În Duminica a X-a după Rusalii, 17 august, credincioşii parohiei Godeanu vor primi în mijlocul lor pe Întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim.
Ca în fiecare an, pelerini de pretutindeni poposesc la una dintre frumoasele lavre monahale ale ortodoxiei, Sfânta Mănăstire Tismana. Ctitorie a Sfântului Nicodim, mănăstirea este rodul unei lucrări dumnezeieşti, căci Maica Domnului i-a arătat tainic Cuviosului Nicodim loc bun pentru a zidi o sfântă mănăstire închinată ei. Au trecut de atunci 619 ani şi cu toate acestea locul poartă în sine sfinţenia dăruită de Dumnezeu oamenilor.
Vineri, 15 august, cu prilejul praznicului Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Tismana, ctitoria Sfântului Nicodim cel Sfințit de la Tismana.
Programul liturgic al sărbătorii începe în seara zilei de joi, la mănăstire, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, Utrenia și Prohodul Maicii Domnului. Răspunsurile liturgice vor fi oferite de grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.
Tot în seara zilei de joi, la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin, soborul de slujitori al sfântului lăcaș va oficia Vecernia unită cu Litia și Prohodul Maicii Domnului, urmate de procesiunea de înconjurare a Catedralei. Răspunsurile de la strană vor fi date de Grupul Psaltic „Sfântul Nicodim” de la Tismana.
Articol scris de Arhid. Nicolae Marin
Sala Studio a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București a găzduit, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, concertul de cântări bizantine „Fecioara Maica”, dedicat praznicului Adormirii Maicii Domnului.
În Duminica a IX-a după Rusalii, credincioșii din preajma Mănăstirii Jiana au trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească, primind în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Ierarhul a săvârșit aici Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În Duminica a IX-a după Rusalii, când Biserica Ortodoxă face aminitre de minunea potolirii furtunii de către Mântuitorul Hristos, mănăstirea Jiana va îmbrăca haine de sărbătoare. În această zi, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile liturgice vor fi date de protopsalţii Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.
Cu profundă durere sufletească, dar nu lipsiți de speranța ce ne vine din credință, aducem la cunoștinţă faptul că în ziua de 7 august 2025, a trecut la cele veșnice fratele nostru în Hristos, Preacucernicul Părinte Oprică Nicolae din Protopopiatul de Vânju Mare.
Marii duhovnici și luminători ai secolului al XX-lea, Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa au fost cinstiţi la Mănăstirea Sihăstria. Proclamarea locală a canonizării a avut loc în ziua prăznuirii Sfintei Teodora de la Sihla, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite de un sobor de 24 de ierarhi ai Bisericii noastre, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Mii de pelerini din întreaga țară și din străinătate au primit binecuvântarea celor doi sfinți, închinându-se la sfintele lor moaște, așezate în această dimineață în biserica așezământului monahal.
Mănăstirea Lainici din județul Gorj a fost binecuvântată astăzi, 6 august 2025, de lumină și bucurie duhovnicească, cu prilejul praznicului împărătesc al Schimbării la Față a Domnului, unul dintre cele mai luminoase momente din viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos, când, pe Muntele Tabor, și-a arătat slava dumnezeiască înaintea ucenicilor Săi.
În fiecare an, sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos adună credincioşi de pretutindeni la mănăstirea Lainici din judeţul Gorj. Pelerinii sosesc în număr mare încă din ajun, dorind să se roage Sfântului Irodion, Stareţul de la Lainici. Cei ce se încumetă purced pe drumul forestier din stânga mănăstirii, străbătând câţiva kilometri prin pădure, până ce ajung la Schitul Locurele, aşezat într-o frumoasă poieniţă. Aici fusese iniţial serbat praznicul Schimbării la Faţă, dar cu timpul, hramul Schitului Locurele a fost adoptat şi de Mănăstirea Lainici.