Biserica veche	Biserica nouă

Parohie, cu cătunele Padeș, Apa Neagră, Cămuești: 166 parohieni, 3 concubinaje (în 1887). În 1941, era parohie formată exclusiv din satul Negoiești: 272 familii, 1078 de suflete. În anul 1960, parohia s-a desființat, satele componente fiind arondate parohiei Padeș, situație ce a durat până în 1998, când parohia s-a reînființat cu satele Negoiești și Apa Neagră. De la 1 ianuarie 2010, satul Apa Neagră a trecut de parohia Padeș. La recensământul din 2011, satul Negoiești avea 813 locuitori (413 masculin, 400 feminin; 769 români, 44 informație nedisponibilă; 765 creștin ortodocși, 44 informație nedisponibilă).

Hram Sf. Dumitru; cod MH-II-m-A-10365.

Preot paroh Sabin Bivolaru hirotonit diacon la 29 august hirotonit preot la 31 august 1983, licențiat în Teologie, grad preoțesc II. Venit în parohia Negoiești la 1 iunie 1998, după ce inițial a slujit la parohia Steic (Gorj). Tel.:0761 148 535

Satul Negoiești aparține oraşului Baia de Aramă de la 17 februarie 1968 și este  situat în sud-estul teritoriului acestuia, în lunca superioară a râului Motru, strâmtorat de înălţimi despădurite. Altitudine Medie: 260 m. Atestat documentar în: 1561-1568 (menţionat Stănislav din Negoești, boier ˮde la sfânta mănăstire Tismana)“).

Prima biserică a satului atestată documentar a fost înălțată/sfințită la 26 octombrie 1742, ctitori Nicodim Brătălăveanu, Tudosie Balica, Cosdi Șălapa, Dumitru Hîrdan și Nicola Tămășin (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). Construită a doua oară/reparată în 1877.

Prima biserică a satului, cu hramul Sf. Nicolae, a fost de lemn, pe proprietate megieșească. Se pare că biserica s-a ruinat din cauza apelor după defrișarea pădurii, existând și astăzi Sf. Prestol. Tradiția spune că biserica a rămas apoi în părăsire din cauză că un hoț a ascuns în podul său un porc tăiat, sângele scurs “spurcândˮ sfântul lăcaș. Clopotnița a fost mutată. A mai existat și o a doua biserică, cu hramul Sf. Dumitru, amplasată în mijlocul cimitirului, în fostul cătun al Bratilovenilor. Această biserică a fost probabil reparată mai amplu în anul 1877, când lucrarea Vieața Bisericească în Oltenia…, apărută în 1941, consideră că a fost reconstruită. Dacă ar fi fost așa, ar fi greu de înțeles noile reparații făcute în 1887, la numai 10 ani de la reconstrucție, și mai ales starea de ruină avansată în care se găsea biserica în anul 1892, fapt ce era semnalat Sfintei Episcopii pentru decizie. În legătură cu situația sfântului lăcaș, pisania menționează că la 12 aprilie 1880 au început noi lucrări de refacere, care au durat până în 1887.

Starea în care se găsea biserica înaintea acestui moment era dintre cele mai grave, de vreme ce Sf. Episcopie a hotărât închiderea ei și să se pună în vedere preotului că va fi dat judecății bisericești pentru neglijență și dacă nu va stărui să se construiască o nouă biserică. După noile reparații, biserica recondiționată se înfățișa ca un edificiu de lemn, pe soclu de piatră, tencuită și acoperită inițial cu șiță și urmând un plan în formă de corabie. Acum a fost și pictată de către Simion Ionescu din Turnu Severin, fiind printre puținele biserici care mai păstrează stema regală în felul în care a fost reprezentată în acel moment. Ulterior, în anii 1912, 1937 și 1962 acoperișul de șiță a fost refăcut succesiv, până în 1977, când a fost înlocuit cu tablă. Conform pisaniei cei care au refăcut biserica au fost preoții Petre Tămâș și Petre Pădeșanu, Pantilie Șalapa, Ion Hâldan, Constantin Stoenescu, Luță Gheorghiu, G.G.I. Șalapa, Petru Serafim, Ion R. Hâldan, G.G. Bălu, G.G. Șalapa, Petre Popescu, Dumitrașcu Tămâș, Petria G. Băloescu, Nicolae Drăgoi, Ion Bratiloveanu, Alexandru Drăgoi, Ion Olariu, Nicolae Bratiloveanu, Ion V. Șalapa, Dumitru Bratiloveanu, Ion N. Balica. Amintirea multora dintre aceștia este lacunară. Cel mai cunoscut a rămas preotul Petre Tămâș, ctitorul principal și inițiatorul lucrărilor, cunoscut în zonă ca mare proprietar de terenuri moștenite de la părinți și de la socri.

Tot de numele său se leagă și zidirea noii biserici, în timp ce Petre Pădeșanu este ctitorul vechii biserici din Padeș și fiul duhovnicului lui Tudor Vladimirescu. Ion Hâldan era primar la Negoiești, în timp ce Constantin Stoenescu era și el mare proprietar, iar Petre Popescu era nepotul popii Ghiță, perceptor, primar la Negoiești și pretor al plaiului/plășii Cloșani. Un alt ctitor, Pantilie Șalapa, a fost zugrăvit într-un tablou împreună cu soția, Maria, și cei 8 copii ai lor. Exceptându-l pe Pantilie, toți membrii familiei au murit în 1892, răpuși de o boală de plămâni în timpul unei epidemii. Realizarea tabloului în care au fost zugrăviți, în partea de miazănoapte a bisericii, s-a datorat faptului că chiar în acolo, în dreptul tabloului, se află mormintele celor dispăruți. Toți sunt redați în costume populare, peste care, unii dintre ei, au și o haină mai deosebită sugerând starea materială a familiei. Vechea exigență a Episcopiei din anul 1892 vizând construcția unei noi biserici a început să prindă viață abia în deceniul al doilea al secolului al XX-lea.

Astfel, în 1913, la inițiativa parohului Petre Dobrovicescu-Tămâș, președinte activ al comitetului de lucrări fiind fiul său, preotul Emanoil Tămâș, s-a trecut la înfăptuirea proiectului. Inițial, o săteancă înstărită, Elisaveta Stoenescu, a dorit ca biserica să fie clădită pe proprietatea ei, cu promisiunea de a suporta și o mare parte din cheltuieli. Dezacordul locuitorilor cu acest plan a dus la dizolvarea comitetului de construcție și la pierderea sprijinului făgăduit. Lucrările au început totuși, biserica fiind amplasată pe o colină din centrul satului, construcția bazându-se pe donația preotesei Ana Em. Tămâș, care a vândut 25 ha de pământ din averea proprie.

Războiul Mondial a întrerupt lucrările, însă biserica începuse să-și arate măreția, fiind una de dimensiuni impunătoare, în formă de cruce și cu trei turle: una cu deschidere în naos, realizată din lemn, unde este pictat Pantocratorul, și două mai mici spre apus: una deasupra cancelariei, iar alta în care sunt plasate clopotele. Materialele de construcție au fost piatra și cărămida, acoperișul fiind făcut dintru început din tablă. Pentru finalizarea lucrărilor, cele mai importante donații au venit din partea bătrânului preot Petre Tămâș și a fiului său Emanoil, precum și din partea unor fii ai satului plecați cu slujbele în București. Locuitorii satului, mai săraci, au ajutat și ei după putere, dar au participat cu munca fizică. Jumătate din costurile picturii au fost plătite de către Constantin și Anghelina Cojocaru, fii ai satului, proprietari ai unei fabrici de sifoane. În 1941, se ajunsese cu lucrările până în stadiul în care trebuia făcută pictura. Pictorul principal, preotul Constantin Bârneanu, a realizat lucrarea fără pretenții, fiind cumnatul parohului Eamanoil Tămâș.

În partea de apus, deasupra intrării, tronează icoana hramului – Sf. Mare Mucenic Dimitrie – realizată  cu multă inspirație. În spatele sfântului curge un râu, iar în spatele acestuia se despart două drumuri, unul ducând la cetatea Tesalonicului, celălalt chiar la biserica din sat. Pictura este realizată în tempera, în stil neobizantin, pe un fond albastru brăzdat de stele, respectând canoanele iconografice. Reprezentarea Maicii Domnului în Sf. Altar este una impresionantă, aureola acesteia fiind cuprinsă de multe raze de soare. Tot aici sunt reprezentați Sf. Ierarhi, iar deasupra lor cele 11 evanghelii ale învierii.

Pictura naosului conține Sfinții Mucenici, iar în abside, Nașterea și Învierea Domnului. În turlă, programul iconografic este format din Liturghia îngerească, ornamente și Sfinții Apostoli. În pronaos sunt redați Sfinții Cuvioși și Cuvioase, iar pe boltă Sfânta Treime la stejarul Mamvri. Alături de ușa de acces, sunt pictați principalii ctitori: preotul Petre I. Tămâș și preoteasa Maria, Constantin și Anghelina Cojocaru, iar deasupra de ușă este pisania încadrată  de portretele Episcopului Athanasie și al Regelui Mihai, care a fost acoperit. Pridvorul bisericii prezintă Raiul și Iadul, pe Sf. Apostoli Petru și Pavel, iar pe boltă pe Iisus Hristos – Emanoil.

În anul 1977 s-a realizat împrejmuirea bisericii. În 1998, a fost schimbat acoperișul, înlocuindu-se tabla. În anul 2002, s-a făcut un nou gard spre stradă și s-a refăcut pictura din pridvor, iar în 2005 au început ample lucrări de refacere a exteriorului. În anul 2010 s-a realizat un acoperiș cu lemn sculptat tradițional deasupra scărilor, în 2011  s-a refăcut cancelaria parohială, iar în 2012  s-au înlocuit ferestrele și ușile cu altele de termopan. În 2017 s-a refăcut  turla în interior, retencuindu-se și realizându-se din nou pictura, după modelul celei anterioare. Primul constructor care a lucrat la biserică a fost un anume Mavrete, după care au lucrat alți diferiți meseriași din sat sau din împrejurimi. În afară de Constantin Bârneanu, la pictură au mai participat și Gheorghe Tudor din Craiova, precum și mai mulți practicanți printre care și unii tineri din sat, inițiați în tainele mânuirii pensulei. Pictura pridvorului a revenit pictorului local Constantin Cusma, iar cea  a turlei pictorului Niculae Vîlcu din Pitești. Sfințirea a avut loc la 27 octombrie 1946, fiind oficiată de către Episcopul  Athanasie Dincă-Bârlădeanu, Vicar Patriarhal și locțiitor al Eparhiei Râmnicului Noul Severin, însoțit de toți consilierii și inspectorii Centrului Eparhial și protoiereii județelor din eparhie.

Preoți: popa Dumitru, Gheorghe (Ghiță) Popescu, Ioan Șalapa (din 15 aprilie 1816), Ioan Popescu (din 3 august 1843), Costandin (1859), Ion Tămâș (1877), Nicolae Bălănescu (n. 1829, a funcționat în 1853-1887, decedat în 1891, serviciul urmând să fie făcut de Petre Tămâș zis Dobrovicescu (1887-1893, din 1895 – paroh, servind până în 1929), N. Pădeșanu († 1874), Petre Pădeșanu (în 1891 exista informația că paralizase și era trimis preotul exarh Ion Predescu de la Baia de Aramă să constate situația reală; P. Padeșanu a murit la 10 decembrie 1894), Emanoil Tămâș (hirotonit în 1912 și transferat aici în 1928, în funcție până în 1960), I. Dobrovicescu (preot pensionar ajutător, 1941), Virgiliu Cosmulescu (1960-1993), Gavriil Bivol (1993-1994), Victor Martinescu (1994-1997), Ionel Raicu Blaj (1997-1998), Sabin Bivolaru (din 1998 până în prezent); epitropi: Nicolae Bălănescu, Petrache Popescu, Ion Hâldan (1887), Pantelie Șalapa, Ion Raicu, Ion D. Tamaș (1897), D. Bunceanu, Ion G. Șalapa, Traian Șalapa, învățător Haralambie Baloșin, Nicolae N. Păunescu; cântăreți: Ion Hâldan, I. D. Tămâșiu (1895), Dinu Nicolae Bratiloveanu, Gheorghe Știucă, Ion Tămâș († 1917), Nicolae Bălănescu (1908-1948), Nicolae I. Șalapa (din 1923), Dumitru Pădeșanu (1898), Constantin V. Balica (1936-1977), Const. Em. Olaru (1940-1993), Petru Fota Constantin C. Balica, Ion Popescu, Victor-Dănuț Muscalu.