Stiri religioase

Stiri religioase (531)

La Drobeta Turnu Severin s-a desfăşurat sâmbătă, 24 februarie 2018, etapa judeţeană a concursului național interdisciplinar „Cultură și spiritualitate românească”. Competiţia școlară a avut loc la Școala Gimnazială "Constantin Negreanu" din orașul nostru. Aceasta fost organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, alături de catedrele didactice de Religie şi Limba şi literatura română.

În prima duminică din Postul Mare, ierarhul nostru, Părintele Episcop Nicodim va sluji Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală cu hramurile “Învierea Domnului“ şi “Sf.M.Mc.Gheorghe” din Drobeta Turnu Severin.

În fiecare sâmbătă din perioada Postului Mare, Părintele Episcop Nicodim va săvârşi Sfânta Liturghie într-una din mănăstirile din cuprinsul Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Astfel, sămbătă, 24 februarie, Preasfinţia Sa se va afla în mijlocul obştii monahale de la mănăstirea Strehaia, unde va săvârşi Sfânta Liturghie.

În prima săptămână a Postului Mare, în bisericile ortodoxe se cântă una dintre cele mai frumoase creaţii imnografice ale ortodoxiei: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

În prima Duminică a Sfântului și Marelui Post, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei a liturghisit la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu-Severin, alături de un ales sobor de preoți și diaconi.

Sâmbătă, 17 februarie 2018, Parohia ,,Sf. Teodor Tiron" din localitatea Obârșia-Cloșani, protopopiatul Baia de Aramă, județul Mehedinți și-a serbat ocrotitorul spiritual. Acest moment a fost marcat prin Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată fiind de către Preasfințitul Părinte Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei, fiind înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile din timpul Sfintei Liturghii au fost asigurate de către psalții Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu-Severin.

Hotărârea din 15 februarie 2018 a Sfântului Sinod care stabilește că „filmările în lăcașurile de cult vor fi realizate doar cu acordul Centrelor eparhiale și numai în cazurile în care se dorește evidențierea patrimoniului liturgic și arhitectural-istoric al respectivelor Biserici” nu privește înregistrările audio-video făcute de persoane private cu ocazia unor evenimente religioase importante din viața familiei, așa cum sunt Botezul și Cununia, ci se referă exclusiv la spectacole (teatru, concerte simfonice, operă) și filmări cinematografice.

În ziua de 15 februarie 2018, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au întrunit joi la Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Părintelui Patriarh Daniel. Astăzi au loc alegeri de noi ierarhi.

Duminică, 18 februarie, Preasfinţitul Părinte Nicodim va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala cu hramurile „Învierea Domnului“ şi „Sf.M.Mc.Gheorghe” din Drobeta Turnu Severin. Ierarhul va avea alături soborul de preoţi şi diaconi al Catedralei.


mbl live


mbl youtube