. Basarabă.

Gornovița

Biserica veche	Biserica nouă

Filie a parohiei Prejna, când satul avea 183 de familii, cu 767 de suflete (în 1941). În prezent, aparține aceleiași parohii. La recensământul din 2011, satul Gornovița avea 197 locuitori (85 masculin, 112 feminin; 192 români, restul cu informație nedisponibilă; 192 creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sf. Arhidiacon Ștefan (biserica veche); Sf. Petru și Pavel (biserica nouă); bisericile nu întrunesc condițiile pentru a fi considerate monumente istorice.

Satul Gornovița, pendinte de comuna Balta, din mai 1968, este situat în partea nordică a acesteia şi central-nordică a Podişului Mehedinţi, înspre comuna Izverna, pe faţa dealului Babelor şi într-o zonă udată de apa pârâului Gornoviţa, afluent la Topolniţei. Atestat documentar în: 1511 (menţionat Nan din Gornoviţa, boier martor într-un act dat Mănăstirii Tismana de către Vlad cel Tânăr vv.).

Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți din martie 1840 datează prima biserică atestată documentar din Gornovița la 27 decembrie 1762, ctitori Dumitru Gogâltan i Pătru brat i Nicolae Roat(ă). Alte versiuni propun datele de 1746, 1762 (conform unei cruci), 1813, 24 iulie 1831, anul 1832,  în timp ce Nicolae Stoicescu o plasează la sfârșitul secolului al XVIII-lea, poate în 1796-1799.

Biserica a fost de lemn, pe proprietate megieșească, cu pridvor și tâmple din lemn. Planul după care s-a ridicat este unul în formă de navă, fără turlă Este o biserică de dimensiuni mici, în lungime de 11 m și lățime de 7 m. În configurația de astăzi, biserica nu mai are pridvor. În 1859 a fost înfrumusețată de Ion zugravu, cu pictura de pe boltă și deasupra ușii de la intrare: ˮS-a zugrăvit această biserică de mine Ioan Zugravul la anul 1859“. Biserica a fost din nou reparată în anul 1905, iar în 1941 se menționa că biserica era în stare bună, pentru ca în 1962, prin grija preotului Constantin Gogâltan și a epitropului Gheorghe Popescu, să fie acoperită cu tablă galvanizată și zugrăvită pe pereți în altar, naos și pronaos de către Gheorghe Bărbulescu - Tismana. Pictura a fost executată în ulei, sub formă de tablouri-icoane purtând numele donatorilor: “Sf. Constantin și Elena donat Pr. C. Gogâltanˮ, ˮSf. Dumitru donat Elenea Hamzescu“, “Sf. Teodor Tiron donat Petre Muicăˮ. Catapeteasma este complet din lemn și placată cu icoane. Alte reparații au fost făcute în anul 2000, sub păstorirea preotului paroh V. Stoican, când s-a refăcut complet fațada bisericii și s-a ridicat o nouă clopotniță în fața sa, unde s-a montat clopotul cel vechi.

Începând cu anul 2003, sub imboldul protopopului Vasile Ganțu, în sat se ridică o biserică nouă, de zid. Ideea construcției unui nou lăcaș de rugăciune în sat s-a născut cu 80 de ani în urmă, când vechea biserică nu mai făcea față numărului crescut de credincioși. Al Doilea Război Mondial și mai ales regimul comunist au împiedicat realizarea acestui proiect. În 1963 se strânseseră chiar materialele necesare, care la ordinul autorităților au fost ridicate și duse la Prejna, construindu-se o școală devenită astăzi cvasiinutilă. După 1990, urmare a colaborării fructuoase dintre un fiu al satului, Ionel Văduva, om de afaceri la Reșița, preotul Vasile Stoican și protoiereul de Baia de Aramă, preotul Vasile Ganțu, și el fiu al satului, s-a hotărât reînvierea vechiului proiect. În acest sens, preotul Vasile Stoican a întreprins demersurile necesare și după obținerea autorizației de construcție, la 15 octombrie 2003, s-a început ridicarea noului lăcaș de cult cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel. Piatra de temelie a fost pusă de către P.S. Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, însoțit de protoiereul Vasile Ganțu și un sobor de preoți și slujitori. Proiectul a fost făcut de ing. Simion Drăcea, fiu al satului Gornovița. Perioada de construcție s-a întins, cu unele întreruperi, între anii 2003-2012. Este o construcție impresionantă de 17/10 m și o înălțime de 17 m. Este o biserică în formă de cruce cu o singură turlă în mijloc. S-a ridicat din beton și șamotă adusă de sponsor de la Reșița. Toate materialele au fost cumpărate de familia Ion Văduva, inclusiv cele pentru clopotniță, ca și clopotul. Acoperișul este din tablă de inox aurit și a fost adus de la Cernăuți de familia Giorgică Cornu, om de afaceri din Timișoara, și el fiu al satului. Familia Cornu a suportat și costul manoperei.   

Preoți: Nicolae Pârvu Gornoviceanu (1857, 1859), I. Gornoviceanu (1887, 1888), Mică Macu din Costești, Gh. Enășescu (1891-1895 și ulterior), Răescu din Gornovița, Nicolae Alambic Stoican din Seliștea, C-tin Gogâltan (ante 1964), Ioan Grasu din Dâlma (1964-1984), V. Stoican din Costești (1984-2017), Marius Stoian (din 2017 până în prezent); epitropi: Iovan Popescu, Gheorghe Mâțu (1862), Ion Gornoviceanu, Ghencu Maga (1887); Gheorghe Popescu, Iulian Hamzescu, Petre Muică, Gheorghe Birou, Barbu Stelian; cântăreți: Petre Ganțu, C-tin Sitaru, M. Basarabescu, V. Basarabă.