Episcopia Severinului si Strehaiei - Duminică, 06 Noiembrie 2022

În seara de 8 noiembrie, în Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin, după slujba vecerniei, Paraclisul Sfântului Nectarie de la Eghina va lua locul obişnuitului Acatist.

Paraclisul (din greacă Paraklesis, în trad. „pentru a chema”) este o slujbă de rugăciune specifică pentru cei vii (spre deosebire de parastas, care este o slujbă pentru cei adormiţi). Cel mai adesea, această rugăciune este adresată Maicii Domnului, dar poate fi folosită pentru a cere mijlocirea oricărui alt sfânt. Trăsătura distinctivă a paraclisului este includerea unui canon de rugăciune către sfântul a cărui mijlocire este cerută. Paraclisul poate fi slujit de sine-stătător sau, într-o formă ușor scurtată, împreună cu Vecernia.

Publicat în Știri religioase

În data de 8 noiembrie Biserica ne cheamă sa cinstim pe Sfinţii Îngeri şi lucrarea lor în viaţa noastră şi în lume. Este sărbătoarea Sfinţilor Mihail, Gavriil şi Rafail, în jurul cărora Biserica adună şi serbează toată obştea, tot „soborul” Sfinţilor Îngeri. Ca sărbătoare a îngerilor, ziua de 8 noiembrie a început a se serba în Biserică de prin veacul al cincilea şi ea s-a răspândit repede în tot Răsăritul creştin.

Publicat în Știri religioase

Duminica a XXIV-a după Rusalii a fost un prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii severineni. Slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur a fost oficiată în Catedrala Episcopală de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, alături de soborul de preoți și diaconi al Sfintei Catedrale.

Publicat în Știri religioase


mbl live


mbl youtube