Biserică filială cu cătuna Cănicea a parohiei Săliștea (1892); în 1941, biserică parohială pentru parohia Izverna, formată din satele Izverna: 166 familii, 626 suflete și Cănicea: 201 familii și 760 de suflete. Total: 367 familii, 1386 de suflete. În prezent, parohia este formată din satele Isverna, Brădet, Brâgleasa, Cănicea, Giugeani, Ișfani și  Vintilani și se află sub ascultarea canonică a Protoieriei Baia de Aramă din Eparhia Severinului și Strehaiei. Anterior anului 2004, parohia s-a aflat în aria canonică a Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949), respectiv Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004). În 2011, Isverna avea 599 locuitori (290 masculin, 309 feminin; 578 români, 8 romi, restul cu informație nedisponibilă; 580 creștini ortodocși, 4 baptiști, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sf. Nicolae; cod MH-II-m-B-10349.

Preot paroh Nicolae Dinulescu hirotonit la 1 octombrie 1991 preot din 1 decembrie 1991, studii teologie medii, grad preoțesc II. Tel.:0746 021 434 e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Comuna Isverna este situată în nord-vestul judeţului şi al Podişului Mehedinţi, în partea central-nordică a Munţilor Mehedinţi. Satul omonim şi reşedinţa acesteia este aşezat în nord-vestul judeţului şi al Podişului Mehedinţi, la poalele muntelui Pregleda, în valea superioară a râului Coşuştea. Altitudine medie 450 m. Atestat documentar în: 1428 şi 1444 (pârâul Izvarna la Podeni).

Inițial, la Isverna a fost o biserică de lemn, ridicată probabil în 1805, deși la 20 iunie 1815 se spunea că “nu se știa când a fost făcutăˮ. Există și opinia că e posibil ca o altă biserică precedentă, tot din lemn, să fi fost mult mai veche, datând din 1569, ctitorie a unui Nicula Moșneanul. Tradiția locului pomenește și o biserică în Prăgșor (trecătoarea dintre satele Izverna și Seliștea) a unui maior neamț, în perioada ocupației austriece din 1718-1739. Apoi a venit de la Pocruia popa Constandin Pocruianul, care desigur venea la un sfânt lăcaș  existent, posibil chiat metoh al mănăstirii Tismana. În anul 1815 este menționată o altă biserică, aceasta atestată sigur documentar, ridicată în același an și sfințită la 6 decembrie, ctitori popa Ghiță/Gheorghe, ˮi Iarceanu, i Ștefan brat și polcovnicu Ioniță Grecescu și d-lui slugeri Mihalake Ciupagea“ din Jiana Mare (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, martie 1840). Reconstruită în anii 1900-1907.

Biserica din 6 decembrie 1815, înălțată pe proprietate megieșească, a fost de zid, rău construită de la început, după expresia (din 1892) a preotului Răducan Popescu. A fost zugrăvită în 1819 pe cheltuiala popii Ștefan Ghiță, fratele ctitorului, preot la biserica din Săliștea Izvernii. La un moment dat s-a spus că printre cei zugrăviți în biserică a putu fi și Tudor Vladimirescu – afirmație primită cu rezervă de către Radu Crețeanu, care lua cunoștință de ea prin anii ʼ60 ai secolului trecut de la un localnic de 80 de ani, I.P. Moșneanu. În 1891, din cauza stării de ruină în care ajunsese, biserica a fost acoperită de locuitori doar cu aprobarea primăriei, nu și a Sfintei Episcopii. În 1892 se cerea canonică aprobare pentru alte reparații, la ziduri, care, din cauza crăpăturilor, erau în pericol să cadă; în 1894 se aprecia că fie trebuia reparată radical, fie “prefăcută din temelieˮ.

Cum nu se putea reconstrui din lipsă de bani, în 1895 s-a solicitat canonică aprobare pentru lărgirea ferestrelor, astuparea crăpăturilor din zid la interior și la exterior, spălarea cu var la exterior, repararea cu scândură a pardoselii. Episcopia a avizat pozitiv. În 1897 s-a revenit, epitropia bisericii solicitând și obținând aprobare de rezidire după plan tip și după regulile impuse de Sf. Episcopie.

Biserica a fost reconstruită în anii 1900-1907, în formă de cruce, cu fundație din piatră și zid de cărămidă, bolțile fiind de lemn și cu tencuială pictată. Este o biserică impunătoare, de 25,00 m lungime și 10,00 m lățime. În pronaos se află două coloane masive pe care se sprijină turla și cafasul. Sfântul lăcaș are o turlă înaltă de 4 m, ferestre înguste și cu partea de sus rotunjită, ornată în relief. Tinda este spațioasă, sprijinindu-se pe alte patru coloane masive și înalte, două (la mijloc) rotunde și două (în lateral) de formă paralelipipedică. Ușa este masivă, pe măsura construcției. La interior, biserica a fost pictată în stil neobizantin de către pictorul Ștefan Nachescu, zugrăveala originală păstrându-se și astăzi. În afara componentelor din programul iconografic al zonei, în biserică sunt prezente și figurile preotului Răducan Popescu, ctitorul principal, și Episcopului Râmnicului Noul Severin, D.D. Atanasie Mironescu. Acesta a oficiat și sfințirea bisericii, la 27 septembrie 1907, protoiereu fiind P.C.S. Dimitrie Goliciu, iar preot paroh părintele iconom stavrofor Răducan Popescu. În 1941 sfântul lăcaș se afla într-o stare foarte bună și era asigurat. În anul 2014 a fost reparată cu sprijinul primăriei comunei (primar Ion Stoican), înlocuindu-se acoperișul și tencuiala exterioară.

Preoți: popa Costandin Pocruianu (după 1770), Ghiță/Gheorghe (1800-1859), Ion zis Nicola Vuia (o perioadă scurtă, probabil după 1812, în locul popii Ghiță cu care se afla în rivalitate), Trăilă Șurlea/Trăilă sin Ghiță Covăsel (1841-1874, m. 1891), Răducan Popescu (1874-1925), Nicolae Tudor (1925-1930) Victor Doman (hirotonit în 1930, în funcție până în 1959 apoi din 1966 până la pensionare), Nicolae Drăghicescu (1978-1991), Nicolae Dinulescu (1991 până în prezent, din 1998 – paroh); epitropi: Ion popa Ghiță, Ion popa Trăilă (1862), Gh. Isverceanu, Ianăș Moșneanu (1887); Răducan Popescu (1888); cântăreți: Ilie Popescu, Petre P. Surdu (1895), Gr. Vuescu, H. Țârlui, I. P. Moșneanu, H. S. Râpeci (1941); paracliseri: Ioan Panțîr (1841).

Filii arondate:

Canicea