La sfârșitul acestei săptămâni, străvechea vatră monahală a Vodiţei îmbrăcă veșminte de sărbătoare, eveniment prilejuit de noul hram: Duminica a II-a după Rusalii a Sfinţilor Români. În cinstitul așezământ slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Alături va sluji un mare sobor de preoţi.
Sâmbătă, 29 iunie 2019, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Preasfinţitul Părinte Nicodim va face parte din soborul de ierarhi ce va sluji la Catedrala Episcopală din Deva, cu ocazia celui de-al doilea hram al acesteia.
Din anul 1998, românii sărbătoresc în fiecare an, în data de 26 iunie, Ziua Drapelului.Cu acest prilej, an de an, în numeroase orașe din țară au loc ceremonii speciale, religios-militare, în cadrul cărora sunt oficiate și slujbe de binecuvântare a drapelului național, care este apoi arborat în mod solemn.
În Duminica întâi după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Nicodim a săvârșit slujba de resfințire pentru biserica din satul Igiroasa, Parohia Gutu, Protoieria Strehaia, biserică ce are drept ocrotitori pe Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Alături de ierarhul nostru a slujit un ales sobor de preoți și diaconi.
Vineri, 21 iunie 2019, Episcopia Devei și Hunedoarei a aniversat, într-un cadru festiv, 10 ani de la înființare.
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală "Sfântul Ierarh Nicolae" și "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Deva, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, alături de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte părintele vicar, părinții consilieri de la Centrul Eparhial, părinții protopopi și slujitorii Catedralei chiriarhale.
În Duminica întâi după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Nicodim va săvârşi Sfânta Liturghie în Parohia Gutu din Protoieria Strehaia la biserica cu hramurile Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Prooroc Ilie Tesvitenul, având alături un ales sobor de preoţi şi diaconi.
Răspunsurile la strană vor fi date de membrii celor două grupuri psaltice ale Catedralei.
Luni, 24 iunie, în ziua prăznuirii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, biserica Grecescu din Drobeta Turnu Severin îmbracă straie de sărbătoare, serbându-şi hramul.
La bucuria credincioșilor parohiei va lua parte chiriarhul mehedințean, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Slujba euharistică va începe în jurul orei 09:30.
La finalul Sfintei Liturghii va fi săvârşită slujba parastasului pentru ctitorii sfântului locaş de închinare.
Un sobor de preoţi a oficiat slujba parastasului pentru sufletele tuturor mehedinţenilor ce s-au mutat la Domnul şi au trecut prin grele încercări în timpul deportărilor şi strămutărilor de amploare în Câmpia Bărăganului.
La monumentul din parcul Dragalina, numeroşii membrii ai asociaţiei au înălţat timp de câteva minute, împreună cu preoţii, rugăciune în memoria celor apropiaţi ai lor care au pierit în timpul regimului comunist fără să fi avut vreo vină şi au depus jerbe de flori.
Slujba de pomenire a fost oficiată de Părintele Mihai Zorilă – vicarul eparhial al Episcopiei Severinului și Strehaiei, de părintele Ionuț-Cosmin Ștefan – inspectorul bisericesc al Episcopiei Severinului și de Secretarul eparhial Părintele Iulian Pruiu.
La comemorare au participat și subprefectul județului Mehedinți, Octavian Tuțu și primarul orașului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.
Deportările în Bărăgan au fost o acţiune de amploare întreprinsă de regimul comunist din România, cu scopul de a reloca forţat populaţia care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de graniţa cu Iugoslavia, din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi în Câmpia Bărăganului.
Ziua de 18 iunie 1951 reprezintă pentru istoria poporului nostru o zi de mare tristeţe şi durere pentru sute şi mii de români şi aşa va rămâne în veci. A fost o zi neagră a deportărilor, întrucât suferinţa îndurată atunci şi în anii ce-au urmat nu va putea fi uitată niciodată de întreg poporul român.
În Bărăgan aceşti oameni nu au uitat nicio clipă cine sunt şi nici de unde au fost smulşi cu forţa, purtându-şi cu demnitate cătuşele deportării şi credinţa în Dumnezeu. Acum 68 de ani cei ma buni gospodari, floarea intelectualităţii au fost lăsaţi în stepa Bărăganului, sub cerul liber, fără agoniseala strânsă de o viaţă.
Experienţa amară şi plină de suferinţă este plină de suferinţă este încă vie în sufletele celor care au trăit-o. E o datorie a noastră de a reface simbolic solidaritatea unei comunităţi, unite în primul rând prin amintire dar şi prin faptul că în situaţiile tragice pe care le-au traversat mobilizarea în faţa greului şi ajutorul celorlalţi au fost condiţii ale supravieţuirii.
Luni, 17 iunie, de praznicul Sfintei Treimi, trei mănăstiri mehedințene au îmbrăcat straie de sărbătoare. Chinoviile de maici de la Mraconia, Cerneți și Strehaia formează troița așezămintelor monahale istorice din Episcopia Severinului și Strehaiei care și-au serbat hramul în cea de-a doua zi după de Rusalii.
Parohia Orșova Sud a organizat în perioada 16-17 iunie 2019 numeroase acțiuni cultural-religioase și artistice sub genericul "Ruga Orșoveană", ajunsă la a X-a ediție.
Parohia Orșova Sud organizează în perioada 16-17 iunie 2019 mai multe acțiuni cultural-religioase și artistice sub genericul "Ruga Orșoveană", ajunsă la a X-a ediție.
Manifestările se vor desfășura la Biserica cu hramul "Sfântul Nicolae" din Orșova și sunt prilejuite de sărbătorirea a două mari praznice ale ortodoxiei "Pogorârea Duhului Sfânt" și "Sfânta Treime". Ruga Orșoveană a fost odinioară tradiționala zi a orașului, zi ce a fost brusc întreruptă în anul 1951 când au început deportările în Bărăgan.
Rugă Orșoveană va avea deschiderea oficială duminică, 16 iunie, începând cu orele 17.30.
În acest context, pentru a îmbrăca această sărbătore într-o haină de bucurie și pentru a veni în întâmpinarea dragostei și evlaviei orșovenilor, Părintele Paroh Iulian Nedelcu face aleasă chemare tuturor celor care vor să ia parte la bucuria acestei prăznuiri.
Luni, 17 iunie, de praznicul Sfintei Treimi, trei mănăstiri mehedințene vor îmbrăca straie de sărbătoare. Chinoviile de maici de la Mraconia, Cerneți și Strehaia formează troița așezămintelor monahale istorice din Episcopia Severinului și Strehaiei care își serbează hramul în cea de-a doua zi de Rusalii.
În Duminica a VIII-a după Paşti, a Rusaliilor, Cincizecimii sau Pogorârii Sfântului Duh, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Cerneţi.
Patriarhia Română a luat act cu profundă indignare de spectacolul de teatru "Eu sunt. Și?" prezentat la Cluj-Napoca în cadrul "Săptămânii Mândriei" a minorităților sexuale.
Conținutul indecent al acestei reprezentații include folosirea batjocoritoare a unor simboluri religioase creștine, mesajul transmis fiind unul deliberat blasfemiator.
Asemenea atitudini jignitoare la adresa covârșitoarei majorități a românilor, etichetarea negativă a credincioșilor creștini, ofensarea repetată a sentimentelor religioase dezbină societatea şi denotă intoleranță tocmai din partea acelora care fac apel în mod insistent la toleranță.
Considerăm că este vorba de un act de propagandă ideologică anticreștină, care nu poate fi scuzat sub pretextul unei manifestări așa-zis artistice.
Amintim că Legea cultelor 489/2006, la art. 13, alineatul 2, stipulează că "sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă, precum și ofensa publică adusă simbolurilor religioase".
În consecință, pledăm pentru respectarea legii în spiritul și litera ei. În acelaşi timp, îndemnăm la promovarea decenței în spațiul public, ca premisă pentru o reală toleranță.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
Şi în Duminica a VII-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, drept-slăvitorii creștini severineni sunt chemați la rugăciune și comuniune la Catedrala Episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Drobeta Turnu-Severin, bucurându-se de prezenţa ierarhul nostru, Părintele Episcop Nicodim care va sluji aici Sfânta Liturghie.