Miercuri, 17 Aprilie 2024 10:36

Slujbă arhierească la biserica Sfântul Apostol Andrei (Aluniş) din Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Pe 21 aprilie, în Duminica a V-a a Sfântului şi Marelui Post închinată Sfintei Maria Egipteanca, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sf. Apostol Andrei” din cartierul Aluniș, având alături un ales sobor de preoţi şi diaconi.

Slujba Euharistică va începe în jurul orei 08:00, iar răspunsurile stranei vor fi date de psalţii Catedralei Episcopale din municipiu.

Sfânta Maria Egipteanca este, prin excelență, un exemplu de pocăință creștină, căci a părăsit viața desfrânată pe care o ducea, trăind în deșert o viață de asceză extremă și de rugăciune, pentru dragostea lui Hristos. Postul Mare este, de asemenea, un timp al pocăinței și, în ultima etapă a ostenelilor postului, ea ne este prezentată ca exemplu, pentru ca noi să perseverăm.

Biserica Ortodoxă o sărbătorește pe Sfânta Maria Egipteanca pe 1 aprilie și în Duminica a V-a a Postului Mare, dar ea este cinstită și de romano-catolici, pe 2, 3, 9 sau 10 aprilie, în funcție de tradiția locală sau de calendarul folosit.

Citit 572 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Mai 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube