Acasă Comunicații Media Ştiri Arhivă ştiri Stiri religioase Sfinţire de biserică în localitatea Satul Nou
Slujba de sfinţire va fi urmată de Sfânta Liturghie săvârşite de un sobor de trei arhierei din care vor face parte Preasfinţitul Părinte Nicodim - Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Andrei – Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Gurie – Episcopul Devei şi Hunedoarei şi Preasfinţitul Părinte Siluan - Episcopul Românilor Ortodocși din Ungaria, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.
Sărbătoarea este una deosebită pentru comunitatea din Satu Nou şi pentru Părintele Paroh Popescu Costel, deoarece îşi văd încununată munca și osteneala din ultimii ani.
Piatra de temelie a bisericii din Satul Nou a fost pusă în 31 august 2006, iar finalizarea lucrărilor a avut loc în anul 2018. Lucrările au fost posibile prin purtarea de grijă a Părintelui Popescu Costel, cu sprijinul financiar al Secretariatului de Stat pentru Culte, Primăriei Şimian şi al enoriaşilor.