Pe 11 ianuarie 2026, în Duminica după Botezul Domnului, obştea Mănăstirii Strehaia are parte de o aleasă bucurie duhovnicească. În mijlocul soborului de ostenitoare ale sfântului lăcaş de închinare se va afla Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care va săvârşi Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii, împreună cu un ales sobor de preoţi şi diaconi. Slujba euharistică va începe în jurul orei ora 09:30.
Urmând aşezămintelor şi tradiţiilor strămoşeşti, după praznicul Sfântului Vasile cel Mare, credincioşii severineni au purces pe drumul curăţirii sufleteşti şi trupeşti. Gătindu-şi casele în aşteptarea preotului, ei au primit botezul care preînchipuie curăţirea iordanică. Bucuria sărbătorii baptismale a continuat în Ajunul Bobotezei la bisericile din municipiu şi la Catedrala Episcopală, prin săvârşirea Pavecerniţei Mari cu Litie.
Preasfințitul Părinte Nicodim a slujit în mijlocul Mănăstirea Baia de Aramă, cu hramurile Sfinții Voievozi și Sfânta Marina din protopopiatul Baia de Aramă.
În Duminica dinaintea Botezului Domnului, 4 ianuarie 2026, credincioşii localităţii Baia de Aramă vor avea parte de alese bucurii duhovniceşti. Ziua săptămânală de sărbătoare închinată Învierii Domnului va fi marcată prin slujire arhierească la Mănăstirea Baia de Aramă. Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va săvârşi Sfânta Liturghie, având alături un sobor de preoţi şi diaconi.
Potrivit tradiției, la Bobotează, marţi, 6 ianuarie 2026, se săvârșește slujba de sfințire a apelor „Agheasma Mare”, care are semnificația simbolică de act de regenerare cosmică, pământul primește germenii noii creații, transfigurată prin sfințirea apelor.
Frumosul obicei al procesiunii de Bobotează spre portul din Drobeta Turnu Severin va avea loc şi anul acesta. La praznicul Botezului Domnului, preoţii şi credincioşii din municipiul Drobeta Turnu Severin merg în procesiune solemnă spre portul dunărean, acolo unde are loc slujba de sfințire a Aghiasmei Mari.
După încheierea Sfintei Liturghii în jurul orei 11.00, grupurile de preoți și credincioși vor pleca în mod organizat de la bisericile din oraș către port. Procesiunea va trece mai întâi pe la Catedrala Episcopală, de unde se vor adăuga alte câteva sute de suflete, alături de soborul de slujitori, în frunte cu ierarhul locului, care va sluji Sfânta Liturghie la Catedrală, începând cu ora 09.00.
Odată ajunși în port, credincioșii vor lua parte la slujba sfinţirii Aghiasmei Mari ce va fi săvârşită începând cu ora 11.30 de Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim, într-un loc special amenajat. Cu acest prilej vor fi binecuvântate și apele fluviului, iar cei mai îndrăzneți creștini vor recupera crucea florală din Dunăre.
Alături de Episcopia Severinului și Strehaiei, la buna desfășurare a acestui eveniment își vor aduce contribuția autoritățile locale, Căpitănia Portului Drobeta Turnu Severin și Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți.
Miercuri, 7 ianuarie 2026, praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, Sfânta Liturghie la Parohia Grecescu din Drobeta Turnu Severin.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nicodim, în bisericile și mănăstirile din Eparhia Severinului și Strehaiei s-au săvârșit rugăciuni atât la momentul trecerii dintre ani, cât și în dimineața zilei de 1 ianuarie.