Acasă Comunicații Media Ştiri Arhivă ştiri Stiri religioase Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Severin în Duminica a XX-a după Rusalii
Răspunsurile la strană vor fi date de membrii celor două grupuri psaltice ale Catedralei.
În această duminică se va citi evanghelia de la Luca 7, 11-16 care redă minunea învierii tânărului din Nain.
Mulţi şi-au dat singuri numele de "Salvatori al omenirii", dar cine dintre aceştia ar fi putut măcar să viseze că ar putea scăpa omenirea de moarte? Mulţi învingători au fost, în istorie, dar câţi dintre ei au biruit moartea? Mulţi regi de pe pământ şi-au numărat cu milioanele supuşii, dar între ei cine şi-a numărat drept supuşi ai săi şi viii, şi morţii?
Nimeni înafară de Unul singur, Domnul nostru Iisus Hristos, cu care nimeni nu se poate asemăna. El nu este numai Omul Nou, ci este Lumea Nouă şi Ziditorul ei. El a arat câmpia celor vii şi câmpia celor morţi şi în amândouă a semănat sămânţa vieţii. Moartea nu este o oprelişte pentru împărăţia Sa. A călcat-o în picioare şi a deschis împărăţia înapoi în timp de la Adam şi Eva şi înainte peste veacuri până la ultimul om ce va fi trăitor pe pământ.