Miercuri, 25 Aprilie 2018 12:37

Mesaj de condoleanţe adresat familiei Domnului Academician Dinu C. Giurescu şi Academiei Române

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Am primit cu adâncă tristețe vestea trecerii din această viaţă, la venerabila vârstă de 91 ani, a profesorului de istorie și academicianului Dinu C. Giurescu, descendentul unei familii de mari istorici dedicați cercetării şi scrierii „Istoriei Românilor”. 

 Model de noblețe intelectuală și sufletească, mare patriot român şi  fiu devotat al Bisericii Ortodoxe, domnul Dinu C. Giurescu va rămâne în memoria naţională pentru numeroasele și valoroasele sale studii şi lucrări în sfera largă a istoriografiei, în special cele de istorie a românilor și de artă românească.

 În aceste momente triste pentru familie şi pentru cei care l-au cunoscut şi preţuit, adresăm tuturor cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredinţăm de întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm milostivului Dumnezeu să odihnească sufletul lui în Împărăţia Sa împreună cu drepţii întru nădejdea Învierii de obşte! 

 Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată şi pentru toţi cei îndureraţi, 

 

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Citit 6192 ori


mbl live


mbl youtube