Joi, 13 Iunie 2019 15:22

Mihai Eminescu a fost omagiat în cadrul unui eveniment cultural la Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mihai Eminescu a fost subiectul central al unui eveniment cultural organizat joi, 13 iunie, la Drobeta-Turnu Severin, în apropierea zilei în care a trecut la cele veșnice poetul național.

Manifestările s-au desfăşurat începând cu ora 11.00, la Palatul Culturii "Teodor Costescu" din urbea de pe malul Dunării.

Evenimentul a fost organizat de Palatul Culturii Teodor Costescu, Episcopia Severinului și Strehaiei, Centrul Cultural Nichita Stănescu şi Fundaţia Culturală Lumina.

Europarlamentarul Maria Grapini a fost invitatul special al evenimentului omagial.

Programul a debutat cu alocuţiunile oficialităţilor de stat şi locale, urmând comunicările Simpozionul, un periplu poetic şi lansări de reviste (Lumina, Vorba Noastră şi Hyperion) şi de cărţi.

Evenimentul a continuat cu decernarea premiilor "Hyperion" unor poeţi din România şi din Serbia, precum şi unor personalităţi care sprijină cultura mehedinţeană, printre care se numără şi Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Părintele Iulian Pruiu, dirijorul corului Kinonia.

Pentru efortul cu care organizează, an de an, festivalul dedicat lui Eminescu, poetul și scriitorul Florian Copcea a primit din partea prefectului o diplomă de excelență.

Tot parcursul manifestării a fost presărat cu cântări pe versuri de Mihai Eminescu executate magistral de corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei sub bagheta dirijorală a Părintele Iulian Pruiu, cântări care au omagiat pe marele poet naţional şi au încântat, deopotrivă, pe cei prezenţi în sală.

Citit 4896 ori

Media


mbl live


mbl youtube