Vineri, 19 Octombrie 2018 12:16

Preasfinţitul Nicodim va sluji la Catedrala Episcopală în duminica a XXIII-a după Rusalii

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Credincioşii severineni sunt chemați la rugăciune și comuniune în duminica a XXIII-a după Rusalii, când în Biserica Ortodoxă se citeşte evanghelia de la Luca 8, 26-39 care ne istoriseşte zguduitoarea minune a vindecării demonizatului din Gadara.

La Catedrala Episcopală din  Drobeta Turnu Severin va avea loc un deosebit ceremonial religios, încununat de prezența și binecuvântarea ierarhului locului în mijlocul credincioșilor. Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va săvârși tainica jertfă euharistică având alături soborul de preoți și diaconi ai sfântului locaș de închinare. Atmosfera de rugăciune va fi întreținută de cântările bizantine interpretate în două strane de către psalții Catedralei.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop va rosti un cuvânt de învățătură și binecuvântare pentru credincioșii prezenți.

 

Citit 4536 ori


mbl live


mbl youtube