Acasă
Biserica Grecescu este ctitorie din anul 1868 a familiei de boieri Ioan şi Ioana Grecescu, care au ridicat şi spitalul din apropiere, care le poartă, de asemenea, numele. La realizarea proiectului, regele Carol I a angajat arhitectul capitalei, urmând ca biserica să se ridice după stilul celei domneşti de la Curtea de Argeş. Valoarea şi frumuseţea acestui locaş religios sunt date şi de pictura interioară, stil neoclasic, creaţie a lui Gheorghe Tătărescu (1872). Biserica a fost sfinţită în 1875, iar în 1884 devenea prima catedrală ortodoxă a oraşului Drobeta Turnu Severin.