Miercuri, 20 Februarie 2019 22:51

Părintele Armanca Dumitru se întoarce acasă

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Sute de credincioşi care îşi plâng părintele spiritual ce i-a păstorit cu dragoste şi devotament timp de aproape 21 de ani aşteaptă în curtea bisericii parohiale sosirea trupului neînsufleţit al acestuia.

Părintele Armanca Dumitru a trecut la cele veşnice în urma unui tragic accident petrecut în Croaţia în seara zilei de 17 februarie.

Programul stabilit pentru funeraliile părintelui Dumitru Armanca

În noaptea acesta (20-21 februarie) sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui va fi depus la casa părintească din Breznița de Ocol, unde va fi primit de un sobor de preoți, săvârşindu-i-se slujba cuvenită. Dimineață la ora 9 va fi înveșmântat, iar după acest moment se va oficia o slujbă. După-amiază la ora 16.00, de asemenea va fi săvârşit un alt serviciu religios.

În cursul zilei de vineri sicriul va fi depus în biserica unde părintele a slujit, în satul Jidoștița. Aici va râmâne până în ziua înmormântării. Slujba de prohodire va avea loc duminică, 24 februarie, ora 12.30, la biserica parohiei Jidoştiţa, iar după serviciul funerar trupul neînsufleţit va fi înmormântat în curtea bisericii din satul natal, Brezniţa de Ocol.

Dumnezeu să-l odihneacă în pace!

Citit 5113 ori Ultima modificare Joi, 21 Februarie 2019 09:42


mbl live


mbl youtube